Sfârşitul „tăcerii de aur” a lui Traian Băsescu

Uneori cred că suntem nişte ameţiţi, dacă nu naivi (eufemism găsit cu greu) de-a binelea. La câteva zile după 22 decembrie 2014, când Palatul Cotroceni a primit noi chiriaşi, aşteptam cu nerăbdare ca fostul preşedinte Traian Băsescu să mai spună ceva, cum ne obişnuise el în fiecare zi, iar noi devenisem nişte dependenţi.

Preşedintele tăcea mâlc. A mai tăcut preţ de vreo câteva săptămâni, timp în care răbdarea românilor, obişnuiţi cu zece ani de scandaluri, se cam ascuţise. Apoi a fost arestată Elena Udrea, un colaborator atât de apropiat la Cotroceni, încât la un moment dat îi şi puteai confunda, când te uitai pe gemurile Palatului.

Preşedintele a tăcut din nou, ceea ce a surprins, ba chiar revoltat, pe multă lume. Cum adică, nu îţi aperi pupila ta, „produsul” tău politic, cel mai „inteligent” şi „loial” din ultimul deceniu? Asta e curată laşitate, a apreciat unul din cei mai importanţi ziarişti ai acestei ţări. Unii au crezut la fel, alţii nu. Dar, mulţi au dorit ca T.B. să rupă tăcerea pentru a se compromite din nou, pentru ca lumea să aibă de ce să râdă. Nevoia de circ seamănă cu fumatul , cu drogurile etc.

Nu s-a întâmplat aşa. În mod surprinzător, T.B. a luat cuvântul în cadrul unui aşa-zis Congres PMP, pregătit în mod special, cu discreţie. Evenimentu nu a fost congresul, ci interveţia fostului preşedinte într-un cadru public.

Toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură cuvintele bătrânului marinar  despre E.U. Pe scurt, T.B., un maestru al „discursului în ceaţă”, a afirmat că o sprijină pe E.U., dar ea va trebui să-ţi dovedească nevinovăţia în faţa instanţei. A doua parte a frazei o anulează pe prima. Aşadar, T.B. a vorbit, dar e ca şi cum ar fi tăcut ca până la momentul vorbirii.

Discursul a avut succesul scontat. Toată lumea băsistă prezentă a apreciat că T.B. şi-a făcut datoria, a procedat corect, a dovedit că mai are suflet în el, şi a apărat-o pe E.U., chiar dacă, noi ştim, pe toţi ceilalţi colegi sau prieteni i-a trădat fără milă.

„Dacă Justiţia o va găsi vinovată, eu îmi voi schimba părerea despre ea, dar până atunci o susţin”, a mai adăugat T.B., un bla-bla inteligent totuşi în care fostul preşedinte se pune bine şi cu Justiţia, viitorul lui partener de dialog, dar şi cu E.U., dacă aceasta va aprecia gestul mentorului său, ca fiind unul sincer, nu unul perfid, egal cu 0.

E de-a dreptul năucitor cum unii dintre noi mai cred în himere. Faptul că T.B., lipsit de credibilitate, ieşit din scenă cu o imagine şifonată, deasupra căruia plutesc mai multe suspiciuni de corupţie, ar putea să vorbească la un moment dat şi să salveze oameni de la puşcărie din rândul băsiştilor ţine, iertaţi formula consacrată, de „noaptea minţii”. Până şi T.B. gândeşte la fel: a afirmat că îl va salva pe fratele său. Nu a putut să o facă deoarece era preşedinte şi trebuia să opteze pentru aplicarea legii, dar acum legea ar trece pe planul al doilea...

T.B. a vorbit despre E.U. într-un final la presiunea mass-mediei, attfel poate ar fi folosit „tăcerea de aur” invocată în articolul precedent, dar numai până la o (eventuală) chemare la DNA. A ieşit mai devreme la scenă deschisă, şi a făcut-o cu talent, cu inteligenţă, dar ştiind că vorbele sale nu au nicio valoare în faţa unui DNA, care lucrează ca o maşină bine pusă la punct.

Ieşind din nou în faţa unui auditoriu, având o plăcere enormă să fie aplaudat, ignorând măsura, T.B. a început să dea sfaturi în legătură cu modul în care se conduce o ţară ca România, ba mai mult să dea un fel de sarcini actualilor guvernanţi, sau să-i ironizeze în continuare. Dacă suntem cuminţi, el a mai promis că în câţiva ani ne-ar pune România „pe şine”. E jenant, dar întrebi: în timpul celor 10 ani ce a făcut?

Ultimul moment penibil al discursului ex-prezidenţial a fost cel legat de condamnarea la închisoare a fostului ministru Monica Ritzi, ca urmare a banilor cheltuiţi ilegal, dar în interesul Elenei Băsescu. A te face că nu ştii ce ştie o ţară întreagă, a nu-ţi păsa de o victimă a băsismului, e o dovadă de grosolănie rar întâlnită pe mapamond. Între atitudinea fostului preşedinte faţă de E.U. şi M.R. există o diferenţă: blonda de la Cotroceni este sprijinită cu cuvinte goale, neconvingătoare, ca să-i cumpere tăcerea, dar la ministrul tineretului nu a mai fost cazul şi a lovit nemilos.

Procedând astfel, „tăcerea de aur” a fostului preşedinte s-a transformat în ultimele zile într-un „discurs de tuci”, cu unele conotaţii năstruşnice şi condamnabile, cu altele – de-a dreptul ridicole.