R.Moldova, din ce în ce mai aproape de Kremlin. Cât mai rezistă alianţa PSRM-Blocul ACUM în epoca post-Plahotniuc?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debarcarea oligarhului Vladimir Plahotniuc la începutul acestei veri a fost un succes de etapă al alianţei conjuncturale PSRM – Blocul ACUM care a consolidat poziţia preşedintelui pro-rus al R.Moldova, Igor Dodon.

În momentul de faţă, şeful statului moldovean şi socialiştii săi controlează aproape toate instituţiile cheie ale statului moldovean, astfel încât alianţa cu Blocul ACUM este numai „o pată de culoare” necesară în relaţia cu Occidentul, pentru deblocarea banilor conveniţi în epoca Plahotniuc, pentru reforme. Este numai o chestiune de timp şi opţiune geopolitică până când „oamenii Kremlinului” din statul moldovean vor debarca de la butoane Blocul ACUM.

În ecuaţia puterii de la Chişinău, Dodon şi socialiştii au obţinut prim-planul în timp ce binomul Sandu-Năstase s-a mulţumit cu puţin şi a intrat într-un joc politic dur unde Kremlinul controlează din umbră treburile statului moldovean. Alegerile locale din această toamnă şi posibilitatea deblocării unor sume de bani de la UE pentru reforme l-au determinat pe Dodon şi acoliţii săi să joace rolul „democraţilor care nu doresc să supere Occidentul”, chiar dacă sunt „oamenii Moscovei”.

Alianţa de guvernare cu Blocul ACUM este fragilă şi păguboasă pentru liderii PSRM-ului care militează pentru calibrarea R.Moldova pe axa Uniunii Euro-Asiatice, însă pentru moment despărţirea de tandemul Sandu-Năstase a rămas o chestiune de timp.

Aşa zisa „dezoligarhizare” este praf în ochii moldoveanului simplu întrucât Occidentul nu a fost convins să deblocheze banii mult aşteptaţi de „foşti camarazi ai oligarhului Vladimir Plahotniuc”. În acest sens, debarcarea „oligarhului cel bun” era o măsură necesară pentru igenizarea statului moldovean, dar parazitată de oamenii Kremlinului, într-un moment în care Estul şi Vestul înţeleseseră că Plahotniuc nu mai era un partener credibil, ci un satrap care „îşi trecuse statul moldovean pe persoană fizică”.

De asemenea, liderii coaliţiei PSRM-Blocul ACUM au căutat să dea semnalul unei deschideri a R.Moldova spre Occident, însă este doar o formă fără fond în contextul în care instituţiile forţă ale statului sunt sub controlul lui Dodon şi a PSRM.

Marea greşeală tactică a fost a lui Plahotniuc care şi-a negociat prost „debarcarea”, lăsând în aer un PDM care ar putea fi cooptat într-o alianţă, după alegerile locale din această toamnă, pentru izolarea putiniştilor socialişti. Nu ştiu ce garanţii secrete au liderii Blocului ACUM de la Dodon că nu vor fi aruncaţi peste bord, după ce au dat dovadă de o flexibilitate exagerată în relaţia cu putiniştii dodonieni.

România ar fi putut să fie un actor major în R.Moldova, dar de fiecare dată Bucureştiul s-a pierdut în forme fără fond şi a uitat să sprijine elita moldavă care a studiat şi studiază în fiecare an în şcolile româneşti, pentru a construi aceea fereastră de oportunitate geopolitică care ar putea veni oricând sub stindardul REUNIRII.

Citeşte analiza completă pe Jurnaliştii.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite