Se îndeplinesc oare profeţiile preşedintelui Iohannis?

Au trecut câteva zile bune de la apariţia articolului din ziarul german Der Spiegel, articol în care erau formulate destule critici la adresa felului în care îşi îndeplineşte sau, mai corect, spus nu îşi îndeplineşte obligaţiile specifice funcţiei preşedintele României, dl. Klaus Iohannis.

În acest răstimp am citit şi recitit de câteva ori cele scrise de Keno Verseck. Am aflat şi că în sprijinul preşedintelui şi întru reperarea onoarei lui ar fi sărit însuşi directorul general al Antenei 3, dl. Mihai Gâdea. Care a susţinut că articolul ar fi fost scris la comanda, dacă nu cumva şi pe cheltuiala d-lui Traian Băsescu. Probabil că dl Gâdea s-a băgat în seamă şi în vorbă şi s-a aflat în treabă pentru a-i mulţumi în felul acesta d-lui Iohannis pentru felul în care a sărit în apărarea abjectului trust felixian. Dovadă clară de diletantism prezidenţial. O greşeală mare cât casa pe care retractările ulterioare ale d-lui Iohannis nu prea au cum să o facă uitată.

Rugat să comenteze neaşteptatul succes al editorialului său de postul de televiziune Digi 24, dl. Keno Verseck şi-a exprimat fireasca mirare. E clar că jurnalistul german nu se aştepta ca un text scris pe un ton ceva mai dur decât e cel în specificul presei germane să fie atât de difuzat şi de comentat în România. O ţară în care presa e mult mai puţin atentă la nuanţe, mult mai puţin reticentă atunci când vine vorba să ia la refec oamenii politici şi să dea cu ei de pământ. Pe drept sau pe nedrept, argumentat sau nu, onest sau la ordin. Gazetarul de la Der Spiegel şi-a exprimat mirarea onest, declarând pentru Digi 24, că ar exista mii de subiecte mai importante decât acest articol. Oricum mult mai în măsură să provoace preocupările analiştilor poftiţi să îşi dea cu părerea de cotidianul Evenimentul zilei, ziar antiprezidenţial recunoscut, dar şi ale românilor obişnuiţi.

Oricum ar sta lucrurile, e cum nu se poate mai clar că dl. Keno Verseck nu spune nimic nou în textul său. Nu face nicio dezvăluire, fie ea oricât de mică. Repetă lucruri cunoscute, care au fost spuse în nenumărate rânduri şi în presa din România. Inclusiv în ceea ce priveşte delicata temă a retragerii decoraţiei Steaua României fostului pastor Tökes László, azi europarlamentar ales pe listele nu din România, ci din Ungaria.

Indiferent de ceea ce a făcut din 1990 încoace dl. Tökes, indiferent câte declaraţii neinspirate, necugetate, provocatoare ori jignitoare de-a dreptul la adresa ţării în care s-a născut, la adresa românilor, la adresa Constituţiei României ar fi făcut fostul prelat, azi puternic dedulcit la cele lumeşti ba chiar şi la păcate cu nemiluita, un lucru e sigur. Ne place sau nu, începutul Revoluţiei române, oricât de neclar rămâne el, va fi pe veci legat de numele fostului episcop. Cu atât mai mult cu cât chiar autorităţile române, ele şi nu cele de la Budapesta, ele şi nu Viktor Orbán, ele şi nu partidul Jobbik au dispus închiderea dosarului Revoluţiei.

Că dl. Tökes ar fi îndreptăţit să mai deţină o decoraţie din partea Statului Român şi să beneficieze vreodată de privilegiile derivate din aceasta, după ce i-a pus de atâtea ori la îndoială fundamentele existenţei sale şi condiţia esenţială de stat naţional şi unitar e de meditat şi de discutat. Fără false europenisme, dar şi fără patetisme naţionaliste de doi bani.

Adevărul e că nu „afacerea Tökes” şi felul în care a înţeles dl. Klaus Iohannis să îşi pună semnătura finală pe actul care se dovedeşte că nu o rezolvă în niciun fel, îi preocupă pe români. Ci absenteismul preşedintelui. Autismul domniei-sale. Reacţiile întârziate, prudenţele prost înţelese, răspunsurile în doi peri. Toate aratând că în prea multe privinţe, unele chiar de maximă importanţă, dl. Iohannis e incapabil să îşi formuleze în timp util şi în chip percutant o părere. Căreia să îi dea expresie limpede şi fără ocolişuri.

Prin tot ceea ce a făcut şi face de când este la Cotroceni, dl. Klaus Iohannis nu izbuteşte decât să aducă argumente în favoarea temerii pe care chiar domnia-sa a exprimat-o în decembrie 2014, atunci când de la Tribuna Parlamentului, şi-a rostit discursul de învestitură. Şi anume că există riscul ca unui prea mare cuantum de entuziasm să îi ia locul rapid o imensă dezamăgire.

Din păcate pentru el, din păcate şi pentru noi, cei care i-am dat votul, dar şi pentru cei ce nu l-au votat dar cărora le-a promis că va fi „preşedintele tuturor Românilor” profeţia d-lui Iohannis dă semne că se îndeplineşte.

La fel cum pare a se împlini şi profeţia celor care acum un an şi jumătate au afirmat că vom avea la Cotroceni o copie palidă a palidului fost preşedinte Emil Constantinescu.