România, sub ameninţarea unei lovituri de stat perpetue

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că protestele din 10 august au semănat cu o lovitură de stat.
FOTO Inquam Photos Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că protestele din 10 august au semănat cu o lovitură de stat.

Poate, în viitor, la o dată incertă, politicienii noştri vor înceta să ne facă de batjocura lumii. Ne costă mult şi produce o vulnerabilitate naţională de care vom scăpa greu şi cu foarte multe costuri adiţionale. Ne decredibilizăm ca ţară atunci când repetăm acest argument al loviturii de stat ca explicaţie pentru defazările, eşecurile şi tâmpeniile locale de care nimeni nu vrea să mai audă.

Dar se mai întâmplă ceva: am ajuns să ducem în ridicol absolut chiar şi conceptul de „lovitură de stat“. Asta pentru că, în România, nu trece anul să nu se audă de o nouă intenţie de lovitură de stat sau de încercări de asasinare a liderilor politici deveniţi incomozi pentru interesele conspiraţiei oculte (poate vă amintiţi de echipele morţii care umblau fără succes să-l elimine pe liderul Dragnea). Mai avem şi formula inovantă folosită de dl. Traian Băsescu care venea la Bruxelles să explice cum stăteau lucrurile în România ameninţată de „lovitura de stat constituţională“. Apoi, nu uitaţi, că am intrat în istorie cu o Revoluţie pe care comentatorii locali au aşezat-o imediat în aceleaşi tipare ale „loviturii de stat“.

Trăim în ritmul unor lovituri de stat, iar asta, de acum, este o realitate constant transmisă colegilor din UE şi NATO nu de nişte nefericiţi de jurnalişti, ci de cele mai înalte oficialităţi ale statului şi pe care partenerii internaţionali ai României sunt obligaţi să-i ia în considerare. Nu să-i şi creadă, dar măcar la nivel de luare de cunoştinţă şi estimare a validităţii şi bonităţii noastre ca ţară.

Pe cale de consecinţă, suntem pe cale să instalăm în mintea partenerilor noştri o întrebare extrem de periculoasă: în care Românie ar trebui ei să creadă? Care dintre Româniile multiple despre care aud făcându-se vorbire sau de la care primesc mesaje super-contradictorii o fi şi adevărată? Pe care pot să se bazeze ca partener pe durată lungă? Şi să nu credeţi că astea sunt un fel de dramolete teoretice. Nu, deoarece dacă însuşi Prim Ministrul României vorbeşte despre lovitură de stat, apoi repetă această acuzaţie, multe au fost şi vor mai fi serviciile de informaţii care vor cere, în urgenţă, dosar special de analiză a stării de fapt dintr-o ţată cu importamţa geostrategică excepţională ca cea a României.

Când se aude o asemenea veste, se pune în mişcare un proces automat de analiză. Şi este normal să fie aşa deoarece o ameninţare anuală cu lovitura de stat sau echipe ale morţii care umblă liber pe străzi şi nu au fost identificate nici până acum, chiar dacă ţinta lor era un lider politic de primă importanţă în structurile de putere, atunci ţara asta membră NATO şi UE începe să semene primejdios de tare cu una din lumea a treia unde ritmul guvernării este marcat într-adevăr de succesiunea unor lovituri de stat reuşite sau eşuate.

Asta e România? Nu este. Evident nu este aşa. Atunci? Ce se dobândeşte prin repetarea obsesivă a acestei poveşti?

Se dobândeşte ceva extrem de primejdios: deschiderea spre o interpretare care poate fi oricând folosită, la modul cel mai exploziv posibil, de către un stat neprieten care, la momentul oportun, să argumenteze faptul că România ar fi un stat impredictibil, un stat eşuat, o ţară care nu dispune de instituţii credibile cu resursele necesare pentru asigurarea şi impunerea ordinii şi protejării intereselor fundamentale ale cetăţenilor. Adică, dacă observaţi, exact ceea ce trebuie în capitolul introductiv al unei prezentări asupra unei Românii în care statul de drept este doar mimat şi nu există suficiente garanţii oferite cetăţenilor că au o viaţă conforma angajamentelor europene şi internaţionale ale României.

Fals, dar gândiţi-vă la faptul că funcţionarii europeni care ar putea (sau, cine ştie, chiar lucrează la un asemenea dosar) nu vină să trăiască în România, au la dispoziţie în primul şi în primul rând declaraţiile oficiale. Pe acestea sunt obligaţi să le pună în capul listei, semnale de alertă transmise de primii oameni din stat care sunt considerate drept credibile din oficiu şi, ca atre, vor fi reluate înspre informarea tuturor cancelariilor şi, înainte de toate, a ierarhiei decizionale la nivel de UE.

Crede cineva toate prostiile astea? Nu, evident că nu. Şi atunci?

Rămâne, ca singură explicaţie posibilă, că tot circul ăsta este destinat audienţei interne, ţinta predilectă pentru campania de dezinformare care urmăreşte o resolidarizarea unui anume electorat în jurul principalului purtător de imagine ales de Partid. Nu are argumente pozitive pentru a-şi susţine campania, aşa că vine cu mesajul străvechi „am încercat, dar am fost învins de structuri“ folosit de preşedintele Constantinescu lipsit în mod mârşav de cei „15 mii de specialişti“ decimaţi de foştii comunişti deghizaţi, apoi folosit de Băsescu vânat de statul paralel, apoi de Dragnea şi acum de discipola sa fidelă desemnată în concursul „cine va duce România spre noi culmi de prosperitate şi progres“. Fiind o doamnă, va avea şansa unică să lase să i se prelingă credibil şi artistic una sau mai multe lacrimi vorbind despre cum era s-o ucidă imensa hidră plătită din exterior, tocmai fiindcă altceva decât să dorească binele oamenilor, n-a făcut.

Ţine? De ce nu, căci asta cu plânsul în direct şi la ore de vârf a ţinut şi chiar a creat istorie.

De ce nu şi acum, când viaţa-i oferă prilejul visat pentru o victimizare de zile mari. Oricum, aşa cum se vede, nimeni nici măcar nu se mai aşteaptă ca ceva să fie adevărat din tot circul ăsta. Ce este interesant, e cine va imaginaţia cea mai debordantă pentru a clădi scenarii fabuloase şi mai tari decât telenovelele turceşti.

Lovitură de stat? Da, una perpetuă, a prostiei ridicată la nivel de politică de stat. Dacă asta vrem, asta avem şi vom avea în continuare. Poate cineva să spună câte lovituri de stat se vor mai încerca în România până la finele anului viitor, că avem trei campanii de alegeri de alimentat, cu atâtea tururi de scrutin? Şi asta, din păcate, chiar e o întrebare serioasă. Ridicolă în sine, dar cu o mască de seriozitate perfect credibilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite