Ruşinea pentru România continuă luni, ora 19:00, în sesiune plenară la Parlamentul European

Nu contenim să înscriem pagini noi în care să fie consemnate evenimentele negative care însoţesc nu numai numele, prestigiul şi credibilitatea României ca Stat Membru ci şi – aici este premiera absolută – parcursul său ca ţară care mai deţine puţin timp preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

Astfel încât, după cum se vede, performanţele strict tehnice înregistrate de echipa condusă profesionist de ministrul Ciamba sunt ocultate şi trecute în plan secund de exploziile succesive care punctează dezbaterea privind derivele sau chiar acuzaţiile de violare a normelor elementare ale statului de drept din Rpmânia, ţară care se alătură astfel Poloniei şi Ungariei.

Am ascultat cu mare atenţie discuţiile de la Bruxelles pe acest subiect şi, cel puţin de un an, am atras public atenţia – cât încă mai e liber s-o facă un jurnalist în România  – că guvernanţii noştri nu păreau să dea atenţie semnalelor care spuneau că începea să se contureze un eşafodaj de mare amploare ce urma să se finalizeze exact înainte de alegerile pentru Parlamentul European Totul pe tema centrală a corupţiei endemice din România patronată şi acoperită de oameni politici care încearcă şă-şi aproprieze justiţia şi să anihileze funcţionarea instituţiilor statului de drept. Auzeam - şi vă informam şi pe dumneavoastră, că România era cel mai credibil exemplu de folosit drept ţap ispăşitor sacrificat ritual în faţa unei opinii publice europene în căutare de spectacole expiatorii, ţintă perfectă deoarece subiectele Polonia şi Ungaria erau deja „subiecte obosite“, prea uzate pentru a mai stârni emoţie sau interes. România venea glorios din urmă, auto-vulnerabilizându-se într-un ritm ameţitor şi alimentând la nesfârşit legendele urbane care spun şi acum (la Bruxelles şi în alte capitale) că noi, nu alţii, suntem campionii absoluţi ai unor presupuse încălcări dramatice ale valorilor fundamentale ale UE. În consecinţă, noi urmăm pe lista celor ce trebuie să intre în arena unde jocurile de gladiatori satisfac dorinţa de sânge a cetăţeanului Imperiului.

Ce-a urmat, ştiţi bine.

Ce urmează acum este foarte interesant deoarece, iată, suntem chiar la finele drumului şi care este oare ţara aleasă ca temă a dezbaterii despre încălcările statului de drept în ultima sesiune de plen  care marchează finele actualei formule organizatorice a Parlamentului European deoarece de săptămâna viitoare începe campania pentru alegeri şi, evident, se închid porţile? Evident România, în logica jocurilor pe care ai noştri au ales să dorească să le dispreţuiască tocmai pentru că nu le-a fost dat niciodată să le acceseze.

Iar ca lucrurile să fie cât mai clare şi mai evidente pentru toţi partenerii europeni, dezbaterea aceasta de luni seară din PE este prefaţată de două evenimente politice semnificative ca semnal pentru viitorul imediat. Aşa cum se ştia de mai multe săptămâni, aşa cum se comunicase discret dar foarte ferm de consilierii politici ai grupurilor parlamentare şi ai preşedinţilor Partidului Socialist European şi ALDE, partidele lor membre din România (respectiv PSD şi ALDE-România) intraseră pe drumul care duce la excluderea lor din familiile politice europene, soarta lor urmând să fie decisă în această vară. Pe de o parte, răspuns în oglindă la decizia PPE privindu-l pe Viktor Orban şi FIDESZ, geniala găselniţă politică a „auto-suspendării“ pe o perioadă nedeterminată, adică până după alegeri. Socialiştii europeni „îngheaţă relaţiile“ cu PSD până la discuţia finală şi anunţă că nu mai apar public alături de aceştia, iar cei din ALDE dau publicităţii scrisoarea liderului lor Guy Verhofstadt care cere ca ALDE România să fie dat afară din structura europeană ale cărei valori nu le reprezintă.

Cu această „spălare pe mâini“ deloc simbolică se intră în campania pentru alegerile europene şi, după părerea mea, totul este o umilinţă teribilă pentru prestigiul României.

