Fraze goale, retorică plină

Ceea ce a spus preşedintele de onoare al Ligii Studenţilor Iaşi este într-adevăr foarte trist. Dar înainte de a ne lăsa cuprinşi de o tristeţe iremediabilă, să încercăm să analizăm.

Eu cred că, azi, un istoric sau un om public mai ales tînăr trebuie să aibă mare curaj şi mare putere să spună altceva decît a spus Silvian Emanuel Man. În faţa a două feţe publice care încurajează retorica sforăitoare, metaforele „războinice” şi patriotismul desuet şi a unei lumi impregnate de asemenea inepţii, nu prea mai ai soluţii. Poate că nici nu devenea ceea ce a devenit dacă era un om la locul lui, normal, decent şi liniştit.

De altfel, peste tot în lume asistăm la ridicarea unor lideri războinici măcar retoric. Vocabularul politicienilor este plin de „stîrpim”, „luptăm”, „patria noastră”, „ţara noastră”, „apărăm”, „duşmani” şi altele. Înainte de a avea soluţii reale, în locul lor de fapt, politicienii oferă o gargară demnă de Farfuridi şi conul Leonida.

Cu oameni ca preşedintele Academiei Române, retorica asta s-a vărsat şi în ştiinţă. Repet a nu ştiu cîta oară: istoria este o disciplină foarte frumoasă care însă poate deveni demagogie pură dacă n-o practici cu decenţă. Dacă nu aplici criteriile ştiinţei şi te dai unor idealuri fals naţionale eşuezi într-un naţionalism extrem. Sigur că vei avea cîştig de cauză: oare cine stă să se gîndească dacă Mihai Viteazul fusese „eroul unirii” sau un cavaler medieval transformat în erou de paşoptişti şi de talentul lui Bălcescu, dacă România este o frumuseţe cu care nu trebuie să faci nimic sau o ţară care ar avea nevoie de gospodari reali.

Nici Silvian Emanuel Man nu se gîndeşte: n-a fost învăţat cu aşa ceva. A fost învăţat să facă gimnastică verbală cu tot ce-i vine pe gură, să vorbească despre ţara care nu mai e a noastră, despre strămoşii care, vai, au făcut aşa şi apoi altfel... A fost învăţat să nu gîndească, numai să vorbească cît mai „frumos” - a se înţelege „înflorit” şi nu prea adînc.

Îi prezic o carieră frumoasă. În definitiv, Academia Română va exista în continuare, şi patriarhilor le place şi lor „duhul românesc”. Febră naţionalistă este, metafore sunt, energia radiază - ce i-ar mai trebui? Public o să găsească mereu, iar ţara va fi aici cu toată teama a(i)urită. Nici la pensie n-o să scap de rrromânii ăştia groaznici.