România, aşa cum o văd eu

Avem nevoie de o revoluţie a conştiinţelor care să îndepărteze din fruntea statului oameni taraţi de furt şi dosare penale, oameni controlabili şi manipulabili, oameni care se ascund de Justiţie în funcţii publice.

La 137 de ani de la declararea Independenţei, România e condusă de o elită politică incapabilă să privească spre viitor. Nu ştim ce dorim, nu ştim să obţinem ceea ce avem nevoie şi suntem în genunchi în faţa unei clase politice care şi-a atins maximul de competenţă. 

Ziua de 9 Mai ne-a găsit într-o Europă la fel de divizată ca cea de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar România se află exact în epicentrul acestui seism geopolitic. Cel mai bun exemplu pentru a ilustra ce se întâmplă este ceea ce reprezintă ziua de 9 mai pentru cele două Europe. În timp ce Rusia celebrează finalul unui război despre care îi place să creadă că l-a câştigat de una singură, restul continentului sărbătoreşte Europa unită. Ce alege România din cele două falii? Declarativ, suntem în partea democratică a Europei. Dar suntem şi prin fapte? Suntem cu adevărat capabili să apărăm ceea ce am câştigat în ultimii 25 de ani sau suntem la fel de vulnerabili ca mai totdeauna? Sau orice adiere a noului război rece ne poate dezechilibra şi arunca într-un nou lagăr ideologic?
 
Există o nostalgie ascunsă a liderilor din România. În ultimii 150 de ani, marile realizări naţionale au depins de conjunctura internaţională şi de diferite decizii ale cancelariilor Marilor Puteri. Unirea Principatelor, Independenţa, Marea Unire, recuperarea Transilvaniei după al Doilea Război Mondial şi intrarea în Uniunea Europeană au fost rezultate ale unor decizii pe care nu am fost în stare să le influenţăm atât de mult pe cât ne-am fi dorit. Astăzi, noua generaţie de politicieni va trebui să îşi asume noi decizii istorice care vor schimba complet România. Am început cu intrarea în NATO şi Uniunea Europeană. A venit momentul să decidem cine suntem: ultima ţară europeană - ţintă a ironiilor xenofobe occidentale şi a insinuărilor de la Vocea Rusiei - sau cea mai importantă ţară din regiune, capabilă să îşi aleagă destinul aşa cum şi-l doreşte. Şi mai mult, o ţară care poate exporta în jurul ei cele mai importante bunuri pe care ar trebui să le avem: echilibru şi securitate.
 
Se vorbeşte mult despre sărăcie, inegalitate socială, lipsa resurselor, corupţie, educaţie şi sănătate sub-bugetate, care împreună ţin România în loc. Ce nu se spune este că mai toate problemele noastre, începând cu pensiile de mizerie pentru bătrâni şi terminând cu şosele neasfaltate sau preţ pe kilometru de autostradă mai mare decât în orice ţară europeană, se trag din construcţia deficitară a sistemului românesc. Dedicat clientelei de partid, sistemul politic românesc este lipsit de viziune. Războiul din Ucraina ne-a prins, ca de obicei, nepregătiţi, incapabili să reacţionăm coerent politic sau economic pentru că trăim într-o construcţie şubredă. Nu avem un proiect politic, nu ştim în ce direcţie ne îndreptăm şi navigăm în plină furtună aflaţi la mâna naturii dezlănţuite. Dar trebuie să ne asumăm locul în care ne aflăm şi să ne punem în slujba destinului nostru istoric. Şi trebuie să începem de undeva.
 
Stârpirea mogulilor şi a baronilor politici

Avem o elită politică îngenuncheată de o mână de afacerişti corupţi şi veroşi dornici să controleze toate resursele în folos propriu. România nu e un caz izolat. Ucraina a fost distrusă de propriul sistem politic incapabil să îşi construiască propriii anticorpi. Oligarhi puternici au pus mâna pe resurse şi au sprijinit o elită politică care a distrus ţara. Reacţia Europei în cazul Ucrainei este timidă şi ezitantă pentru că afaceriştii din marile ţări europene sunt speriaţi că îşi vor pierde afacerile din Rusia. Interesul public este obturat de bani. Acelaşi lucru se petrece şi în România. Dar, ca să nu mergem pe acelaşi drum, trebuie să sprijinim Justiţia în anihilarea oricăror acte de corupţie şi influenţe politice.
 
