„Sfântul primar“ din Teleorman. Chipul primarului de Zimnicea apare într-o pictură, pe peretele unei biserici din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica „Sfântul Filip“ din Zimnicea, judeţul Teleorman, va avea printre sfinţii pictaţi pe pereţii lăcaşului de cult şi un reprezentant al administraţiei locale, primarul Petre Pârvu.

Biserica din Zimnicea, la care încă se lucrează în momentul de faţă, deşi construcţia a început din vremea regimului comunist, va fi gata în curând, informează cotidianul online Teleorman24.

În interiorul lăcaşului de cult teleormănean, poate fi sesizată printre numeroasele chipuri de sfinţi ortodocşi şi o pictură nefinisată a primarului din Zimnicea, Petre Pârvu, alături de preotul paroh. Astfel, locuitorii din oraşul teleormănean vor avea posibilitate ca o dată cu deschiderea bisericii să se închine nu numai figurilor bisericeşti, dar şi primarului ajuns pe “poziţie de egalitate cu arhanghelii şi sfinţii apostoli”.

După cum menţionează cotidianul online Teleorman24, încercarea de a picta o figură politică în interiorul unei biserici din Teleorman nu este la prima experienţă de acest gen. În urma cu mai bine de zece ani, chipul lui Adrian Videanu a fost pictat într-un lăcaş de cult din Videle, dar în urma nemulţumirilor locale, figura acestuia a fost ştearsă.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite