Crin Antonescu susţine că opţiunea sa în privinţa proiectului Roşia Montană nu corespunde cu cea a soţiei sale, precizând că şi-ar fi încălcat cuvântul dat acesteia dacă i-ar fi făcut promisiuni pe acest subiect, iar în eventualitatea în care ar fi ajuns prim-ministru şi-ar fi schimbat opţiunea. Totodată, liderul liberal l-a criticat pe Ponta care a spus că i-a promis soţiei sale, Daciana Sârbu, că va vota împotriva proiectului.
„Opţiunile soţiei mele ca europarlamentar şi opţiunile mele nu trebuie să fie identice. Ca membru în Comisia de industrii a Parlamentului European, soţia mea a organizat o dezbatere pe proiectul Roşia Montană. A avut o poziţie bazată pe argumente. Atunci Gold Corporation nu a sărit în ajutorul ei. Nu are niciun fel de influenţă ce crede soţia mea despre chestiunea asta. Dacă i-aş fi promis soţiei mele ceva şi as fi ajuns prim-minsitru să văd că lucrurile stau altfel, mi-aş fi încălcat cuvântul faţă de soţia mea. Naţiunea este mai presus de soţie“, a declarat Antonescu la „Adevărul Live“.
Copreşedintele USL Crin Antonescu l-a criticat pe partenerul său politic, Victor Ponta, pentru declaraţiile sale, potrivit cărora i-ar fi promis soţiei sale (Daciana Sârbu) că va vota împotriva proiectului RMGC.
În acest context, liderul PNL a spus: „Eu nu pot să comentez aşa ceva (...), relaţia mea cu Victor Ponta s-a bazat întotdeauna pe onestitate, pe transparenţă, pe asumarea unui mod diferit de Traian Băsescu. Ori din punctual meu de vedere acest mod de a face politică asumat împreună înseamnă opţiuni cinstite, la vedere, cu argumente cinstite”.
„Nu am explicat declaraţia mea. Am spus că, personal, ca deputat, nu o să votez. Am discutat cu soţia mea, care este europarlamentar, şi cu alţii, şi le-am spus că o să votez împotrivă. Dar le-am spus, acceptaţi ideea că există şi părţi bune în proiect. A fost un angajament al meu personal. Daciana este în continuare împotriva acestui proiect. Influenţează viitorul nostru ca ţară, prestigiul nostru, suntem în continuare o ţară deschisă“, a afirmat Ponta, la Antena 3.
VIDEO Crin Antonescu, la Adevărul Live, despre Roşia Montană: „Aici se confruntă bani contra bani. Soros contra RMGC”
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
8 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Aici Kakarau are un punct avantaj daca nu minte ca nu s-ar fi luat dupa sotia lui si n-ar fi pus pe planul doi interesele locuitorilor din Rosia Montana. Oricum nu-i de iertat kakarau pentru ca a spulberat viitorul locuitorilor amarati de acolo! In schimb, Ponta a gresit amarnic si de neiertat ca si-a ascultat nevasta! Asa ceva nu s-a mai pomenit ca un premier sa faca ce-i dicteaza nevasta in functie de interesele ei?!!! Asa ca, amandoi sunt vinovati si trebuie sa-i eliminam din politica!
sava,astia sant barbati adevarati,nu este nici un viitor acolo sa fim seriosi,la pitesti sant sute si mii de someri cu rafinariile si combinatele langa ei gata de pornire si ce face ponta -kakarau,este bataie de joc pt 800 de locuri iluzorii de munca,trebuie sa distrugem mediul pe sute de ani.este problema guvernului care este total incapabil sa faca fata acestor provocari,cand nu poti lasi pe altii,asta este democracy
Ca sa vedeti si voi cum se face politica in Romania, in "interesul poporului", pe baza de promisiuni la neveste, in creierii lor necopti, ce vor metresele lor inseamna ce vrem noi, 20.000.000. de oameni. As rade dar este de plans, bine macar ca este pus pe tapet acest mod infantil de a conduce o tara sa vada si lumea, in special cei care i-au votat si ii tot tin in brate, cum ii reprezinta in fapt si ce au de facut la alegeri cand au pus stampila pe cele mai blestemate nume care puteau ajunge in fruntea tarii. S-a tot spus de guvernele Boc, Ciorbea, Tariceanu, Roman... ca au fost fiecare cel mai prost guvern, ei bine acum avem dovada vie ca este mult loc pentru mai prost, probabil asta este fundatia prostiei.
acum am inteles de ce a venit Crin Antonescu la Adevarul LIVE...il astepta SLUJITORUL dinstr-un presupus interviu IONITA asta i-a facut de fapt o emisiune de campanie electorala, traiasca LINGAIII
Din ....."meniul "nostru poltic ,cotofenele astea lipseau, ca parca....nu eram satui de circarii lor soti,circari politici.
Vezi toate comentariile (8)