România a ales Iohannis. Primele concluzii

1. Românii nu pot fi înregimentaţi. La noi, Viktor Orban n-ar avea nicio şansă. După dezbaterile din ultima săptămână a campaniei, Klaus Iohannis a rămas o enigmă chiar şi pentru mulţi dintre alegătorii săi.

Dar aceasta nu a contat aproape deloc în opţiunile din ziua turului doi. A contat mai mult teama celei mai importante părţi a electoratului de a da întreaga putere unei singure forţe politice. Românii sunt greu de înregimentat.

De aceea, este extrem de dificilă instaurarea în România a unui regim ne-liberal, de tip Orban, Erdogan sau Putin. Nu că la noi nu au existat tentative de a se constitui partide-stat. Au fost. Şi nu puţine. PSD, sub diverse denumiri, în 1992-1996, 2000 -2004 şi 2012-2014. Dar şi PDL, în 2009-2012. Cum au răspuns românii unor astfel de oferte ştim foarte bine.

Există o limită a exercitării puterii pe care, odată depăşită, românii o sancţionează. Şi asta, la prima ocazie. Asta ne deosebeşte de unguri, de turci şi de ruşi.

2. Românii au dat o lecţie unei Europe în care se reaprinde flacăra naţionalismului.

Chiar că avem de ce să fim mândri că suntem români. România a dat o minunată pildă întregii Europe. Într-o Europă în care naţionalismul şi xenofobia câştigă teren, românii votează un membru al unei minorităţi etnice.

Şi asta, în pofida unei campanii a PSD axate pe naţionalism. Dar şi în pofida unei campanii purtate de numeroşi prelaţi ortodocşi - mesajul Preafericitului, dat la spartul târgului, nu poate decât să stârnească zâmbete.

Şi atunci, cum rămâne cu ”hoardele” de necivilizaţi şi de sălbatici, despre care vorbeau tabloidele din Marea Britanie şi nu numai?  Acei vest-europeni care ne privesc ca pe nişte oameni de categoria a doua ar trebui să se mai gândească odată.

Mai mult: românii aflaţi acolo, în vestul Europei, au fost principalul motor al schimbării. Sunt oamenii de care vest-europenii se ciocnesc zilnic, pe stradă, în metrou, la slujbă. Aceşti oameni tocmai le-au dat o lecţie de liberalism şi, da, de europenism.

3. Un faliment: televiziunile de propagandă.

Am spus-o şi o repet: mass media nu câştigă şi nu pierde alegeri. Le câştigă sau le pierd candidaţii şi echipele lor. Există însă un fenomen despre care trebuie să vorbim. În România, mass media – şi cu precăderile zona de televiziune – a fost infestată de propagandă. Şi de propagandişti, desigur.

Vedem acum falimentul lor, în toată splendoarea. Degeaba s-au zbătut, degeaba au făcut audienţe record. Abdicarea de la regulile meseriei se plăteşte, mai devreme sau mai târziu. S-a întâmplat. Târziu, e drept. Dar nu prea târziu.

Asta nu înseamnă că, dacă Antenele şi RTV  ”au pierdut alegerile”, ele ”au fost câştigate” de ceilalţi, adică de Realitatea şi de B1. Tare mă tem că acestea din urmă ”au pierdut” încă din primul tur, odată cu ieşirea din cursă a Elenei Udrea.

Paranteză: o televiziune, nu mai contează care, prezenta o poză cu Elena Udrea la Paris. Şi o prezenta ca pe un fel de confirmare a unei teorii a conspraţiei. E mult prea mult. Fotografia ne înfăţişa doar un personaj compromis - politic vorbind - cocoţat pe valul popular. Paranteză închisă.

Revenind la mass media, trebuie spus că nici într-o parte şi nici în cealaltă, lucrurile nu trebuie citite unilateral. Peste tot există jurnalişti care îşi fac treaba onest. Problema este cu ”vectorii” respectivelor staţii.  

Finanţatorii acestor posturi pot vedea acum că au aruncat banii pe fereastră, plătind ( din greu) propagandişti cu măşti de jurnalişti şi crezând că astfel vor obţine cine ştie ce câştiguri. Uite că n-au obţinut.

Ar fi câştigat mai mult investind nu în propagandişti, ci în jurnalism de calitate. Şi investiţiile ar fi fost mai mici... Mai mari ar fi fost bătăile de cap, desigur – jurnalismul de calitate nu e comod, adeseori nici pentru cei ce investesc.

Vor învăţa ei ceva din această lecţie? Vom vedea.

4. Poporul nu greşeşte

Aici, Victor Ponta a avut dreptate. Doar televiziunile „lui” nu înţeleg asta şi dau vina pe poporul, chipurile, manipulat. Recitiţi punctul anterior.