Să impiersicăm (sic) Facebook

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit: Pixabay / Pexels
Credit: Pixabay / Pexels

Nu vorbim despre limitarea dreptului la liberă exprimare, cât timp acesta este din start limitat de termenele şi condiţiile reţelelor sociale pe care postăm mizerii şi poze cu pisici. Discuţia adevărată este una despre corectitudinea reţelelor sociale şi despre ce primim la schimb pentru colectarea datelor noastre personale, iar în România răspunsul este: toxine, pământ-platişti şi anti-vaccinişti.

Cu bun simţ, trebuie să înţelegem că reţelele sociale internaute sunt servicii care pot impune regulamentele proprii. Problema libertăţii de exprimare pe Facebook, Twitter, Parler etc. este falsă, însă. Problema adevărată este ceea ce fac aceste reţele cu datele noastre, cu prezenţa noastră acolo, dar fără să fie vorba de un troc în care noi avem libertăţi suplimentare ca rezultat al culegerii lor de date. Din contră, problema cea mai mare este că aceste reţele dărâmă guverne şi atomizează societăţi, fără să ofere experienţe consistente la nivel global pentru cetăţeni din ţări diferite. În România, Facebook este, deci, o mahala fără moderatori, care ne obţine datele, de-a lungul şi latul Instagram, Whatsapp şi Messenger, pentru a oferi foarte puţin la schimb, în afară de ură.

Termene, condiţii, pisici

Nu există libertate de exprimare între termene şi condiţii. E ca şi când ai fi pisică, ai găsi o cutie şi te-ai declara cu drepturi şi libertăţi înăuntrul ei. Nu le ai, în fapt. Te conectezi din România, după ce ai semnat un contract cu Digi, spre exemplu (la care ai acceptat nişte condiţii contractuale), ca cetăţean român cu nişte drepturi asigurate constituţional, la un site din SUA (stat cu propria constituţie) cu propriile clauze contractuale, eventual uşor modificate pentru Uniunea Europeană.

În sine, libertatea de exprimare, ca drept constituţional românesc, nu are valoare cât timp te înscrii la un serviciu comercial din alt stat. Dreptul de acces la internet sau Facebook nu există, din perspectiva statului român, este doar un contract individual al cetăţeanului cu un terţ, într-o lume globalizată. Asta nu înseamnă că nu te poate sancţiona pentru ceea ce postezi acolo, în calitate de cetăţean român.

Aşadar, dacă postezi un îndemn la violenţă împotriva autorităţilor, la o demonstraţie în Piaţa Victoriei urmată de un atac împotriva Guvernului, Facebook are autoritate, în standardele sale comunitare, să-ţi blocheze contul şi să te raporteze autorităţilor. Motivul pentru care nu se prea întâmplă asta sunt complexe, dar au în general legătură cu faptul că România nu e buricul pământului, între miliardele de utilizatori. Ai şanse mai mari să fii raportat de vreun alt dac liber, inclusiv autorităţilor române.

Altfel, ai scris măgării, te raportează cineva la Facebook, nu ştie nimeni limba ta şi de cele mai multe ori nu funcţionează, decât dacă raportarea este en-gros / viralizată. Atunci se prinde şi Facebook-ul că ai scris tâmpenii. Altfel, ai şanse mai mari să ţi se închidă contul pentru că ai postat pornografie sau pentru că nu-ţi foloseşti numele real. Asta este, în mare, limita cenzurii de pe Facebook-ul „românesc”. Treaba asta, lipsa de implicare a reţelei în comunitatea românească, duce la un bâlci al prostiei şi al informării false, la o mahala prostească şi contrafactuală. Globalizarea şi internetul, cu Facebook în rol principal, au atomizat societatea noastră. Oricum, la câte date îţi preiau Google şi Facebook, prin conectarea la browserul Chrome şi la site-ul Facebook, ideea că ai avea drepturi şi libertăţi pe internet este o glumă sinistră.

De la pisici proaste la proşti mai mari

Când laşi un sistem uman dezorganizat, haotic să se manifeste, sperând să-şi facă singur ordine la un moment dat, ajungi la situaţii în care cei cu bâte tind să câştige. Donald Trump avea bâta cea mai mare. A fost cel mai puternic om de pe planetă, la vârful celor 3 miliarde de utilizatori Facebook şi Twitter. La fel ca în cazul nostru, al restului de oameni, a acceptat termenele şi condiţiile de utilizare ale reţelelor sociale. După patru lungi ani de mizerii scrise pe Twitter, reţeaua i-a închis contul, în siajul unui atac armat împotriva Congresului.

