România noului val

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 25 de ani de tranziţie România s-a pregătit in fiecare clipă de venirea ”noului val”. Noul val, aşa cum a încercat clasa politică să îl promoveze, a întruchipat diverse forme, unele sălbatice precum mineriadele din anii 90, altele idilice cu cei 10.000 de specialişti şi experţi ai lui Emil Constantinescu iar altele perverse precum tinerii promovaţi prin partide şi care la Revoluţie erau încă minori.

Proiectul promovat de Rareş Bogdan acum câteva seri, în care a prezentat conceptul lucrării ”România noului val” precum şi o parte din tinerii care au contribuit la redactarea ei, ar fi trebuit să ne prezinte o reflexie a lumânării de la care să prinda viaţă România viitorului. Aceeaşi ”Românie 2.0” pe care a propovăduit-o şi Klaus Iohannis în campania sa electorală. Dar, din păcate, exact aceeaşi pe care ne-a promis-o şi Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Traian Băsescu şi chiar Victor Ponta, dar pe care, fiecare în limitele sale, a eşuat-o. Este România blestemată să nu poată ieşi din mocirla mediocrităţii sau de vină e ADNul acestui popor şi atunci orice zbatere e în zadar?

Oamenii politici sunt, prin definiţie, cei care îşi asumă faţă de societate rolul de a se preocupa de asigurarea premiselor bunăstării şi de a proiecta arhitectura socială pentru ca această bunăstare să existe. Am trecut prin 25 de ani de proiecte falimentare care au dus în derizoriu sensul lexical al termenilor de ”reformă”, ”primenire”, ”competenţă”, ”meritocraţie”.

Anii 2000 au adus momentul în care toată clasa politică şi-a asumat, la unison, promovarea tinerilor după un singur criteriu – să nu fi avut împlinită vârsta majoratului în 1989. Traian Băsescu, preşedinte al Partidului Democrat, a coagulat o echipă de vreo 25 de tineri pe care timp de 4 ani i-a format ca şi lideri politici şi pe unii ca lideri de opinie. I-a adus din teritoriu în Bucureşti, i-a crescut ”în laborator” iar la alegerile din 2004 i-a aruncat în lupta pentru principalele primării din ţară. George Scripcaru, Gheorghe Falcă, Darius Vâlcov, Radu Căpâlnaşiu, Emil Boc, Anca Boagiu, Liviu Negoiţă, Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi, Constantin Hogea, Mircia Gutău şi mulţi alţii. A fost o strategie de imagine care a lovit în plin în baronii îmbâcsiţi ai vechiului PSD. Adrian Năstase pe de altă parte a promovat şi el o trupă de tineri pe care a încercat să îi ”vândă” ca fiind, însă, elitişti: Victor Ponta, Dan Şova, Cozmin Guşă, Nicolae Bănicioiu, Şerban Nicolae, Robert Negoiţă.

Alegerile locale şi parlamentare din 2004 trebuiau să însemne, în teorie, Revoluţia noului val. Tot Traian Băsescu a fost cel care i-a promovat pe tinerii ”cultivaţi” în laborator pe funcţii dintre cele mai importante – de la al treilea om în stat până la miniştri şi secretari de stat. Totul părea să aibă un aer proaspăt, curat şi cu foarte mult potenţial.

Anii care au urmat şi care s-au suprapus cu mandatele sale de preşedinte au însemnat un dezastru, au fost ani în care, cu mici excepţii (trebuie să recunoaştem), au arătat o faţă toxică a noului val. Cea mai mare parte a tinerilor promovaţi au căzut pradă imediat metehnelor vechilor baroni postcomunişti şi s-au compromis definitiv. Astăzi îi vedem cam prin toate dosarele DNAului. Partea care a scăpat de tentaţia corupţiei a eşuat lamentabil graţie incompetenţei şi lipsei de pregătire în vreun domeniu. S-a creat prin mijloacele de marketing politic un nivel foarte ridicat de aşteptare iar dezamăgirea care a urmat a compromis ideea în sine de tinereţe.

