Scandalul „Putin pro-Trump“. Strategii şi implicaţii pe termen lung

Zilele trecute, într-un gest relativ exotic pentru uzanţele diplomatice actuale, preşedintele Obama a expulzat din Statele Unite zeci de „diplomaţi“ ruşi acuzaţi de activităţi ostile intereselor SUA.

Era doar primul pas într-un joc de şah care vizează cel mai grav scandal al începutului de secol în Statele Unite: implicarea aparatului de spionaj şi propagandă rus, la ordinul direct al lui Vladimir Putin, într-o campanie menită să o compromită pe Hillary Clinton şi să crească şansele candidatului Donald Trump. În mod semnificativ, Putin nu a răspuns cu aceeaşi monedă (cea uzuală în situaţii de gen) gestului lui Obama. Dimpotrivă: s-a arătat excesiv de curtenitor cu diplomaţii americani, invitându-i la o petrecere de Crăciun a elitei politice ruse. Tratându-l de sus pe Obama - ca pe un personaj irelevant, gata să iasă la pensie - Putin şi-a exprimat nerăbdarea de a vedea la Casa Albă un preşedinte ca Trump. La rândul său, Trump a încercat să plaseze într-o zonă de minorat şi irelevantă gestul lui Obama, susţinând explicit că ruşii nu au fost implicaţi într-o campanie de influenţare a alegerilor din SUA; în plus, Trump a lansat o serie de atacuri la adresa comunităţii de informaţii a Statelor Unite, comparând dosarul „Putin pro-Trump” cu cel al armelor de distrugere în masă deţinute de Saddam Hussein. 
 
A fost o eroare. În primul rând, elita politică americană, indiferent de partid, s-a solidarizat cu serviciile secrete americane. În al doilea rând, serviciile secrete nu au clipit în faţa ofensivei lui Trump şi au decis să prezinte preşedintelui ales şi, apoi, poporului american, dovezile privind operaţiunile ruse din campania electorală americană. În acest moment, implicaţiile acestui dosar sunt încă în analiză şi developare: nu vom culege rezultatele şi pulsul opiniei publice decât în următoarele săptămâni. 
 
Care e miza scandalului la foc mic care se dezvoltă în aceste zile la Washington şi New York (unde locuieşte încă Trump)? În primul rând, din punctul meu de vedere, democraţii lui Obama şi echipa de conducere a comunităţii de informaţii americane au amorsat o bombă cu efect durabil, care va pândi în umbră în fiecare zi a mandatului lui Trump. Dosarul „Putin pro-Trump” are (cantitativ vorbind) suficient material pentru a-l ţine sub o presiune continuă (mediatică şi politică) pe noul preşedinte SUA. Într-o variantă minimalistă, acest dosar îi va limita masiv lui Trump libertatea de mişcare în relaţia cu Rusia, forţându-l să dovedească constant că nu este un preşedinte care face jocurile Kremlinului. În plus, din prima sa zi de mandat efectiv, Trump va fi sub asediu: democraţii se vor asigura că dovezile din dosarul „Putin” se rostogolesc zilnic în presă, picătură cu picătură, erodând rapid încrederea opiniei publice în preşedinte. În al treilea rând, într-un scenariu maximal, dacă se va face legătura (prin probe indubitabile) între demersul lui Putin şi Trump (exemplu: Trump ştia despre operaţiunile ruseşti; Trump a fost de acord cu operaţiunile ruseşti etc.) atunci democraţii pot pregăti acţiuni legale extrem de sensibile împotriva preşedintelui ales.
 
Gestul lui Obama de a expulza „diplomaţi” ruşi poate fi înţeles mult mai bine în acest context: vorbim, în fapt, de o mişcare de încălzire într-un război al nervilor mult mai lung, în care miza democraţilor este că opinia publică (americană, mondială) să vorbească zilnic, obsesiv, despre „Putin şi Trump”.   Dacă această strategie reuşeşte, dacă Trump nu găseşte o soluţie convingătoare de a ieşi din încercuire şi de a se extrage din scandal, atunci e foarte, foarte greu de crezut că el mai poate spera la o nouă candidatură în anul 2020.