Nu a fost un act de curaj din partea Twitter, nici a Facebook. Giganţii respectivi au prins oportunitatea să îşi impună legislaţia internă împotriva celui mai puternic om al lumii, când era clar că nu va mai putea face mare lucru din răzbunare, iar un val puternic de ură împotriva sa cuprindea SUA. Dintr-un anumit punct de vedere, s-ar putea chiar argumenta faptul că Trump era cel care cenzura Facebook şi Twitter. Silicon Valley n-a fost niciodată un mare promotor al republicanilor şi în niciun caz al lui Trump. Zecile sau sutele de mii de imigranţi (printre care şi români) care lucrează pentru Google, Apple, Facebook şi alte companii mari din zona respectivă sunt acolo datorită politicilor democrate în privinţa imigraţiei şi a atragerii de talent, nicidecum prin bunăvoinţa unui populist oportunist, cretin şi needucat.

Spre o nouă paradigmă socială

Să ne înţelegem, Facebook şi Twitter nu sunt îngeri. Dezbină societăţi şi cuceresc mintea indivizilor, permit transmiterea mesajelor violente, de ură, ne şi anti-ştiinţifice, precum şi a ştirilor false. Mai mult, observându-ne comportamentul pe site-urile lor, inteligenţa lor artificială face mai mult decât să ne vândă produse care ni s-ar potrivi, dar deschide larg uşa altora, nu numai actorilor statali, în vieţile noastre private. Ne folosesc atenţia distributivă, din ce în ce mai redusă tot din cauza lor, pentru a ne băga pe gât candidaţi populişti şi o politică toxică. Sunt motivul pentru care avem azi în Parlament tot felul de tâmpiţi. Este o realitate şi un rău pe care-l acceptăm, pentru că suntem dobitoci şi ţinem la bârfă, la nevoia de comunicare, pentru că suntem narcisişti şi fuduli.

Soluţia este una complexă. Nu e nimic greşit în comunicarea liberă, în exprimarea părerilor, dar avem o problema cu organizarea informaţiei în jurul adevărului. Internetul actual permite transmiterea oricărui mesaj, dar recompensează popularitatea, accesul larg la opinii. Cât timp ne vom lupta pentru puncte imaginare pe internet (accesări, like-uri şi inevitabilele lor polarizări), ne vom confrunta regulat cu această problemă. Avem influenceri de carton şi politicieni asemenea, creaţi doar pe baza unor pixeli mai coloraţi decât ai altora. Conform Microsoft, avem puterea de concentrare asupra unor informaţii (aşa-numitul attention span, deşi s-ar spune că e vorba mai degrabă de atenţia la un singur task), din cauza acestui sistem viciat, de numai 8 secunde. În anul 2000, era de 12 secunde. Vă asigur că majoritatea celor care au accesat acest articol nu-l vor termina şi nu vor citi aici că îmi plac pozele cu hamsteri graşi.

Posibila soluţie

Adevărul nu trebuie să mai fie subiectiv. Trebuie exclus sistemul de comentarii şi like-uri în favoarea comunicării directe. Trebuie eliminat „wall-ul” pe care scriem toate cretinităţile, doar pentru că asta credem că ar interesa pe alţii. Dacă tot ne place bârfa, o putem face, dar doar în comunităţi care să o permită şi cu nişte termene şi condiţii care chiar să oprească prostia umană din a se afişa. Dacă tu crezi că Pământul e plat, fă-ţi propria reţea socială, dar pe cea globală nu intri (e din jurul globului, înţelegi?). Reţelele sociale trebuie să funcţioneze în stil comunitar-tribal, nu pentru individ - cel puţin, să ierarhizeze informaţia în favoarea binelui comun.

Acestea ar fi soluţii mai degrabă ideale României. Argumentele importate din SUA nu se pliază perfect pe realitatea românească - şi nici drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Pentru ei, primul amendament este larg înţeles ca fiind o serie de libertăţi în care statul nu are voie să legifereze, pe când nouă ne garantează statul, prin Constituţie, aceleaşi drepturi. Este o nuanţă acolo care, fără a fi jurist, poate fi interpretată cu bun simţ în favoarea cetăţenilor şi a drepturilor naturale. Haideţi, aşadar, să construim mai trainic reţele sociale funcţionale, bazate pe alte principii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite