Politică

articolul anterior articolul urmator

Săptămâna în care PNL a împlinit 146 de ani

15
31 May 2021 00:02:56
Cristian Preda

De vreo două decenii încoace, peneliştii aniversează fondarea partidului lor, chiar şi în anii în care nu e vorba despre o cifră rotundă. Zilele trecute, ei au marcat 146 de ani de la momentul în care I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, D.A. Sturdza şi amicii lor puneau bazele organizaţiei. Iată ce au făcut şi ce au declarat în zilele aniversare urmaşii acestor fondatori:

Luni, Orban şi Cîţu s-au duelat pe tema gratuităţii vaccinului anti-covid19, primul zicând că s-ar putea ca la un moment dat să-l plătim, iar al doilea răspunzând că vaccinul este şi rămâne gratuit. În aceeaşi zi, Adina Vălean a fost aspru criticată pentru felul cum a reacţionat la criza teroristă din Minsk: preşedintele comisiei de afaceri externe din Adunarea Naţională a Franţei a cerut demisia sau demiterea ei pentru „reacţia laşă”.

Marţi, când Ludovic Orban împlinea 58 de ani, liderul PNL a anunţat că partidul va ţine congres pe 25 septembrie, iar Florin Cîţu i-a făcut cadou următoarea declaraţie: voi candida la o funcţie, mai ales că, după 30 de ani de socialism cu faţă umană, ţara are nevoie de 8 ani de liberalism. S-a mai distins în peisajul cu penelişti Raluca Turcan, care a declarat că o creştere a vârstei de pensionare ar fi „absurdă” şi că nimeni n-o discută în PNL.

A doua zi, premierul a venit în Parlament ca să explice ce se ascunde în spatele acronimului PNRR, iar după ce şi-a ţinut discursul, le-a reproşat ziariştilor care-l alergau pe culoare că nu s-au „civilizat” în ultimii 30 de ani. Estimp, şeful Camerei a trebuit să lămurească în faţa presei de ce a comandat pizza pentru colegii care-l felicitaseră cu o zi înainte, fără a purta masca impusă de gestiunea pandemiei. Ca să-i vină-n ajutor, ministrul Bode a zis că poliţia nu poate face anchetă în Parlament. Orban a contrazis-o, pe de altă parte, pe colega sa Turcan, anunţând că ipoteza măririi pragului de pensionare a fost luată în discuţie în partid, dar că nu s-a decis nimic. 

Joi, prima ştire pe care o puteai citi în fluxurile agenţiilor era o amintire a lui F. Cîţu despre studenţia sa americană, în timpul căreia a spălat vase la cantină şi a trebuit să se îngraşe 20 de kg, ca să poată juca fotbal contra unor „fundaşi mari şi puternici”. În cursul zilei, publicul a fost încântat să afle că liberala A. Gorghiu şi liberalul B. Gheorghiu au reuşit să treacă un proiect de lege care impune sărbătorirea – an de an – a colindului românesc, în ultimele trei săptămâni din decembrie.

Vineri, premierul PNL a anunţat o prognoză economică optimistă, adică o creştere de 7%, exprimându-se precum adolescenţii pe facebook: „estimări WOW pentru România”, preşedintele PNL s-a plâns de partenerii de guvernare, iar ministra muncii a apărut în gazete fotografiată sub umbrela pe care i-o ţinea, respectuoasă şi grijulie, o jună colaboratoare. 

Sâmbătă, liberalii s-au odihnit.

Duminică, premierul şi-a anunţat intrarea în cursa pentru şefia PNL. E cel dintâi prim-ministru postcomunist care caută să îşi folosească poziţia din executiv pentru a-l înlocui pe preşedintele în funcţie al propriului partid.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Suba
31.05.2021, 05:57:47

146 ani ! Mult ! Oare de cand au mitraliat taranii in 1907 cati ani aniverseaza ?

-2 (4 voturi)
Suba
31.05.2021, 06:02:15

preşedintele comisiei de afaceri externe din Adunarea Naţională a Franţei a cerut demisia sau demiterea ei pentru „reacţia laşă”. Si carei legatura Frantii cu PNL si teroristii din Belarus ? Pai Franta i-a infiintat si pe PNL pentru acapararea Romanii asa cum azi i-a infiintat pe tradatorii din Belarus

-3 (5 voturi)
Vanatorul/d.c.
31.05.2021, 07:04:32

Duminica Imediat dupa ce Cîtu si-a anuntat candidatura la presedintia PNL, s-a dat si ordinul de zi pe unitate ca jurnalistii si bloggerii ”acopriti” (in general toti ”trepădusii” mass media care slujessc ”pe față” duetul Iohannis-Noua Securitate) sa devenina brusc si toti odata mari fani Florin Cîtu, laudandu-l si inventandu-i acestuia o gramada de calitați, care sa-l ”proiecteze” in mentalul babuinizatilor ca fiind cu mult mai meritos decat Ludovic Orban. Si deloc intamplator toti acesti ”trepadusi”, cu sau fara grad si epoleti ascunsi vederii, aveau grija sa sublinieze ca insăsi ”drona” merkeliana de la Cotroceni, Klovnis Iohannel Maimuțărescu, il sustine pe Florin Cîtu..! In realitate insa nici macar nu-i vorba de Orban, Cîțu sau Iohannis..! Nu-i vorba de oameni..! E vorba despre un regim..! Regimul iohannisto-penelist -neosecuristic, care, la fel ca si regimul comunist, a ajuns la putere NU castigand alegeri, ci prin minciuna, manipulare si frauda, sustinut fiind de guverne straine si grupari de interese politico-mafiote anti-romanesti si anti-nationale..! Insa, inclusiv sfarsitul acestui regim poate fi foarte asemanator cu cel al regimului comunist..! (-Inaintea ultimelor alegeri locale peste 200 de primari si consilieri PSD au trecut la PNL. - PNL pasteraza in continare in functii publice penali ca Iona Alexw si Mihai Chirica. - PNL, Iohannis , Orban si Cîtu Cîţu, Orban a dus Romania la 10% din PIB deficit bugetar şi 50% din PIB datorie publică. - PNL, Iohannis, Orban si Cîțu, in numele tturor ramanilor, au imprumutat de la banci comerciale sume enorme pentru timp de pace (28 de miliarde de euro în 15 luni, plus 3,5 miliarde euro la începutul lui aprilie), fara ca macar fie numai un singur eurocent din acesti bani sa se regasesca in cresterea calitatii vietii cetateanului roman. - PNL, Iohannis, Orban si Cîtu au primis pana acum la UE 3 variante de PNRR si toate au fost returnate, ca fiind gargara habarnista. - ”PNL - un magnet al lichelelor care n-au incaput prin PSD, un soi de fanarioti care se dovedesc inca si mai prosti si corupti ca pesedistii, iar asta chiar e o performanta” (A.Popescu)

-5 (11 voturi)
Vanatorul/d.c.
31.05.2021, 07:07:15

”..Ion Alexa si Mihai Chirica.”, ”..au trimis pana acum la UE 3 variante de PNRR”

-3 (5 voturi)
Lucifer
31.05.2021, 11:47:23

Observ cu groază că aşa zisa "intelighenţie românească" s-a năpustit contra PNL( numai în Adevărul sunt azi vreo 4-5 articole contra PNL). Ce e măi, v-a venit dor de comunism? Ne mai mirăm că timp de 31 de ani(!!!) nu am reuşit să scăpăm de urmările şi urmaşii PCR.

-8 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările