România lui Iohannis: o ţară a haosului, a muşamalizărilor şi a slugărniciei

În anul de graţie 2014, un an puternic încărcat din punct de vedere electoral, între anostele alegeri europarlamentare şi tumultuoasele prezidenţiale în România s-a produs o minune.

Duhul Sfânt al politicii s-a pogorât peste ţara noastră, greu încercată de asupririle istoriei, şi i-a binecuvânt pe români cu un preşedinte neamţ. Klaus Iohannis, primar al Sibiului, un orăşel mic şi cochet din inima Transilvaniei, a decis să părăsească cetatea sa, unde domnise în bună linişte şi pace cu toate partidele politice vreme de 14 ani, şi să vină la Bucureşti pentru a-şi asuma rolul de preşedinte al României.

Mândru proprietar a şase case, dobândite din umilul său salariu de profesor de fizică şi din meditaţii (un asemenea noroc e destul de rar în viaţă), Klaus Iohannis a devenit peste noapte speranţa a milioane de români îngroziţi că pisicuţul „dottore” Victor Ponta, proaspăt demascat ca plagiator, va pune mâna pe ţară împreună cu toată gaşca lui de baroni roşii de la PSD. În campanie, Ponta a apelat la sentimentele patriotice ale românilor şi le-a promis „Marea Unire”, în timp ce Iohannis a mizat pe etnia lui şi le-a promis o „Românie a lucrului bine făcut”. Şi, cum românilor le plac lucrurile nemţeşti, de calitate, l-au votat fără ezitare pe neamţ. Aşteptând la nişte cozi imense pentru a pune cu sete ştampila pe cel care urma să pună ordine în ţară şi să alunge pentru totdeauna PSD-ul de la guvernare.

Programul „România lucrului bine făcut” nu s-a aplicat niciodată, deşi foarte mulţi naivi, care l-au votat pe Iohannis atât la alegerile din anul 2014, cât şi la cele din anul 2019, încă mai aşteaptă să se întâmple o minune. În schimb, în cei opt ani care s-au scurs de la instalarea neamţului în fotoliul de la Cotroceni, România a devenit o ţară a haosului politic şi guvernamental. În materie de guvernare, Iohannis a experiment absolut tot ce se putea experimenta. De la guvernele de stânga conduse de Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose şi Viorica Dăncilă, la guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş, guvernul minoritar condus de Ludovic Orban, guvernul de coaliţie de dreapta condus de Florin Cîţu şi, în final, la guvernul bicolor PNL-PSD condus de fostul general de armată, Nicolae Ciucă.

În total, în cei aproape opt ani de mandat Klaus Iohannis a desemnat nu mai puţin de şapte premieri. Cum se traduce acest lucru în plan economic? În nesiguranţă şi lipsă de predictibilitate pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos şi pentru atragerea de investitori. În rating de ţară scăzut şi împrumuturi pe pieţele externe la dobânzi uriaşe. Iar rezultatul nu poate fi altul decât scăderea nivelul de trai al românilor. Din criza economică scapă cine poate!

Dar România lui Klaus Iohannis nu este doar o ţară a haosului generalizat. Ci şi o ţară a muşamalizărilor. Deşi a încercat tot timpul să livreze publicului imaginea unui mare susţinător şi apărător al independenţei justiţiei, mai puţin când justiţia a decis să îi confişte una dintre cele şase case deoarece fusese dobândită prin uz de fals, în mandatul lui Iohannis justiţia a muşamalizat unele dintre cele mai importante şi grele dosare. De la dosarul Colectiv, care este amânat de ani buni fără a se pronunţa o sentinţă definitivă, până la dosarul 10 august, care prin tergiversarea şi, apoi, clasarea lui s-a ajuns  la distrugerea sau anularea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Despre dosarul Revoluţiei nu mai vorbim, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în luna noiembrie a anului trecut restituirea la Parchetul Militar a dosarului în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Morţii mai pot aştepta.

Frustrările lui Klaus Iohannis, generate de impotenţa sa intelectuală atât de stridentă, au transformat clasa politică într-o adevărată mlaştină în care au fost promovate doar personajele care au reuşit să dea dovadă de reale aptitudini de slugărnicie. În PNL, partidul care l-a susţinut pe Iohannis de două ori pentru funcţia de preşedinte al României, servilismul faţă de stăpânul de la Cotroceni a fost ridicat la rang de artă. Liberalii au schimbat în ultimii opt ani nu mai puţin de cinci preşedinţi. Şi toţi au avut un singur numitor comun: au fost simpli lideri de paie, nişte marionete de care Iohannis s-a dispersat cu foarte mare uşurinţă atunci când s-a plictisit de ei. Sau nu au mai corespuns intereselor lui. În regimul Klaus Iohannis, dezbaterea, confruntarea sau competiţia politică şi electorală, toate apanaje ale jocului democratic, au fost suprimate şi eliminate, fiind înlocuite cu dispoziţiile date de jupânul de la Cotroceni.

De departe, până în acest moment, Klaus Iohannis s-a dovedit a fi una dintre cele sulfuroase prezenţe politice la vârful statului român. Un stat despre care chiar el a recunoscut că este unul eşuat. Pentru că atunci când domneşte doar haosul, muşamalizarea, mediocritatea şi slugărnicia, statul nici nu ar avea cum să fie altfel decât eşuat. Oare cât îl mai rabdă românii pe Klaus Iohannis?