România, între paradigma Mihail (puterea) şi Gavril (blândeţea)

Istoria nu respectă blândeţea modelului Arhanghelului Gavril, ci numai forţa Arhanghelului Mihail

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, sărbătoriţi pe 8 noiembrie, reprezintă paradigme ale unor trăsături de caracter care merită studiate pentru a vedea care este balanţa corectă de asumare a lor în raportul cu lumea. Dacă Mihail reprezintă puterea şi fermitatea (de aceea apare cu sabia), Gavril sau Gabriel este simbolul blândeţii (iconografia îl prezintă cu crinul în mână). România a cultivat mai mult florile toleranţei decât fermitatea.

Ipostaza ideală a unei comunităţi naţionale este de a ţine sabia fermităţii într-o mână şi floarea diplomaţiei şi al bunătăţii în cealaltă. De prea mult timp, România îi aparţine mai mult zodiei Arhanghelului Gavril decât celei a lui Mihail, deşi o bună proporţie între cele două modele ar fi de dorit. Există situaţii în care florile bunătăţii nu sunt respectate şi nici ascultate, iar România a excelat în a fi tolerantă şi îngăduitoare atunci când i se încălcau drepturile sau imaginea, devenind chiar o practică lipsa de reacţie şi de fermitate în faţa situaţiilor neplăcute sau chiar jignitoare la adresa noastră. Dar într-o lume care glorifică forţa şi puterea, asumarea exclusivă a îngăduinţei care emană din modelul Arhanghelului Gavril pare nepotrivită şi nelalocul ei.

E timpul să-l lăsăm din braţe pe Gavril şi să ne îndreptăm atenţia spre acea parte a icoanei în care tronează maestuos şi impunător Arhanghelul Mihail. Numai cu forţa şi cu judecata sa dreaptă şi neclintită ne putem recâştiga respectul şi drepturile în faţa lumii care nu se emoţionează în faţa toleranţei şi a bunei cuviinţe, ci numai a durităţii. 

Naţiunea română are nevoie, de aceea, să-şi amintească de Mihail, de forţa dreptăţii, de impunerea respectului, de nevoia de a-şi face auzit glasul, dorinţele şi aspiraţiile pe care nimeni nu le mai ascultă dacă sunt rostite blând şi cuviincios. Pur şi simplu hărmălaia mondială este prea mare pentru subtilitatea blândeţii şi a respectului natural. Sunt ascultaţi şi respectaţi doar cei cu gura mare, care se agită, se impun şi fac uz de demonstraţii de putere. României nu îi este naturală o asemenea tendinţă, pentru că nouă respectul celorlalţi şi atitudinea prin care fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui ne este înnăscută. Am dovedit în timpul istoriei că ne închinăm mai degrabă la flori decât la arme pentru că aşa ne este constituit sufletul. Dar, atunci când limitele au fost depăşite, am ştiut să ne amintim şi de dreptatea lui Mihail, căpetenia oştirilor Domnului.

E timpul să-l lăsăm din braţe pe Gavril şi să ne îndreptăm atenţia spre acea parte a icoanei în care tronează maestuos şi impunător Arhanghelul Mihail. Numai cu forţa şi cu judecata sa dreaptă şi neclintită ne putem recâştiga respectul şi drepturile în faţa lumii care nu se emoţionează în faţa toleranţei şi a bunei cuviinţe, ci numai a durităţii.