Rezultate europarlamentare. PNL se distanţează, PSD rămâne pe locul doi. Cât a scos Alianţa USR-PLUS. Ce schimbări sunt în coada clasamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL, învingătorul de la aceste alegeri. FOTO Inquam Photos
PNL, învingătorul de la aceste alegeri. FOTO Inquam Photos

Biroul Electoral Central a anunţat că, după ce au fost numărate 96,82% din voturile de la alegerile europarlamentare, primul partid clasat e PNL, cu un scor de 26,35%, fiind secondat de PSD, formaţiune care a strâns 23,16%.

Rezultatele parţiale furnizate de Biroul Electoral Central arată o luptă strânsă mai ales pentru locul al doilea. Pe primul loc, la o distanţă considerabilă de al doilea loc, se află PNL, formaţiune care a obţinut 26,35%  după numărătoarea a 96,82% din voturile de la aceste alegeri europarlamentare. 

Locul al doilea e ocupat de PSD, formaţiune care a obţinut 23,16%, în timp ce Alianţa 2020 USR-PLUS a luat 21,24%. 

Locul al patrulea e ocupat de Pro România, formaţiune condusă de Victor Ponta, care a obţinut 6,77%. Au mai reuşit să treacă pragul UDMR, care a luat 6,19%, dar şi PMP, care a obţinut 5,64%. 

ALDE e partidul parlamentare care nu mai reuşeşte să treacă pragul pentru viitorul legislativ european. 

​PNL este câştigătorul alegerilor europarlamentare şi va trimite cu siguranţă zece eurodeputaţi la Bruxelles. În ciuda scorului slab, PSD a prins 9 locuri, în timp ce Alianţa USR-PLUS ar urma să aibă 8 mandate. Deşi abia au trecut pragul electoral, Pro România, PMP şi UDMR vor trimite câte doi europarlamentari, datorită voturilor redistribuite.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite