România intră într-o nouă eră post-tranziţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul „20-20” bate la uşă. Cel mai probabil, fiecare dintre noi ne facem planurile pentru un nou an, un an amintit de mult prea multe ori în planificările făcute de majoritate instituţiilor. Unele previziuni s-au adeverit, altele au primit un nou termen.

Indiferent de rezultat, 2020 a reprezentat un punct de referinţă la nivel european. Evoluţia politică a României din ultimii 4 ani şi mai cu seamă rezultatele ultimilor două rânduri de alegeri scoate la suprafaţă un nou început pentru un popor care a umblat năucit timp de 30 de ani în căutarea democraţiei de tip occidental.

Am marcat cei treizeci de ani de la revoluţia română. Cu mare fast, cu multe activităţi, emisiuni, interviuri şi documentare care au sintetizat excelent parcursul de după acele evenimente care au zguduit întreaga ţară. Tranziţia post-comunistă a fost lentă, făcută cu paşi mici, timp în care societatea românească se diviza în ex-comunişti şi dizidenţi, bogaţi şi săraci, pro-NATO şi anti-NATO, pro-europeni şi anti-europeni, angajaţi şi patroni etc. Tranziţia i-a înrăit pe oameni, i-a determinat de multe ori să regrete schimbarea şi să-l plângă pe dictator şi regimul care i-a înfometat. Mai mult, tranziţia haotică, în care unii au devenit celebrii „milionari de carton” i-a alungat pe români din propria lor ţară. Ce a determinat acest lucru, este foarte dificil de apreciat dintr-o perspectivă ştiinţifică. O fi fost din lipsă de viziune, din cauza fostei nomenclaturi comuniste care a acaparat puterea imediat după revoluţie sau pentru că unii mai flămânzi au confundat statul cu buzunarul propriu, nu putem şti sigur nici acum şi nici după ce vor fi desecretizate toate documentele din perioada primilor 10 ani de după căderea comunismului. Un lucru este cert şi nu poate fi contestat de nimeni: România a avut cea mai dificilă tranziţie dintre toate ţările foste comuniste, membre ale Uniunii Europene.

Frica de stat nu poate fi îndepărtată imediat. Reacţia poporului a întârziat să apară de foarte multe ori în toţi aceşti 30 de ani, iar partidele politice au devenit instrumente de furt mai degrabă decât de reprezentare. Oamenii debusolaţi au apucat-o care încotro şi au început să urască tot aparatul de stat care trebuia să le asigure o viaţă mai bună decât în comunism. Scăderea drastică a încrederii în instituţiile statului şi depopularea au fost, din punctul meu de vedere, cele mai nefaste rezultate al tranziţiei postcomuniste pentru România. Dar în 2017 oamenii par să prindă curaj şi înţeleg că vocea lor comună este mai puternică decât orice partid politic sau orice baron local care a instalat spaima în comunitatea pe care o căpuşează de treizeci de ani.

Intrarea în NATO şi Uniunea Europeană au reprezentat puncte de cotitură în istoria recentă românească. Românii au înţeles foarte repede că cele două organizaţii sunt generatoare de prosperitate şi viziune, lucruri pe care ei le căutau cu ardoare încă din 1989. Deşi s-au bătut în piept pentru aceste rezultate, partidele politice tot nu au înţeles că membrii lor nu trebuie să-şi sfideze electoratul, arătându-le fără scrupule rezultatele hoţiilor lor. De asemenea, reprezentanţii ţării nu au înţeles un principiu fundamental al unei democraţii funcţionale, acela al separaţiei puterilor în stat. Justiţia era supusă partidelor, parlamentul dădea legi cu dedicaţie, iar guvernul sifona bani publici. Tot din teamă şi lipsa unei culturi politice, românii au asistat pasivi până la momentul în care nu au mai suportat, au întors spatele şi au pornit unul câte unul spre statele occidentale. Şi uite aşa, un sfert din ţară s-a evaporat în mai puţin de 30 de ani.

Ultima eroare sper să fi fost alegerile generale din 2016. Ştim cu toţii că scorul enorm obţinut de către Partidul Social Democrat (considerat şi astăzi succesorul PCR!), în baza unei opoziţii fragmentate şi a unui popor pasiv, care a refuzat în majoritatea lui să ia parte la procesul alegerilor, a fost o eroare. O eroare care a fost ţinută în frâu de acţiunile unei instituţii sub numele ei bine-cunoscut de tot românul, DNA.  Cu toate acestea, puterea deţinută prin vot de către PSD atârna foarte greu, iar de la reprezentare la urmărirea interesului personal nu a mai fost decât un pas foarte mic.

