Scrisoare deschisă unui prieten uşor derutat

(Despre Babu Ursu şi motivul pentru care trebuie neapărat să te prezinţi la urne.) Afirmi amice, că eşti la fel de revoltat ca mine că Andrei Ursu e silit să–şi rişte viaţa prin greva foamei pentru ca ucigaşii securişti ai tatălui său disident, Gheorghe Babu Ursu, să fie în fine traşi la răspundere.

La 30 de ani de la asasinarea lui în beciurile securităţii e, cred, strigător la cer pentru orice om de bun simţ că, în ciuda existenţei mărturiilor şi probelor necesare, unii din ucigaşii lui din poliţia politică n-au fost traşi încă la răspundere.

Dacă în acest scop n-a fost suficient un sfert de veac de postcomunism, oare la ce ce nu putem aştepta de la viitorul justiţiei româneşti în condiţiile în care se va schimba peste câteva zile şeful statului, cel care veghează nu doar la orientarea ţării ci şi la numirea unor magistraţi cheie? Unde-i  normalitatea democratică prezumată şi conjurată de unii intelectuali subţiri, obsedaţi să acorde certificate de reformism şi bună purtare stângii postcomuniste, ca şi cum România şi-ar fi depăşit irevocabil faza de tranziţie?

În numele ei, li s-a cerut stăruitor românilor să-i ierte pe criminalii regimului totalitar. Li s-a propagat să dea uitării lustraţia, ca o revendicare chipurile caducă. Li s-a sugerat utilitatea de a-i judeca foarte clement pe delatori şi torţionari, de a-i reabilita ca "patrioţi" pe ofiţerii ucigaşi, ba chiar de a le acorda încredere şi voturi care i-au transformat nu odată pe ex-securişti şi turnători în senatori şi deputaţi.   

Scrisoare deschisă unui prieten uşor derutat. „Nu sta acasă. Votează!“   

Votează, prietene!

Aflu totuşi că, sătul de a tot opta pentru “răul cel mic” nu ai de gând să votezi. Greşeşti fatal dacă nu-ţi revizuieşti decizia. Fiindcă în joc e tocmai acest viitor. E şi al tău, al celor în viaţă, pe care-i iubeşti, al celor încă nenăscuţi. Te înţeleg, ce-i drept, dacă te-a cuprins sila şi depresia din cauza alcătuirii şi prestaţiei lamentabile a actualei clase politice dâmboviţene. În schimb, n-am nici cea mai vagă urmă de toleranţă pentru intenţia ta de a-i aplica o corecţie prin votul de blam al nevotatului.

Fiindcă, în cazul absenţei tale de la urne, departe de a o pedepsi, o întăreşti în ticăloşia ei, sfârşind prin a-ţi da ţie însuţi un autogol costisitor. Ar putea fi o pagubă ireparabilă. Căci, prin forţa lucrurilor, unii oameni îşi vor ştampila buletinele. Că vrei, că nu, ţara va avea un preşedinte. Dar ar putea fi unul dintre cei doriţi fierbinte de segmentul electoral cel mai dezinformat şi antireformist, cel atât de încremenit în prejudecăţi şi în himera naţionalist-colectivistă încât e lesne de prostit şi, ca atare,  capabil să-i agreeze chiar şi pe cei mai corupţi şi mişei dintre politicieni.

Ar fi preşedintele pe care tu, nevotând, nu l-ai fi împiedicat. Neprezentarea ta nu i-ar priva pe pilonii sistemului ticăloşit de nimic. Dar ţi-ar împovăra conştiinţa. Ar lansa un semnal greşit. Şi ţi-ar ipoteca, eventual, destinul. Ţi-ar putea lesne reduce ţie şi celor pe care-i iubeşti şansele de viaţă în ceva mai multă libertate şi prosperitate decât ai acum.

Combaterea corupţiei, democraţia şi statul de drept

Şi le-ar fura eventualilor politicieni mai puţini corupţi posibilitatea de a împiedica o opţiune finală potenţial dezastruoasă: în speţă instalarea într-o funcţie decisivă, totuşi, pentru întregul tău neam, a unui candidat care s-a distins el însuşi ori prin granzii partidului său, cu măsuri subminând statul de drept şi vitalitatea democraţiei liberale.

