Să fim de două ori atenţi

Ce se întâmplă în Crimeea şi alte zone ale Ucrainei în imediata vecinătate cu Rusia? Cum se manifestă maghiarii în România? iată două probleme profund îngrijorătoare pentru noi.

Lumea, cu deosebire lumea est-europeană pare a fi ajuns într-un punct critic. S-a crezut cu destulă uşurinţă că postbelic, odată cu destrămarea URSS, în zonă se va instaura un climat de pace, democratic, în care popoarele, libere şi independente, îşi vor croi propria soartă. Acum vedem că nu e chiar aşa. Pare că anumite scenarii se repetă. Întrebarea îngrijorătoare este până unde?

Apare evident că Rusia lui Putin nu e Rusia lui Gorbaciov. Că actualul ţar de la Kremlin, odată ce şi-a refăcut o putere militară fără seamăn şi profitând de reţinerea prudentă a lumii democratice în faţa unei posibile confruntări distrugătoare, este în măsură să reia, sub puterea şantajului, campania de refacere, de data aceasta nu a imperiului comunist, ci a Marii Rusii. Vehicolul? Naţionalismul. Cum se ştie, pentru a supune şi domina, Stalin şi regimul său au recurs la decimări şi dislocări de populaţii atât interbelic cât şi postbelic. Acum, Putin invocă rezultatul acelor măsuri drept justificări pentru recreionarea cu forţa a graniţelor est-europene. În pericol direct sunt statele odinoară fost componente ale URSS pe teritoriul cărora au avut loc mişcările de populaţii.

Să anunţe ultimele mişcări de trupe şi forţe militare o invadare a Ucrainei, alta decât cea din Crimeea, sub pretextul protejării populaţiei rusofone? Şi dacă da, ce se va întâmpla cu Transnistria, respectiv cu Republica Moldova, nici ea protejată de o alianţă care să-i asigure şi să-i garanteze securitatea? Vor asista Europa şi SUA neputincioase la noi acte îndrăzneţe de agresiune? Să fie sub semnul întrebării toate aranjamentele de pace şi dezarmare convenite în ultimele decenii cu atâta trudă? Să se realizeze din nou un compromis cu preţul libertăţii şi independenţei unor popoare? Sunt întrebări, îngrijorări, multiple, neliniştitoare, fie şi numai în sfera posibilului.

În ce ne priveşte, putem răsufla oarecum uşuraţi deşi, cum se ştie, avem şi noi rusofonii noştri.  Doar că avem şi umbrela protectoare de securitate a NATO. Poate acum românii vor realiza plenar colosala importanţă a orientării ţării spre occident, imprimată de atât de hulita guvernare CDR a lui Emil Constantinescu. Cu toate acestea, nu suntem scutiţi de griji. De data aceasta pentru cele ce se petrec la noi acasă.

Afirm sub puterea propriei răspunderi: Bucureştiul nu gestionează cum se cuvine relaţia cu populaţia maghiară din Transilvania. Noi tratăm problema prin prisma standardelor europene privitoare la drepturile minorităţilor naţionale în timp ce ei sunt continuatorii consecvenţi ai politicii iredentist-revizioniste, spre a cărei realizare pun la lucru toate mijloacele, mai mult sau mai puţin ortodoxe; direct, pe faţă sau dimpotrivă persuasiv-insidios. Cea mai gravă prin posibilele-i consecinţe este tendinţa de acaparare a puterii economice a Ardealului, respectiv a proprietăţii imobiliare: edificii dar mai cu seamă terenuri agricole şi păduri. Primarii din Cluj şi Tg. Mureş anunţă cumpărări sau retrocedări a sute de mii de hectare. Ca să nu mai vorbim de zona Harghitei şi Covasnei. Ei n-au uitat: cine stăpâneşte economic domină şi politic.

La acestea se adaugă comportamentul sfidător, jignitor, provocator. La Tg.Mureş n-au fost doar membri Jobbik ci o masă de 3.500 de maghiari între care membri şi oficialităţi UDMR. Se joacă la două capete: de o parte coguvernăm, de alta sprijinim, mai pe faţă mai pe ascuns, mişcările de enclavizare teritorială şi politică cu scopul abia disimulat de a obţine autonomia teritorială, atac la unitatea şi integritatea statului român.

Aflăm, de ultimă oră, despre o intensificare a relaţiilor Ungariei cu Rusia. Este oare prematur să gândim că la o adică, tendinţa aceasta de revizuire a Trianonului, urmărită cu diabolică consecvenţă de întreaga maghiarime în ultimii aproape 100 de ani s-ar putea bucura, în context geopolitic,de sprijinul specific al Rusiei?

Oricum, decât să se certe prosteşte între ei, decât să dea gir paranoiei puterii, politicienii noştri ar face mai bine ca împreună să se aplece asupra problemelor cardinale, prezente şi de perspectivă, cu care este sau ar putea fi confruntată ţara.