În tot acest timp, România avansa considerabil din punct de vedere economic. Încep să apară tot mai mulţi oameni liberi, fără nicio constrângere din partea aparatului de stat. Oameni care cunosc foarte bine realitatea din occident, oameni care vor o ţară ca afară. O pătură de mijloc formată în clădirile de sticlă ale marilor corporaţii internaţionale, care înţelege imediat că singura soluţie este confruntarea directă. Aceştia sunt primii cetăţeni de după revoluţie care văd în protest o armă pentru principii şi nu pentru beneficii materiale. Ei reprezintă practic sindicatul românilor care vor respect din partea statului, vor instituţii funcţionale şi mai presus de toate vor egalitate în faţa legii.

Lupta dintre politic şi justiţie a trezit la viaţă colosul democraţiei, poporul. Se pare că românii au „tolerat” tacit furturile până în momentul în care cei mai hoţi au încercat să scape de pedeapsă folosind instrumente democratice. 2017 a fost momentul în care românii au luat atitudine într-o formă unică pentru tranziţia de după 1989. OUG 13 şi lupta împotriva justiţiei, dusă de o gaşcă de hoţi care urmăreau doar interesele personale, au determinat o explozie cum nu se mai văzuse anterior. O explozie care a speriat întreaga clasă politică, atrăgând atenţia întregii lumi asupra României. Oamenii nu cereau 10 lei la pensie, 20 lei la salariu şi 5 lei la alocaţie. Oamenii cereau respectarea legii, stat de drept şi respectul cetăţeanului. Oamenii înţelegeau pentru prima dată democraţia în detaliu. Iar acest lucru a şocat întreaga clasa politică.

Societatea s-a polarizat mai mult ca niciodată. Alegerile care urmau puneau faţă în faţă, din nou după alegerea Preşedintelui Klaus Iohannis din 2014, alegătorii PSD şi cei anti-PSD. Cu o opoziţie clasic fragmentată şi cu un PSD conectat total la resursele statului, alegerile europarlamentare din 2019 nu dădeau speranţa schimbării. Prezenţa uriaşă la vot a dus la înfrângerea duşmanului comun. Iar victoria finală vine în decembrie 2019, atunci când liderul Partidului Social Democrat este învins categoric de către Klaus Iohannis.

Am ţinut să prezint foarte pe scurt o serie de aspecte importante care m-au determinat să susţin că anul ce urmează reprezintă începutul unei noi ere pentru statul Român. O eră post-tranziţie care poate reprezenta tocmai stabilizarea procesului democratic pe care îl urmărim de 30 de ani.

Scena politică trebuie reconfigurată. Pare că suntem pe drumul cel bun astăzi. Românii nu mai au răbdare, pe bună dreptate, iar cea mai mică greşeală îi va costa aspru pe cei care vor deţine puterea. Aşadar, la următoarele alegeri partidele vor trebui să se reinventeze, să arunce în luptă feţe noi, oameni profesionişti cu studii făcute pe bune. Decăderea celor care au secat întreaga ţară trebuie să vină acum. Altfel, încrederea nu va mai fi câştigată niciodată, iar numărul celor care vor continua să plece va creşte exponenţial.

De ce cred că putem vorbi despre o nouă eră post-tranziţie?

