Siegfried Mureşan: Weber trebuie să fie noul şef al Comisiei Europene. Scoaterea din joben a unui alt candidat înseamnă ignorarea votului dat de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE. FOTO Eduard Enea
Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE. FOTO Eduard Enea

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan afirmă că Manfred Weber trebuie să fie noul preşedinte al Comisiei Europene şi că orice scoatere din joben a unui alt candidat înseamnă ignorarea votului dat de oameni.

„Astăzi este o zi importantă pentru democraţia din Uniunea Europeană. Şefii de state şi de guverne vor discuta cine va fi viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Eu spun următorul lucru: 1. Preşedinte al Comisiei Europene trebuie să fie candidatul partidului care a câştigat alegerile. Aşa e democratic. 2. Preşedinte al Comisiei Europene trebuie să fie cel care s-a prezentat în faţa oamenilor înaintea alegerilor europarlamentare, cel care le-a cerut votul şi le-a spus oamenilor ce program electoral are. Asta înseamnă transparenţă”, a scris Siegfried Mureşan pe Facebook.

Mureşan precizează că, la nivel european, alegerile au fost câştigate de Partidul Popular European, iar în România alegerile au fost câştigate de Partidul Naţional Liberal.

„De aceea, candidatul nostru, Manfred Weber, cel pe care l-am prezentat oamenilor înainte de alegeri, trebuie să fie noul preşedinte al Comisiei Europene. Orice scoatere din joben a unui alt candidat înseamnă ignorarea votului dat de oameni. Acum e momentul să apărăm democraţia în Europa!”, completează eurodeputatul PNL.

Preşedintele Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European care are pe agendă discuţii privind numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene, Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, bugetul multianual al Uniunii, combaterea schimbărilor climatice, relaţiile externe şi Brexitul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite