ROEXIT, ultimul pas în distrugerea României

S-a dat oficial drumul la campania de scoatere a României din Uniunea Europeană. Coaliţia PSD-ALDE dă cărţile pe faţă şi nu se mai ascunde după perdea cu intenţiile sale de a sacrifica totul de la caracterul democratic al statului român la destinul european şi parteneriatul euroatlantic al României, toate acestea fiind aruncate la gunoi cu scopul de a servi intereselor unei mâini de oameni.

Încă din urmă cu aproape doi ani, în perioada protestelor vizavi de Ordonanţa 13, spuneam că dacă va fi cazul „end game-ul“ lui Liviu Dragnea şi al acoliţilor săi va fi exact acesta, scoaterea României din UE, NATO şi intrarea în sfera de influenţă a Rusiei că Vladimir Putin nu are greţuri nici faţă de corupţi nici faţă de tirani, păstorind el însuşi un regim oligarhic cleptocrat şi profund nedemocratic.

Cum a fost, totuşi, posibil să se ajungă până aici? Nu e un singur motiv dar unul din cele mai importante e maniera autocratică prin care Liviu Dragnea conduce PSD-ul exercitând o putere absolută în partid. Am şi pierdut şirul ocaziilor în care unii prevedeau naiv decăderea lui Dragnea din fruntea partidului: prima dată a fost cu ocazia protestelor împotriva Ordonanţei 13, apoi că nu va supravieţui tentativei de a-şi da jos propriul guvern în Parlament, apoi că nu va supravieţui dorinţei de a dărâma al doilea guvern PSD în mai puţin de un an, apoi faptul că partidul nu mai are nici un fel de trecere pe plan extern va duce la înlăturarea sa, apoi că „îi vin de hac americanii“ că şi-a permis să se răţoiască la ei şi să încerce să îi şantajeze, apoi că îl dau jos baronii din partid supăraţi că nu împarte puterea cu ei şi îşi numeşte doar acoliţi şi slugi în funcţiile esenţiale ale statului, acum probabil vor spune că discursul cu ROEXIT îi va fi sfârşitul sau încă îşi fac iluzii că o să reuşească „puciştii“ din partid să îl dea jos.

Însă din toate aceste încercări Liviu Dragnea a ieşit mai puternic decât înainte. L-au ajutat deopotrivă materia intelectuală îndoielnică a multora din cei care au ajuns în funcţii de conducere în PSD dar şi lăcomia sau lipsa de de caracter a altora. Nu e deloc o coincidenţă că avem executivul cu cei mai mulţi incompetenţi pe metru pătrat din istoria postdecembristă a României sau că în fruntea unor filiale judeţene ale PSD au ajuns nişte iluştri anonimi. Asta e o mai veche stratagemă comunistă, cu cât omul pe care l-ai pus într-o funcţie e mai puţin calificat să o ocupe cu atât îţi va fi mai loial. Nu e întâmplător nici faptul că „puciştii“ sunt toţi membri cu state de plată vechi în partid şi nume cu greutate. Pe ei îi macină că Dragnea nu împarte puterea şi şi-au dat seama prea târziu că subordonarea instituţiilor statului către comanda partidului-unic, acţiune pe care au primit-o cu entuziasm şi bucurie, va putea fi folosită împotriva lor dacă îndrăznesc să crâcnească împotriva liderului suprem. L-au susţinut necondiţionat în speranţa că vor fi părtaşi la marele jaf ce se anunţa pentru toţi ca urmare a modificării legilor justiţiei, administraţiei locale, guvernanţei corporative şi a altora care lasă cale liberă prădării banului public. S-au trezit însă că ar putea rămâne nu doar fără putere, ci şi fără libertate căci Liviu Dragnea îi conduce către abis.

Ceea ce a început acum ca retorica unor trompete ale partidului va fi preluată, încet încet, după ce instrumentele de propagandă îşi fac temeinic treaba, în linia oficială.

Iar el făcând asta trage după el atât PSD-ul, cât şi România. Nu doar că a îngenuncheat partidul în faţa voinţei sale, dar a substituit interesele electorale ale PSD propriilor sale interese de natură penală. Ieşirea din UE e ultima carte pe care o joacă din disperare fiindcă rămâne deopotrivă fără timp şi fără alternative. A încercat în mod repetat să obţină o recunoaştere a legitimităţii regimului său prin cumpărarea bunăvoinţei administraţiei americane atât direct (prin bani grei aruncaţi în lobby), cât şi indirect prin tentativa de a şantaja companiile americane cu interese în Marea Neagră, condiţionarea achiziţiei rachetelor PATRIOT de o vorbă bună din partea preşedintelui Trump, mutarea ambasadei României la Ierusalim, apropierea de PiS-ul polonez sau Viktor Orban, apropiaţi ai preşedintelui american. Politica externă a statului român a fost înlocuită de nevoile şi socotelile cinice ale unui singur om.

Ceea ce a început acum ca retorica unor trompete ale partidului va fi preluată, încet încet, după ce instrumentele de propagandă îşi fac temeinic treaba, în linia oficială. Exact aşa cum s-a întâmplat şi cu vituperările dezlânate împotriva străinilor care vor să fure resursele României, corporaţiilor multinaţionale care sug sângele poporului, ONG-urilor care sunt vândute „intereselor oculte“, partenerilor europeni şi euroatlantici care „vorbesc din auzite şi în necunoştinţă de cauză“ şi aşa mai departe.

În anul Centenarului, România şi viitorul ei sunt periclitate tocmai de cei care încearcă să exploateze filonul naţionalist al poporului român în scopuri demagogice. Uneori, istoria nu e doar nedreaptă, ci şi crudă.