Se întâmplă (se poate întâmpla) în România

Este de crezut că cu toţii sau în orice caz, marea majoritate a românilor ne-am angajat postrevoluţionar, sub jurământ public, să reaşezăm ţara pe principii democratice, să luptăm pentru recuperarea înapoierii ei istorice şi s-o propulsăm pe coordonatele civilizaţiei moderne.

Multe trebuiau şi trebuiesc făcute în acest scop; mă voi opri asupra a două elemente esenţiale şi anume, o legislaţie adecvată şi conştiinţa cetăţenească de respectare a ei, ceea ce semnifică sintetic, ordine şi responsabilitate.

Se întâmplă însă şi acum, după 23 de ani, lucruri grave, grele, care nu numai că nu se subsumează acestor imperative dar instigă şi contribuie la dezordine, la destabilizare, nu din partea a fite-cine, ci de către oameni care şi-au asumat anume competenţe şi funcţii publice de rang înalt pe care, după ce le dobândesc, le manevrează cinic, pe faţă, dispreţuitor, în interese personale. Mă voi ocupa, în câteva cuvinte de un parlamentar câruia populaţia i-a încredinţat cu brio votul pentru a o reprezenta în forul suprem al ţării dar care pur şi simplu îşi bate joc de această onorantă încredere.

Este vorba de (încă neinvalidatul senator) Dan Voiculescu. Cum se ştie, domnul cu pricina a fost ales senator al României cu votul consistent al colegiului său. Când să-şi îndeplinească prima îndatorire legală şi constituţională, aceea de a depune jurământul de credinţă cu prilejul primei întruniri a Senatului şi deci să-şi asume legal împuternicirea - urmând exemplul tuturor colegilor - omul nostru a cerut o păsuire precum că starea de sănătate nu i-ar fi permis să-şi rostească jurământul.

Trecură de atunci 25 de zile, Senatul se constitui pe propriile structuri, senatorii se ordonară pe comisii, intrară în miezul primelor competenţe de mare răspundere (aprobarea noului guvern şi a programului de guvernare) dar omul nostru tot nu se „însănătoşi”. Nu să-şi rostească jurământul. În schimb, se dovedi sănătos tun să manevreze din culise la formarea guvernului, să se ia din nou la harţă (în pofida păcii de la Cotroceni) cu Băsescu şi alţii, să samene zâzanie şi sămânţă de scandal. Presupun că mulţi dintre alegătorii săi cunosc dedesubturile problemei. Pentru cei ce nu le cunosc, le reamintim pe scurt.

Omul nostru se află pe băncile justiţiei de peste 1500 de zile, acuzat de fraude în dauna Agenţiei Domeniilor Statului şi Ministerului Agriculturii. Competenţa instanţei să judece speţa este funcţie de „calitatea persoanei”, respectiv judecă ÎCCJ dacă este senator. Cauza se plimbă de la o instanţă la alta – până la împlinirea termenului de prescripţie – după „toanele” inculpatului în a-şi denunţa sau asuma calitatea încredinţată de electorat. Acum, câtă vreme nu depune jurământul nu se ştie, este sau nu senator şi astfel, printr-o manevră diabolică, se sustrage finalizării unui act de justiţie.

Aici intervine şi carenţa legii pe care domnul în cauză o exploatează „magistral”. Legea spune că jurământul se depune în faţa Senatului după întrunirea legală a acestuia fără a specifica un termen limită. Tot legea arată că refuzul de a  depune jurământul conduce la invalidarea mandatului dar nu tratează problema refuzului justificat ( spre ex.caz de boală). Ca atare poţi încurca lucrurile până la sfârşitul mandatului, adică încă 4 ani, ceea ce şi urmăreşte domnul nostru; cu virtual succes mai cu seamă dacă se bucură şi de sprijin.

Judecătorul Tribunalului Bucureşti a şi declinat cauza la ÎCCJ deşi legea spune că senatorii intră în executarea mandatului sub condiţia validării şi depunerii jurământului, în loc să ceară Senatului limpezirea situaţiei acestuia după care să decidă. La rândul său, conducerea Senatului lasă, o spunem fără ocoliş, în mod intenţionat treaba în coadă de peşte venind astfel în întâmpinarea diabolicelor manevre.