După echipa ”vechiului PD” a urmat din 2012 echipa ”vechiului PSD” condusă de Victor Ponta care a demonstrat că poate exista ceva şi mai rău decât hoţie şi incompetenţă şi anume nesimţire. Tinerii din echipa lui Ponta au arătat că sunt capabili să redefinească aroganţa, infatuarea şi impostura la nişte niveluri nebănuite. Chiar Traian Băsescu a ajuns să recunoască faptul că ”vechii PDSRişti” erau mai educaţi, mai respectuoşi şi mai cu ”frică de Dumnezeu” decât gaşca care a pus mâna pe putere în ultimii 3 ani. Gaşcă ai cărei membri respectă principiul de nu fi fost ”major” în 89.

România a fost afectată în toată această perioadă de falimentul sistemului de educaţie. Atât nivelul preuniversitar cât şi cel universitar au cunoscut un puternic proces de decredibilizare şi mercantilizare care i-a împins pe tinerii care şi-au dorit o carieră profesională competitivă să o ia pe calea emigrării. În graniţele ţării epidemia ”spiruharetismului” a contaminat toate zonele, demotivând orice tânăr performant să îşi mai dorească măcar să intre în competiţie pentru vreo poziţie în administraţie sau întrun partid politic. Societatea a ajuns în asemenea hal de decreptitudine morală încât pentru Victor Ponta, plagiatura dovedită este o virtute, este un atribut care îl face mult mai popular în rândul majorităţii tinerilor de astăzi care sunt ei înşişi crescuţi în spiritul plagiaturii, hoţiei, ”şmecheriei”. Tinerii generaţiei noastre care aleg să rămână în ţară sunt orientaţi exclusiv spre câştig material imediat, nu au învăţat să aibă răbdare, sunt determinaţi să câştige cu orice preţ dar fără a se gândi o clipă la competenţă sau la munca ce ar trebui să vină în contraponderea câştigului. Asta în principal pentru că nu ştiu să muncească. Absolvenţi de ”înalte şcoli” sunt în situaţia de a nu avea nicio o competenţă reală într-o piaţă deschisă.

Impostura promovată în acest sfert de secol a făcut ca România de astăzi să fie o mare minciună. De la cel mai joasă poziţie socială până la cele mai înalte, fiecare este preocupat doar de aparenţe, este preocupat cum să pară în ochii celorlalţi mai bun, mai competent şi mai profesionist. E de ajuns să deschidem aleator aproape orice CV de carton al persoanelor ajunse pe diverse poziţii, de la un consilier local de comună până la membri ai Academiei Române să vedem că la rubrica ”studii” fiecare a absolvit câteva facultăţi, câteva masterate şi zeci de cursuri de specializare şi supraspecializare. Puse cap la cap, uneori, depăşesc 30-40 de ani de şcoală. Toate absolvite în paradigma ”spiruharetismului”.

Pentru ca tinerii promovaţi prin proiectul ”România noului val” să aibă vreo şansă de a penetra măcar sistemul, trebuie ca ei să fie îndrumaţi să-şi găsească un echilibru în entuziasm şi idealism plecând de la poza reală a României de azi. Trebuie să înţeleagă că nu se luptă cu persoane sau cu partide ci se luptă cu mentalităţi şi concepte, se luptă cu clase sociale pentru care reperele de astăzi îşi au resortul în presa de cancan, în emisiunile ”mondene”, în manele, în impostură iar pentru a schimba ceva au nevoie de înţelepciune, de un plan matur de management al statului şi multă, multă, foarte multă răbdare. E mult mai uşor să strici ceva (iar ultimii 25 de ani au fost un continuu ”maraton de stricat”) decât să construieşti ceva.

Dacă acest ultim ”nou val” nu este sprijinit şi promovat de puţinele elite ale societăţii (câte au mai rămas necompromise) pericolul mare este ca următoarea generaţie de ”tineri”, care nu erau majori de data asta în anii 2000, să vină cu o forţă şi mai toxică decât valul anilor 2004 şi să distrugă chiar orice orizont de speranţă. Şi atunci va trebui să acceptăm că de vină e ADNul acestui popor şi orice zbatere e în zadar.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite