România, politica şi politicienii

Tema aceasta s-ar preta unui studiu amplu. Preocupaţi de grijile şi problemele zilnice, mai rar ne aruncăm privirea asupra devenirii noastre de ansamblu spre a analiza comparativ cu trecutul ca şi cu vecinătatea europeană, unde suntem şi ce perspective avem în faţă.

Ce răspuns dăm întrebării dacă în raport cu trecutul suntem pe o treaptă superioară, pe un trend ascendent sau dimpotrivă? Mulţi români spun că era mai bine sub Ceauşescu. Alţii se raportează la perioada antebelică când, într-un regim de monarhie constituţională, aveam o democraţie mai stabilă şi o mai largă perspectivă de dezvoltare. Nu-i lesne de formulat un răspuns ferm.

Mă încumet să spun că în aceşti ani postdecembrişti, România a marcat un  oarecare progres, dar departe de măsura aşteptărilor şi nici pe măsura posibilităţilor. Pe ansamblu, standardul civilizaţiei materiale s-a modernizat, s-a îmbunătăţit. Numai că sub auspiciile aşa-zisei economii libere, de piaţă, a cunoscut şi cunoaşte o teribilă polarizare, fracturând societatea într-o pătură subţire de parveniţi, le-aş spune învârtiţi ai aşa-zisei tranziţii şi pătura mult mai largă a defavorizaţilor. Mult mai anemic este detaşamentul clasei de mijloc. Fenomenul se datorează, între altele, caracterului intempestiv, abrupt, cu care s-a năpustit asupra noastră capitalismul postcomunist. Istoric, capitalismul a cunoscut o evoluţie progresivă, în timp, aşezată, cu inerentele-i convulsii, dar moderate de organizarea socială. La noi, societatea nu-i face faţă, fiind în întregime dominată de puterea banului.

Dar dacă în sfera civilizaţiei materiale putem vorbi de un pas înainte, în schimb în domeniul politic, civic şi moral, societatea românească este într-o totală degringoladă, cu perspective tot mai sumbre; nu ştiu, istoriceşte vorbind, să se fi marcat o etapă atât de nefastă ca acum, cu excepţia regimului comunist. În problemă sunt două şcoli de gândire: una, cultivată în general de creştin-democraţie,  care acordă civismului şi moralei în politică un rol esenţial, iar a doua, preponderent liberal-conservatoare, merge până la a susţine că morala în politică este o prostie. Afirm cu nestrămutată convingere că, dacă stadiul actual de dezvoltare  al societăţii româneşti este precar, dacă perspectivele de îmbunătăţire, de aliniere, fie şi pe un palier secund celor general-europene sunt în cumpănă, faptul se datorerează nu numai condiţiilor istorice ci, esenţial, degradării moral-civice, detaşării de responsabilitatea cetăţenească a fiecăruia dintre noi şi a corpului social în ansamblu.

Sistemul postdecembrist al democratiei parlamentare, altminteri general admis, nu s-a potrivit şi încă nu se potriveşte momentului. Preşedintele, Parlamentul ca şi partidele politice se adapă la izvorul voinţei naţionale, dovadă a cât de important este ca votul, acest puternic instrument al democraţiei, să fie încărcat de conştiinciozitate şi responsabilitate. Şi nu e. Un grup relativ mic de alegători votează liber, în deplină cunoştinţă de cauză. Cei mai mulţi ignoră semnificaţia şi implicaţiile votului, lăsându-se ademeniţi sau influenţaţi de diverşi factori. Nu arareori votul se negociază ca la piaţă. O bună parte -tot mai mare- dintre alegători stau de o parte, unii pur şi simplu ignoră votul, alţii se declară dezamăgiţi de prestaţia celor deja aleşi. Aud în stânga şi dreapta autoreproşuri, dezamăgiţi de cei pe care i-au votat. Aceasta pentru că nu şi-au deschis ochii la timp sau au căzut cu uşurinţă pradă ademenirilor mincinoase.

Mai aud şi că n-au din ce alege. Este şi aceasta o tristă realitate. Cu mici excepţii, prestaţia politicienilor este sub orice aşteptări. Unde sunt politicienii de odinioară care şi-au jertfit viaţa, libertatea, sănătatea pentru ţară? Acum ei închină totul puterii şi banului. Nicio viziune, nicio strategie, niciun program dedicat progresului, dezvoltării armonioase şi durabile a ţării. Totul se mărgineşte la încropiri pe picior pentru susţinerea concurenţei electorale.

Am mai spus-o şi repet: atâta timp cât electoratul nu va conştientiza importanţa şi puterea votului, atâta vreme cât politicienii nu vor lucra pentru ţară - ci doar pentru ei, şansa evadării din starea umilitoare în care ne bălăcim se va lăsa mereu aşteptată.