La obiecţia potrivit căreia votul tău n-ar conta, te asigur, prietene, că te-nşeli. Dacă aşa ar sta lucrurile şi aşa ar gândi toţi n-ar funcţiona nicio democraţie din lume. Ceea ce e, demonstrabil, fals. Din fericire, unele democraţii, nu doar occidentale, funcţionează, spre binele naţiunilor care beneficiază de ele. Democraţia, să ne înţelegem, n-o fi raiul pe pământ. Nu ne rezolvă chiar toate.

Dar, ca să-l parafrazăm pe Churchill, e clar că nu s-a inventat încă nimic mai bun decât ea în materie de organizare politică. Pe moment, democraţia e ameninţată  - nu în ultimul rând în România. Unde baronetul, clienţii lui şi adepţii tiraniilor încearcă să ne determine să credem că, dacă omul lor este, ca preşedinte, ca nuca în perete, nici ceilalţi candidaţi n-ar fi mai breji, că n-am putea, chipurile, avea încredere în nimeni şi că libertatea şi democraţia n-ar face doi bani.

Odată ce realizezi ce anume urmăresc gogoşile menite să ajute „nuca” să ajungă preşedinte, nu de alta, dar să „controlăm în fine şi justiţia”, te vei întreba ce-i mai trebuie oare democraţiei ca s-o ţii în viaţă? S-ar putea uneori să aibă nevoie să boicotezi o consultare electorală. Alteori, ca acum, să-ţi ceară să votezi bine. Fiindcă ai pe cine. Iar dacă, în răspăr cu situaţia reală, ţi se pare că n-ai, îţi cere să votezi chiar şi ţinându-te de nas.

A opta pentru răul cel mai mic nu e o calamitate. Dar e un cataclism să faci pârtie răului cel mare, nevotând. Sau votând rău, atunci când pricepi că e vital să te prezinţi la urne. E, deci, obligatoriu ca tu, care ştii că puterea corupe, iar cea absolută corupe absolut, sa realizezi primejdia ca un neavenit sa ocupe fotoliul prezidential şi să exercite rău puterea sa, eventual totală.

E dreptul tău

Devine evident şi ce-ar trebui să faci înainte de a te duce la vot. Ar trebui să ceri cu voce tare, cât mai tare, nu doar dreptate în dosarul imprescriptibilei crime căreia i-a căzut victimă Babu. Ci şi ca politicienii importanţi şi cu şanse (de pildă Monica Macovei, Elena Udrea, Klaus Iohannis şi Victor Ponta) să se prezinte la dezbateri tv şi pe net şi să discute acest caz.

De ce oare numai Monica Macovei a adoptat din capul locului, în această chestiune, o poziţie demnă de respect? Ce-ar trebui să se mai întâmple ca nepedepsirea ucigaşilor lui Babu să stârnească indignarea altor oameni politici? De ce presa şi societatea civilă sunt atât de slabe şi dezbinate, încât nu pot impune o dezbatere a candidaţilor care contează?

Dezbaterea e dreptul tău, amice, dreptul de a alege în cunoştinţă de cauză. În numele unui drept electoral elementar al românilor, solicit-o imperativ şi cere să fie judicios moderată de jurnalişti competenţi şi independenţi, nearondaţi televiziunilor de partid şi de stat. Care, fără ca CNA să intervină adecvat, l-au răsfăţat până acum constant pe un singur candidat, cel perceput ca reprezentând puterea, demonizându-i pe alţii! 

În fine, cere ca dezbaterile să fie centrate, fireşte, pe profilul candidaţilor la preşedinţie din unghiul faptelor şi vorbelor lor din trecut cu privire la provocările esenţiale ce confruntă efectiv România şi, deci, pe competenţa şi aptitudinea lor de a-şi asuma şefia statului în mod optim din unghiul intereselor românilor. 

Text conţinând pasaje apărute iniţial pe site-ul ziare.com, sub titlul: „Nu sta acasă. Votează!“

Articol semnat de Peter M. Iancu