Sexisme în culori (politice)

Monica Macovei şi Elena Udrea, candidate la Preşedinţie FOTO David Muntean

Culorile politice nu sunt niciodată bine definite, ci suportă, în curcubeul lor de aşezări, nuanţe. Accente grave se adaugă când păstorul, într-o lume posibilă, ar putea fi chiar una dintre mioare, şi astfel, zilele acestea mi-au behăit în ureche cele mai tărcate critici la adresa unei posibilităţi deschise: alegerea primei femei ca preşedinte al României. Trecem în revistă, gradual, câteva minuni. De pildă, „nicio femeie nu va vota cu o femeie”.

Detest, din multe raţiuni, politica. De fapt, permiteţi-mi să mă recalibrez. Am folosit un cuvânt prea virulent: nu o urăsc, dar îmi provoacă dizgraţie cu regularitate şi vâltoare, ceea ce nu e puţin lucru. Mai apoi, să ne înţelegem că nu am ceva cu politica de jure, ci cu politica de facto, cu practicile ei maniheiste şi populare dintr-un spaţiu autohton în care un simplu schimb de replici acide şi infantile este interpretat ca o serioasă luare de poziţie. Dincolo de micile bazaconii şi şiretlicuri, politica devine savuroasă şi responsabilă când invocă. Iar aici, jocurile electoratului sunt micile uzine de putere, în care dai cu subsemnatul cu convingere sau din impuls, ca la final să îţi alegi un păstor. El vine la pachet întotdeauna cu lupii lui: îi împrumuţi demonii şi parti-pris-urile, menajamentele şi dezinhibiţiile. Uneori, culorile.

Culorile politice nu sunt însă niciodată bine definite ci mereu suportă, în curcubeul lor de aşezări, lipsite de bun gust şi dosite de strategie, nuanţe. Accente grave se adaugă când păstorul, într-o lume posibilă, ar putea fi chiar una dintre mioare, şi astfel, zilele acestea, mi-au behait in ureche cele mai tărcate critici la adresa unei posibilităţi deschise: alegerea primei femei ca Preşedinte al României.

Să ne calmăm. Nu discutăm nominal, ci principial, şi nici măcar asta nu o să apuc să fac, pentru că, spre amuzamentul tuturor, e bine să mai renunţăm la riduri şi la înverşunări şi să auzim ce judecăţi de gust, cu pretenţii de judecată de opinie, circulă în spaţiul public. Trecem în revistă, gradual, câteva minuni.

Nicio femeie nu va vota cu o femeie.

Am întrebat de ce şi, după câteva piruiete, am ajuns să descopăr premisele ascunse: „pentru că femeile sunt răutăcioase şi se desconsideră mutual”.

Tot din volumul deoarece şi pentru că, am auzit că:

Feministele sunt un electorat restrâns. Vor fi împărţite voturile feministelor virulente între cele două candidate anunţate: cu cea mai în vârstă vor vota femeile de a doua şi a treia vârstă, cu cea mai tânără vor vota adolescentele şi femeile de a doua vârstă.

Dar cine a făcut trierea asta? Culoarea politică, principiile, nu contează? Culoarea, deh, culoare, dar programul? Preşedintele va fi un apolitic, scrie în fişa postului.

Oamenii au o satisfacţie când votul li se confirmă, mai ales feministele. Sondajele influenţează. Şi, în plus, femeile sunt foarte empatice. 

Pe ramura asta, am abandonat ancheta, se pare că argumentele rămân încă ascunse.

Bărbaţii nu vor vota o femeie. Nimeni nu se simte confortabil cu o femeie preşedinte când sunt atâţia bărbaţi în jur cu experienţă politică, strategie şi ceva experienţă pe la Externe….

Am întrebat, pe ici şi acolo, ca să mă conving pe ce lume trăiesc, măcar intuitiv, cu cât ar conta, între doi oameni cu pregătiri şi experienţe similare, faptul că unul e bărbat şi celălalt femeie.

Tot atât de mult cât va conta faptul că unul e creştin şi altul nu, că unul e născut aici şi altul nu, că unul a fost în staff-ul lui Cutăriţă şi altul nu, că unul a croşetat şi altul a dat cu mătura în campanie, că unul din mediul rural nu îi cunoaşte deloc dar a auzit mai sonor numele unuia decât al celuilalt şi va vota cu cel de care a auzit mai multe.

Şi cu părere de rău pentru tonul caragialesc şi băşcălios, dar e un feedback proaspăt, la întrebarea „Eu cu cine votez?”, acum, când campania nu-i în floare, răspunsul corect e „Cu ce?”. Deocamdată, cu sexisme în culori (politice).  Acu`, să curgă: cu scrisori deschise, cu fluturări din gene, cu acatiste şi experienţe pomenite care mai de care, cu relaţii şi idei, cu politici în condei şi cu câte mai vrem. Îmi pare rău. Dar dacă e să relatăm de la faţa locului, asta am auzit tot concediul meu.