  • Românii au început să conştientizeze jocul democratic. Generaţia care a crescut odată cu perioada de tranziţie a ajuns la apogeul ei şi începe să îşi spună cuvântul. Iar această generaţie nu are nicio teamă în a înfrunta sistemul şi a atrage atenţia atunci când sunt derapaje flagrante. Cultura protestelor a ajuns şi în România, fiind totodată încurajată de ceea ce se petrece în alte state europene. Accesul la informaţie prin intermediul reţelelor de socializare, accelerează acest proces, iar perioada 2017-2019 confirmă acest lucru.
  • Afacerile româneşti au crescut organic. Milionarii de carton au căzut, iar locul lor a fost preluat de către oameni de afaceri care au produs plus-valoare în societate. Pe baza acestora România înregistrează progrese sustenabile de pe urma cărora beneficiază o parte însemnată a societăţii, spre deosebire de bişniţarii anilor 1990 care au fentat toate regulile pentru a acumula capital disproporţionat cu calitatea serviciilor oferite.
  • Este prima dată când fosta nomenclatură comunistă iese (aproape complet!) din scena politică. PSD a rămas ultimul pilon al foştilor comunişti, iar odată cu decăderea acestui partid sperăm să se încheie şi vremea lor. La cum arată astăzi scena politică, se pare că nu va mai fi mult până când acel moment se va întâmpla.
  • Partidele vor veni cu o abordare total schimbată atât la alegerile locale din iunie 2020 cât şi la cele generale din decembrie 2020. Istoria recentă ne-a demonstrat că electoratul s-a schimbat, iar mesajul clasic nu mai este deloc atractiv. Partidele vor fi nevoite să vină cu un suflu nou pentru a putea capta atenţia acestui nou val pretenţios care poate produce oricând schimbarea. Iar această nouă clasă politică, pentru a rezista, este obligată să vină cu o mentalitate nou, occidentală.
  • România continuă să crească din punct de vedere economic. Cu toate acestea avem probleme acute care trebuie rezolvate urgent, iar aici amintesc doar cazul educaţiei şi al sănătăţii. Însă putem include mult mai multe domenii. Rezolvarea acestor probleme care ne macină de zeci de ani poate reprezenta diferenţa dintre a avea un stat cu 25 de milioane de cetăţeni sau de 15 milioane (poate chiar mai puţin). Ştim foarte bine că astăzi migraţia nu mai are 100% considerente economice. Românii emigrează şi pentru că îşi doresc o societate ordonată în care viitorul copiilor lor nu este periclitat de către un stat semi-funcţional, în care statul este un partener nu un instrument de opresiune.
  • Instituţiile statului vor fi nevoite să se reformeze din temelii. Fie că vorbim despre respectul faţă de cetăţean sau digitalizare, cei de la putere sunt obligaţi să reformeze radical majoritatea instituţiilor statului. Salariile crescute şi frica instaurată de acţiunile DNA ar trebuie să producă o nouă generaţie de funcţionari publici responsabili, care să înţeleagă că ei sunt exclusiv în slujba cetăţeanului.
  • Infrastructura va trece printr-un boom nemaiîntâlnit. Creşterea economică şi presiunea socială vor determina investiţii majore în infrastructură. Orice entitate politică care va prelua puterea se va vedea obligată să aloce o atenţie sporită acestui sector aflat în moarte clinică de 30 de ani.
  • Cultural, societatea românească va trebui să accepte faptul că alte popoare vor veni la muncă în ţara noastră. Criza forţei de muncă va genera un influx de cetăţeni străini, fără de care economia nu poate funcţiona. Fiind recunoscuţi drept o societate închisă, acesta cred că va fi încă un pas interesant în anii ce vor urma.
  • Depopularea masivă a satelor va duce la dispariţia lor. Intrăm într-o nouă eră în care va trebui să restructurăm din temelii sistemul administrativ actual. Cursul istoriei previzionează dispariţia multor entităţi administrative locale şi cel mai probabil apariţia marilor ferme agricole. Cât de curând va fi nevoie de o reformă administrativă prin care să se reducă numărul apl-urilor.
  • Schimbul de generaţii va fi unul foarte apăsător. Natalitatea scăzută corelată cu numărul foarte mare al celor născuţi în perioada ‘67-’70 va da naştere unor dezechilibre sociale despre care nimeni nu vrea să discute astăzi. Însă în următorul deceniu România va trebui să aşeze lucrurile pentru a face faţă acestui dezechilibru iminent.

Sunt doar 10 puncte care mi-au atras atenţia astăzi. Cu siguranţă putem extinde discuţia pe mai multe paliere. Concluzia generală pe care aş dori să o trag este aceea că schimbările politice şi evenimentele sociale din ultimii cinci ani preconizează intrarea într-o eră nou, post-tranziţie. România trebuie să adopte o serie de măsuri pe care societatea le solicită de zeci de ani, iar acum este momentul oportun ca modul de operare să se modifice din temelii. Contextul este favorabil, generaţiile se schimbă, direcţia pe care o urmăm este una bună. Dacă menţinem acest curs, cred că vom avea parte de acea schimbare pe care ne-o dorim cu toţii. Ţine numai de noi să facem acest lucru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite