Sabotaj sau dezinteres? Dan Barna, în turneu prin Europa fix în buza moţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin
FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele USR Dan Barna a început o caravană în Europa unde se întâlneşte cu românii din diaspora. Candidatul USR la prezidenţiale şi-a pornit turneul pe 30 septembrie şi îl va încheia pe 5 octombrie, adică în aceeaşi zi în care Parlamentul ar vota moţiunea de cenzură, singura şansă de a trânti Guvernul Dăncilă.

„Dan Barna va fi preşedintele tuturor românilor, în fiecare zi, nu doar când sunt crize politice. Zilele astea se intâlneşte cu cei forţaţi de guvernările incompetente din ultimii 30 de ani să părăsească ţara. Azi va fi la Barcelona şi Madrid, mâine la Londra, vineri va fi alături de fraţii noştri de la Chişinău”, a scris deputatul USR Ionuţ Moşteanu pe Facebook.

Barna şi-a început turneul electoral încă de luni, când s-a aflat la Munchen şi Milano, iar ieri s-a întâlnit cu comunităţile române de la Roma. În ultima zi a caravanei, vineri, Barna va fi prezent la Chişinău.

În paralel, Opoziţia a depus marţi moţiunea de cenzură iar astăzi s-a luptat pentru ziua în care aceasta să fie votată. Până la urmă ea va fi supusă la vot sâmbătă.

Înainte de vizita în Europa, Barna a fost şi în SUA între 23-27 septembrie pentru a se întâlni cu comunităţile de români, reprezentanţi ai mediului poitic şi de afaceri şi cu experţi în politică externă.

„Voi merge în oraşele europene cu cele mai mari comunităţi de români pentru a afla direct de la ei motivele care i-ar face să se întoarcă acasă. Plecarea continuă a tinerilor înseamnă pierderea noastră ca naţiune, în calitate de Preşedinte vreau să stopez fenomenul care macină România”, a transmis Dan Barna înaintea turneului său în Europa.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite