S-a rezolvat! Vinovaţi sînt străinii

Cine acceptă postura de gazetar acceptă un soi de prizonierat. Eşti condamnat la „actualitate“, adică la ghiveciul conjunctural al ştirilor de ultimă oră. M-am plîns şi mă tot plîng de această nemiloasă soartă. Să ai 70 de ani şi să fii „arestat“ în politichia de doi bani a unor personaje despre care, în condiţii normale, n-ai fi ştiut că există.

Articol preluat din Dilema Veche

Ai încă multe de citit, mai ai, poate, şi cîteva proiecte, dar te laşi bătut de toate vînturile unui cotidian în acelaşi timp nătîng, ridicol şi, vai, periculos. Vrei, nu vrei, dai cu nasul, clipă de clipă, de tot soiul de „românaşi“ mîndri, ajunşi la putere fără nici o „împuternicire“ interioară, fără nici o „vrednicie“, fără nici o performanţă profesională consistentă. Ba inarticulatul Andruşcă, ba insuficient şcolitul Popa, ba năucul trist Pop, ba palida secretară de la Videle (Carmen Dan), ba zglobiul metafizician Daea, ba papagalul şef de pluton Tudorel Toader, ba – cireaşa de pe tort! – Viorica Dăncilă, rătăcită prin gramatică, hărţi, instituţii, sarcini greu de înţeles, vorbe greu de pronunţat etc. Dar mai e şi hamletianul Dragnea, sfîşiat între „a fi sau a nu fi“ asasinat de vreo patru străini, înarmaţi – pe bani grei – cu priviri duşmănoase de calibru maxim, mai e şi plutonierul euforic Codrin, şi crîncenul Nicolicea, şi şturlubaticul jurist de buzunar Şerban Nicolae etc. Nu mai vorbesc de vajnica urbanistă Firea sau de vesela subretă de Craiova Olguţa. Şi tocmai Olguţa a pus, de curînd, punctul pe „i“. Preşedintele Iohannis a condamnat atacul cu gaze lacrimogene din 10 august pentru că e „neamţ“, adică fascist, adică expert în gazare. Se dovedeşte, aşadar, încă o dată, că toate relele ne vin de la venetici. Dacă am rămîne între noi, ne-am îneca în lapte şi miere, în dor şi jale, în ii înflorite şi opinci Clarks…

Am vorbit, în mai multe rînduri, despre victimizare prin xenofobie în mult încercata noastră patrie. Dar, pentru minţile lichefiate, sufletele de lemn şi educaţia de colhoz a categoriei „Olguţa“, nu obosesc să mă repet. Mai jos, cîteva fragmente scrise acum doi ani, cînd lui Dacian Cioloş i se spunea, „la mişto“ „Julien“ (plus că „Cioloş“ are şi ceva din „Soros“) şi lui Iohannis – „Werner“. Adică amîndoi nişte „străini“ răi, puşi să ne nenorocească. Iată un inventar reparator despre cultura germană şi cultura română, ca şi despre alţi „infiltraţi“ prestigioşi din istoria autohtonă.

…Eminescu – student la Viena şi Berlin, Titu Maiorescu – gimnaziu la Viena, doctorat la Giessen, Nicolae Iorga – studii la Berlin, doctorat la Leipzig, Lucian Blaga – studii şi doctorat la Viena. Să amintim şi că primul profesor de sculptură din ţară (Karl Storck) a fost un neamţ născut la Hanau, că pe profesorul de la Bucureşti al tînărului Brâncuşi îl chema Hegel, că ambianţa modelatoare a pictorului Ştefan Luchian a fost şcoala müncheneză (…). De neocolit – chiar dacă mai puţin prezente în mintea publicului larg – sînt contribuţiile decisive ale unor etnici germani la evoluţia literelor şi artelor autohtone, de la Oskar Walter Cizek, critic de artă de anvergură, sprijinitor al avangardei româneşti din anii ’20 ai secolului trecut, pînă la un muzician ca Wilhelm Berger sau la scriitori ca Wolf von Eichelburg, Eginald Schlattner, Oskar Pastior, Herta Müller, ca să nu pomenim decît cîteva nume. De neocolit este uriaşul patrimoniu de cultură şi civilizaţie lăsat, în Ardeal, de minoritatea saşilor în cei 800 de ani de convieţuire cu noi.

(Te pomeneşti că duşmănia Dragnea-Ponta e tot chestie de patriotism. Păi, n-a recunoscut Victor Ponta că, după mamă, e albanez, iar după tată – italian? Vine, deci, dintr-o familie aciuiată pe-aici în secolul al XIX-lea, la solicitarea împăratului austro-ungar, care avea nevoie de mînă de lucru pentru construcţii de drumuri. Dl Ponta stă, în această privinţă, mai prost decît „Werner“, a cărui comunitate trăieşte pe pămîntul patriei de vreo opt sute de ani.)

(…) E teribil ce de „străini“ bîntuie prin partea locului! Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult. Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm – o recunosc chiar antimonarhiştii – aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre Constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine“: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni sau Hotelul Athénée-Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d’Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul“ care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor. Mai departe: cum de-am acceptat să se instaleze în biata, obidita noastră ţărişoară artişti ca Gio­vanni Schiavoni, Niccoló Livaditti, Anton Chladek, primii pictori post-bizantini din Principate, ultimul dintre ei profesor al lui Nicolae Grigorescu? Dar „ghinioanele“ noastre nu se opresc aici. Lingvistica şi folcloristica românească sînt opera unor fondatori „alogeni“: Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Heimann Hariton Tiktin. Imnul naţional („Deşteaptă-te, române!“) a fost compus de Anton Pann, născut în Bulgaria de azi, cu numele de familie Petrov. Ce să mai spunem de românii celebri, cu unele antecedente nu tocmai româneşti: Vasile Alecsandri (cu un bunic evreu botezat), Alexandru Xenopol (un nume care, în traducere, ar însemna „fiul străinului“), cu un tată englez de origine evreiască, sau B.P. Hasdeu, cu o genealogie greu de sistematizat… Rosetteştii şi Ghiculeştii erau cam greci, de Cantacuzini nu mai vorbim. Ion Luca Caragiale era aromân (greco-albanez?) cu un tată născut la Constantinopol, marele Nicolae Iorga se trăgea, după mamă (Arghiropol), din greci bizantini şi după tată din munţii Pindului, Constantin Noica avea drept străbunic pe un anume Gigantis.

Iată tot atîtea motive să cer scuze, în numele poporului român, compatrioţilor noştri de toate etniile – şi, în ocurenţă, preşedintelui Iohannis – pentru cuvintele proaste ale cîte unei Olguţe sau ale cîte unui Daddy. Românii normali nu gîndesc ca ei! În rest, rămîne cum am vorbit: m-am săturat de derbedei, de proşti şi de ţoape!

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro