România şi R. Moldova: laşitate sau curaj camuflat?

Situaţia e tot mai tensionată în Transnistria

Diplomaţia de la Bucureşti a avut nevoie de o zi întreagă pentru a-şi formula poziţia faţă de exploziile succesive din Transnistria. Şovăiala şi retorica impreciziei sunt instrumentele de forţă ale României în momentele complicate.

Luni seara au fost înregistrate primele deflagraţii la aşa-zisul minister al Securităţii de la Tiraspol, iar marţi la prima oră au fost aruncare în aer două turnuri de comunicaţii aflate în Transnistria, dar la 50 de kilometri de Chişinău.

Tot marţi, Ministerul Apărării de la Bucureşti a fost nevoit să dezmintă informaţiile false apărute în publicaţii ruseşti care susţineau că Armata României ar avea militari în R. Moldova şi că România ar intenţiona să atace Transnistria cu sprijinul NATO, pentru ca apoi să anexeze R. Moldova.

Nu e clar dacă aceste dezinformări fac parte din aceeaşi strategie de intimidare a Republicii Moldova sau dacă sunt parte a planului anunţat săptămâna trecută de generalul rus Rustam Minekaev, comandant adjunct al Districtului Militar Central al Rusiei, care menţiona printre obiectivele armatei ruse „crearea unui coridor terestru către Crimeea şi ieşire la Transnistria”.

În orice caz, primul ministru Nicolae Ciucă, nu a spus nimic despre prologul transnistrean nici înainte, nici după vizita de la Kiev, unde a fost primit de preşedintele ucrainean şi unde au discutat, probabil, inclusiv posibila extindere a invaziei ruseşti spre Gurile Dunării, o ţintă istorică a Moscovei.

Diplomaţia română a explicat marţi seara într-o depeşă de presă că „a luat notă cu preocupare de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanţe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Ministerul român de Externe mai „ exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm şi responsabilitate al Preşedintelui Republicii Moldova” şi insistă că „încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menţinerea unui climat predictibil”.

Prin comparaţie, Ministerul de Externe de la Paris e mult mai tranşant şi mai clar. Franţa susţine Republica Moldova în faţa „riscurilor de destabilizare", a declarat marţi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, care a vorbit şi despre „deplinul sprijin al Franţei pentru stabilitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în faţa riscurilor de destabilizare al căror obiect poate fi”.

Pe scurt, România „sprijină deplin” „apelul la calm şi responsabilitate” făcut de Maia Sandu, pe când Franţa „sprijină deplin” R. Moldova în faţa riscurilor de destabilizare şi „consecinţelor războiului din Ucraina”.

Diferenţa de retorică nu ţine doar de geografie sau de cultură, ci şi de capacitatea asumării unor principii, de respectarea lor şi de curajul de a le pune în practică. România pare să se menajeze aproape ostentativ în faţa dramelor din Ucraina, în vreme ce ucrainenii îi mulţumesc Bucureştiului cu anticipaţie pentru tancurile pe care speră că le vor primi din România. Premierul-general spune, însă, că guvernul va lua o decizie în acest sens după ce va fi modificatăLegea privind împrospătarea rezervelor destinate apărării naţionale.

Din declaraţiile făcute săptămâna trecută la Bucureşti de ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba ar rezulta însă că România ajută din greu Ucraina inclusiv militar, dar că Bucureştiul se teme să vorbească despre acest sprijin. România a avut „o politica inteligentă”, „restul puteţi interpreta”, a declarat Kuleba, adăugând că „armelor, ca şi banilor, le place liniştea şi nu comentăm legat de ceea ce primim şi de unde, dacă nu există un anunţ oficial în legatură cu acest lucru”.

Aşadar, România ajută Ucraina, dar o face pe ascuns. De teama Rusiei? Cu gândul să stea în două luntrii, că cine ştie la ce-ar putea ajuta? Să nu ştie românii, fiindcă urmează alegeri importante în 2024? Se întâmplă acelaşi lucru în raporturile Bucureştiului cu Chişinăul? 

România le promite celor de peste Prut sprijin, dar nu-şi asumă declaraţii publice puternice în favoarea lor? E laşitate sau curaj camuflat? Şi care e explicaţia acestei tactici glisante? E un calcul matematic, există o strategie cu mai multe mutări gândite dinainte ca în marile partide de şah? Sau e o improvizaţie?

Sabina Fati - Deutsche Welle