Pe lângă clasa de afacerişti dependenţi de stat avem şi o adunătură de baroni locali care sunt şi membri de partid, deţinători de funcţii publice şi afacerişti în acelaşi timp. Sistem feudal prin excelenţă. Ne-au înglodat judeţele în datorii, au căpuşat toate contractele şi am ajuns în situaţia în care, cu cât un judeţ e mai sărac, cu atât e mai bogat baronul local. Limita e depăşită de mult. La Târgu Jiu, un primar PSD ameninţă un judecător în public. La Galaţi, un fost prefect PSD angajează asasini. La Iaşi, primarul PSD îi cataloghează drept bolnavi mintali pe cei care îl critică pentru distrugerea unui parc. Singura soluţie este o Justiţie liberă care să ajute societatea civilă să se debaraseze de o elită iresponsabilă, care a distrus România în ultimii 25 de ani.
 
Excluderea politicului din reglementarea economicului

Problema economiei româneşti nu e că a ajuns prea liberalizată sau a rămas centralizată. Problema e că a ajuns să fie complet politizată. Nu putem vorbi la modul serios despre reglementări, nereglementări sau autoreglementări, atât timp cât şefii marilor organisme care controlează piaţa sunt numiţi politic din rândul membrilor de partid sau al simpatizanţilor. Şefii fiscului sunt urmăriţi constant de justiţie şi asupra lor planează acuzaţii grave de corupţie, fostul şef al organismului care controla piaţa asigurărilor e în puşcărie, piaţa medicamentelor şi controlul ei e o sursă de venit pe care se bat toate partidele. Iar modelul macro este replicat până la ultimul şef de deconcentrate sau orice altă instituţie care permite angajaţilor să controleze fluxul economic.
 
Avem o economie dependentă de politic şi un sistem clădit pe şpăgi şi spolierea firmelor care încă mai funcţionează, în beneficiul elitelor politice. Nu există nici un fel de predictibilitate fiscală şi te poţi trezi peste noapte cu sisteme de taxe şi impozite impuse pentru a satisface nevoi electorale. Patronii de firme au ajuns să se uite cu disperare la fiecare măsură a Guvernului şi mai avem puţin până la o revoltă a mediului de afaceri, care nu ştie ce să mai facă pentru ca Guvernul să se concentreze pe recuperarea taxelor din economia subterană. Totul se va sfârşi când politica se va retrage din economie.

Întărirea capacităţilor naţionale de apărare

Risc să fiu acuzat că susţin militarizarea României. Dar risc pentru că avem nevoie de o capacitate de apărare consistentă şi coerentă. Suntem apăraţi de NATO şi prezenţa bazelor militare în România întăreşte sentimentul de siguranţă. Ce nu trebuie să uităm, însă, este faptul că NATO e o structură militară cu o coloană vertebrală politică. Articolul cinci din Carta NATO cere ca în cazul unei agresiuni, intervenţia Alianţei în sprijinul unui stat să se facă prin decizie unanimă. În condiţiile în care noi nu suntem acceptaţi în Schengen din motive politice interne ale unor state europene, câtă bază putem pune pe aceleaşi state în condiţiile unei agresiuni? Suntem siguri de o reacţie rapidă şi solidară?
 
În această chestiune avem nevoie de un consens naţional. Avem capacitatea diplomatică de a ne face auziţi prin parteneriatele construite în ultimii 25 de ani, dar avem nevoie şi de o strategie naţională proprie care să ne asigure că nu suntem în bătaia vântului şi că nu ne aflăm din nou la mâna nimănui, indiferent spre ce punct cardinal ne uităm.
 
Am să închei spunând că scopul principal al României trebuie să fie ca NICIODATĂ să nu mai repetăm greşelile trecutului. Niciodată trupele ruseşti nu mai au ce căuta în România şi nici nu vom mai permite vreodată o altă ocupaţie străină. Niciodată nu trebuie să ne mai lăsăm manipulaţi economic şi informaţional. Niciodată nu mai trebuie să avem o economie dominată de interese obscure şi moguli care ne târăsc în războaiele lor personale. Romania nu trebuie să mai fie la mâna nimănui, NICIODATĂ.