Slogănoiul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu
Dan Diaconescu

Înălţat din clăbucii tuturor sloganurilor, împieliţare a duhului sau a duhorii exalate de mocirla românească, drojdie a apelor murdare ale politicii, Dan Diaconescu are dreptate atunci când afirmă că nu este un politician. Dejecţiile politicii pot fi numite la rândul lor politice?

O asemenea creatură reziduală a înţeles de la bun început că regimul ei de existenţă este nocturn, situat în intervalul incert dintre veghe şi somn. Sigur de atuurile sale, s-a instalat incubus de televiziune, copulând conştiinţele semi-adormite ale românilor în cadrul feeric al viselor de mărire, de bogăţie şi de răzbunare. Mult timp Dan Diaconescu a înţeles să nu-şi depăşească limitele mulţumindu-se să colecteze scurgerile onirice ale românilor şi să le întărească acestora, cu o perseverenţă uluitoare, libidoul mămăligos.

Prima sa apariţie diurnă, o descindere din cotlonul obscur al OTV-ului în beciurile întunecoase ale Poliţiei, a fost suficientă să-l convingă că lumina solară nu-l arde şi nu-l împrăştie ca pe un abur. Practic, prin această rapidă traversare a pieţei publice, moroiul s-a convertit la politică, încrediţat de acum că astrul zilei poate fi utilizat ca un reflector de dimensiuni cosmice.

În faţa unei asemenea năluci cotidiene te cuprinde un sentiment de irealitate. Dar este acest sentiment comun tuturor? Ce cred oare tinerii cetăţeni ai republicii capitaliste România când, deschizând ochii pentru prima oară la viaţa cetăţii, dau peste un Dan Diaconescu prezentat ca realitate politică? Pentru cei care ignoră genealogia acestui personaj, coagularea lui înceată şi chinuită la marginile Dubiosului, Dan Diaconescu este un existent, o fiinţă vie în carne şi oase, mai mult, poate chiar o alternativă politică viabilă!

Pentru ei acest summum al sloganurilor, această morişcă de cuvinte goale, acest promitent de meserie, acest orator afon şi monoton faţă de care Corneliu Vadim Tudor pare un Demostene român, ei bine, acest putregai ambulant este real. Slogănoiul nu mai bântuie spaţiul dintre noapte şi zi, dintre viaţă şi moarte, dintre legal şi ilegal, dintre puşcărie şi televiziunea lui de scandal, slogănoiul tronează în mijlocul vieţii noastre, la vedere, „otevizând” cum bine spune toate televiziunile, de unde îşi trâmbiţează proiectul sinistru de a prelua conducerea ţării.

După ce ani de zile a transmis în direct de la căpătâiul răposaţilor şi a răscolit prin cimitire, a filmat înhumări şi deshumări, reuşind să dea „viaţă” morţilor, fantomelor şi dispăruţilor, slogănoiul ne arată acum, prin exemplul său personal, că stafiile pot dobândi drepturi civile, inclusiv pe acela de a fi ales.

Momentul de glorie al lui Dan Diaconescu a fost îndelung pregătit de politicienii noştri care i-au hrănit apariţia cu zeama promisiunilor neonorate, cu zoaiele minciunilor ordinare, cu lăturile şantajelor, cu zdrenţele traseismelor, cu lepădăturile proiectelor şi reformelor. Treptat gunoiul politicii s-a extins atât de mult încât politica însăşi a devenit în România doar o groapă de gunoi.

Deasupra acestei gropi pluteşte astăzi Dan Diaconescu bolborosind egal, incantatoriu şi dement, sloganuri preluate de peste tot, fără cap şi coadă, legate după regulile unui idiom nefiresc. Cu acest idiom a reuşit însă grotesca performanţă de a hipnotiza guvernul României şi de a paraliza licitarea Oltchim. Cu acelaşi idiom, slogănoiul speră să câştige un scaun de deputat la alegerile din această iarnă. Va reuşi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite