George Simion a fost întrebat în cadrul emisiunii Insider Politic dacă AUR se gândeşte la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.
“Aşa ar fi normal, pentru că preşedintele trebuie să fie în afara luptei politice, un astfel de demers trebuia dus sau cel puţin iniţiat după alegerile din decembrie 2020, când preşedintele Iohannis a fost clar jucător activ electoral pentru PNL. A luat doar 25%. (…) Preşedintele trebuie să fie mediator, ori preşedintele face postări. Înainte avea o placă ”PSD, PSD”, ăsta era inamicul public şi dădea bine, acum a făcut o postare despre noi. Ori, extremişti, neextremişti, de dreapta, de stânga, cum vrea dânsul, nu cred că are voie să trateze un partid parlamentar care a fost votat de 600.000 de români aproape în felul ăsta. Şi pentru asta Klaus Iohannis merită suspendat şi de data asta, faţă de alte exerciţii similare, cred că românii o să-l dea jos pe Klaus Iohannis”, a precizat liderul AUR.
Întrebat dacă AUR va iniţia procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, George Simion a răspuns: “În momentul în care găsim susţinere parlamentară, da, cu siguranţă, la fel cum am făcut şi cu moţiunea, mergem până la capăt. Poate o să existe dorinţă din partea PSD să renunţe la atitudinea asta prietenoasă faţă de Klaus Iohannis şi să meargă la război. Ştiu eu ce va mai face în continuare? Cert e că situaţia de fapt în care Klaus Iohannis este părintele PNL-ului şi nici măcar cu ceilalţi din coaliţie nu discută, nu este firească”, a conchis Simion.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Nu-mi gasesc pachetul de tigari...cred ca a cazut sub pat
Unde pot semna si eu pentru initierea referendumului de suspendare? Raman placutele suedeze pentru Ciuma Rosie si scarba fata de extremismul si tradarea AUR(n-o sa sustin niciodata vreun partid asociat cu rusii), dar decat un presedinte si o guvernare care sa decredibilizeze complet ideea unei alternative de dreapta, mai bine sa fie taiat in carne vie.
Mi-am gasit pachetul de PALL MALL....tocmai mi-am aprins o tigara....
Tocmai ti-ai mai batut un cui in cosciug
Acuma am fumat si cand eram suspect de covid in izolare...am trecut si peste asta....