Scandal în Guvern. Florin Cîţu, atac dur la adresa lui Drulă: „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu. FOTO Mediafax
Premierul Florin Cîţu. FOTO Mediafax

Premierul Florin Cîţu a scris pe pagina sa de Facebook faptul că dacă directorul CFR ar fi fost în subordinea sa, nu a lui Cătălin Drulă, până la această oră era demis.

„Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a fost mesajul scris de Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Premierul Florin Cîţu a declarat că nu poate să se pronunţe încă pe cazul accidentului de la Feteşti, însă ar trebui să se poată face ceva ca pasagerii să nu stea zeci de ore în trenuri, mai ales că este caniculă. În legătură cu soluţii pentru pasagerii care aşteaptă în trenuri, între care copii care revin de la mare, premierul a declarat: „Să răspundă cei care se ocupă de acest lucru. Dacă oamenii au suferit de pe urma modului în care este administrată, ar trebui să răspundă ministerul de resort. Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Soluţia este a celor care administrează sectorul respectiv”.

Întrebat dacă îl va demite pe şeful CFR Călători, premierul a afirmat: „Să am toate informaţiile, să văd ce s-a întâmplat”.

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineaţa, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluţie pentru trenul blocat în câmp şi a reacţionat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluţie pentru cei 30 de copii care au stat 8 ore în tren.

„Şi de ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului (CFR SA, compania care se ocupa de infrastructură, n.r.) această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informaţii am eu. Încercaţi să vorbiţi cu responsabilii, cei care conduc circulaţia. (...) Încercaţi dumneavoastră să găsiţi la ora aceea soluţii! Încercaţi să găsiţi transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câţi sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcţie, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniţi dumneavoastră să îmi spuneţi ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” a declarat Ovidiu Vizante la Antena 3.

Întrebat dacă au primit călătorii măcar apă cât au stat în câmp, directorul CFR Călători a răspuns: „Vor primi când ajung la Bucureşti”.

În cele din urmă, trenul blocat în câmp cu zeci de copii a ajuns în Gara de Nord, cu o întârziere de zece ore.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite