România lucrului prost făcut
0
În 2014 Klaus Iohannis câştiga alegerile prezidenţiale, asigurându-şi un mandat de 5 ani la Palatul Cotroceni. A urmat un moment de optimism generalizat, perioada de imediat de după alegeri fiind una în care pentru prima oară, după mulţi ani, sondajele de opinie arătau că românii cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună.
O analiză ceva mai realistă ar arăta însă că mai degrabă Victor Ponta a pierdut alegerile din luna noiembrie a acelui an, pe fondul unui val de antipatie profundă la adresa sa. Însă merită amintit sloganul electoral pe care fostul primar al Sibiului şi l-a ales pentru campania electorală: „România lucrului bine făcut“. Din punct de vedere al marketingului politic a fost un mesaj inspirat, mergându-se pe imaginea de om harnic, care duce lucrurile la bun sfârşit, de care etnicii germani beneficiază în mentalul colectiv românesc.
Cât de neamţ a fost însă preşedintele Iohannis în aceşti 5 ani de zile? În timpul mandatului său PSD a făcut aproape tot ce a dorit: a distrus statul de drept, a îngenuncheat justiţia, a izolat România pe plan internaţional, transformând-o într-un paria al comunităţii europene, a restrâns atribuţiile preşedintelui, modificând radical echilibrul puterilor în stat, a destabilizat economia şamd. Sigur, se poate argumenta că preşedintele a avut mâinile legate şi a făcut ce îi era în puteri, date fiind constrângerile constituţionale.
Însă primii ani de mandat au fost marcaţi de o absenţă apatică a administraţiei prezidenţiale din discursul public. „Atenţia şi îngrijorarea“ cu care preşedintele a urmărit evenimentele în primii 2-3 ani au intrat în lexiconul politic dâmboviţean, devenind subiect de băşcălie. A urmat apoi perioada autosuficienţei, cu atacările la CCR a măsurilor coaliţiei de guvernare, deşi era cunoscut cum Curtea Constituţională e aservită doleanţelor puterii. Demiterea Laurei Codruţei Kovesi prin purtătorul de cuvânt a fost unul din punctele de minim ale preşedinţiei. Emblematice pentru mandatul lui Klaus Iohannis sunt ultimele două oale care i s-au spart în cap.
În cei 5 ani de mandat, preşedintele Iohannis a tras doar cu gloanţe oarbe în coaliţia PSD-ALDE. Prin ultimele două cartuşe şi-a pierdut şi unul din puţinele atuuri cu care se mai putea lăuda: credibilitatea.
Declanşarea referendumului promis, atât de târziu, după ce coaliţia de guvernare a pus deja în genunchi justiţia şi nu mai era, oricum, mare lucru de salvat, a arătat mai degrabă ca o acţiune politicianistă, motivată de apropierea alegerilor prezidenţiale din acest an. Despre faptul că interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie n-ar fi constituţională au avertizat destui. Faptul că judecătorii CCR au respins-o cu unanimitate de voturi, a arătat, fără urmă de dubiu, că temerile respective au fost justificate. Împotriva ei a votat inclusiv Livia Stanciu, cea care adesea a murit de gât cu politrucii pesedişti din rândul judecătorilor constituţionali.
Preşedintele Iohannis nu şi-a asumat până acum în nici un fel eşecul ci, într-o tentativă de a drege proverbialul busuioc, a anunţat că ar fi obţinut de la Emmanuel Macron susţinerea Laurei Codruţei Kovesi pentru şefia Parchetului European, prin retragerea candidatului francez. Doar că omologul de la Palatul Eliysee nu avea cum să îi garanteze acest lucru, din moment ce candidaturile au fost pe persoană fizică, nu au venit din partea autorităţilor naţionale ale statelor membre. Dacă, prin absurd, preşedintele Franţei i-a făcut o asemenea promisiune, din necunoştinţă de cauză, acţiunea administraţiei prezidenţiale, de a transmite de bună o asemenea gafă diplomatică la nivel înalt, e una descalificantă.
În cei 5 ani de mandat, preşedintele Iohannis a tras doar cu gloanţe oarbe în coaliţia PSD-ALDE. Prin ultimele două cartuşe şi-a pierdut şi unul din puţinele atuuri cu care se mai putea lăuda: credibilitatea. România sa e România lucrului prost făcut.
Se încarcă comentariile...