De fapt, finalmente, asta este marea lovitură şi aici se vor înregistra consecinţele pe termen lung. Mai mult, deocamdată, nu se va întâmp,la nimic deoarece, tehnic, chiar dacă veţi auzi din nou o poziţie foarte dură a Comisiei Europene (prezentată pesemne de dl. Timmermans, dacă nu de comisarul Vera Jurova), nu se poate - şi nici nu este prevăzută – eventualitatea ca Parlamentul European să discute şi să pună la vot vreo Rezoluţie în care să se ceară sancţiuni pentru România, cu atât mai puţin să se solicite demararea procedurilor pentru invocarea art. 7. În principiu, n-ar mai fi timp pentru aşa ceva şi europarlamentarii ştiu foarte bine ce s-a întâmplat cu cererea lor precedentă în acest sen (privind Ungaria) nefinalizată nici acum de Comisie. Motivul este simplu: conform unei cutume foarte bine stabilite, niciuna dintre instituţii nu vrea să lase succesorilor moştenirea unui proces dificil, cu enorm de multe probleme, fie de-abia amorsat, fie cu propuneri legislative aflate undeva pe circuitul de vot şi care ar putea să fie retrimise la punctul de plecare. Asta nu înseamnă că, aşa cum am auzit, nu ar putea să apară o scrisoare comună a preşedinţilor grupurilor politice respective privitoare la România, aşa cum spun diverse surse.

Atunci pentru ce acest nou episod al „scandalului pe România“? Pentru că este un joc pe două nivele. Pe primul se joacă deja sub luminile puse pentru scena alegerilor europene, iar România se anunţă a fi un subiect – dacă nu subiectul preferat – de evocat la capitolul „aşa nu“. De ce? Simplu: din punctul de vedere al multora dintre tenorii europeni, suntem ilustraţia perfectă a răspunsului la orice acuzaţie cum că UE nu ar fi avut o politică echilibrată pentru a reduce diferenţele pe liniua de fractură Est/Vest. Suntem SINGURA ţară în care fondurile europene nu au fopst absorbite nici măcar într-un procent minim rezonabil, de unde deficienţele structurale în sisteme strategice de transport, sănătate, educţie. Nu poţi să dai exemple negative cu situaţia în aceste domenii în Ungaria sau Polonia, sau chiar din Bulgaria, aflată acum pe marile trasee strategice de conectare. Iar argumentul care se aude deja priveşte corelarea corupţiei endemice din România europeană cu starea dezastruoasă a infrastructurilor care funcţionează în regim de ţară subdezvoltatâ.

Pe de altă parte, evenimentul de luni seară mai trimite un semnal:  se anunţă motivaţia poziţionării ultra-critice a marilor partide politice europene faţă de România şi viitorilor candidaţi (propuşi de alianţa actuală de guvernare) pentru funcţii de conducere structurile europene. Practic, toţi cei „mari“ (PPE. PSE, ALDE, Verzii) ar putea avea cel puţin o atitudine manifest-critică şi asta nu va fi deloc bine în negocieri. Dar nu asta ar fi marea lor problemă deoarece au văzut cât de capabilă a fost echipa de negocieri condusă de dl. Negrescu trimisă de PSD la Bruxelles pentru a convinge că trebuia ridicat MCV-ul. Eşec previzibil,.

În al doilea rând, dezbaterea de luni ar trebui să fie – dar nu cred că aşa se va întâmpla – un nou semnal asupra viitorului imediat în care, dacă am auzit corect, tot România va fi cazul-şcoală pe care se va discuta aplicarea diverselor etape succesive ale noului sistem de sancţiuni prevăzute pentru cazurile de încălcare persistentă şi gravă ale valorilor europene, inclusiv ale statului de drept. Atenţie că asta se pregăteşte şi nu va fi deloc uşor,  echipele de analişti pe România din cadrul tuturor instituţiilor europene şi structurilor transnaţionale rămân aceleaşi, chiar dacă se va schimba numele unui şef sau altul.

Iar în România ce va fi? Nimic în afara unui dezinteres total bazat pe resemnarea istorică „ei cu ale lor, noi cu ale noastre“, convinşi în continuare să ne apărăm cât mai bine sărăcia şi neamul, legătură pare-se indisolubilă şi ireversibilă.