Societatea civilă faţă-n faţă cu restauraţia

În aceste zile citesc tone de mesaje în care cuvântul de ordine este „restauraţie”. Măsurile luate de cei ce au câştigat alegerile şi au format guvernul, reduc sau chiar anulează unele măsuri luate de guvernul Cioloş în anul 2016. Un atac asupra democraţiei sau punerea în aplicare a unei agende, deja anunţate, care a primit şi susţinere populară?

Partidul Social Democrat a câştigat alegerile oferind alegătorilor acelaşi meniu ca mai întotdeauna: promisiuni (ce par greu de realizat), atac concertat, clamând o serie de abuzuri ale celor ce compun sistemul,împotriva a ceea ce este numit „justiţie” şi glorificarea mediocrităţii. Listele lor, şi ale partenerilor de la ALDE, au fost pline de oameni care au girat, ani de-a rândul, sistemul foarte slab calitativ de educaţie, desfiinţarea şcolilor profesionale şi infecţiile din spitalele româneşti. Pe lista lor a fost cel care este ministrul Educaţiei, supranumit „cancerul educaţiei româneşti”, şi ministrul Sănătăţii, care ne spunea că putem oferi „condiţii ca afară” victimelor de la Colectiv. Pe lista lor a fost cel ce spunea că DNA trebuie desfiinţat şi tot acolo o puteam găsi pe grevista antenistă care arunca cu dejecţii verbale către oamenii adunaţi să protesteze în faţa Parlamentului. Chiar şi în campania electorală, cei mai sus-menţionaţi susţinuţi de alţii precum ei, nu s-au ferit să continue să învrăjbească, să aducă în discuţie duşmani invizibili, însă omnipotenţi  şi care ne vor la coada Europei,  şi să spună că atunci când vor ajunge la putere vor „îndrepta lucrurile”.

Acest discurs, urmat de acţiune, nu a fost, şi nu este, contrabalansat de mai nimeni. 

Partidul Naţional Liberal a continuat să fie un partid fără viziune, cu lideri extrem de slabi şi fără de credibilitate. Gravele problemele cu legea a unor lideri marcanţi ai partidului, modul ridicol de a aborda alegerile locale din Bucureşti, îndepărtarea de propriul electoral şi de idealurile date de doctrină prin preluarea unui discurs naţionalist-creştin, incapacitatea de a coaliza în jurul unui program de dezvoltare a României propriu etc, a făcut ca PNL să fie pierzător încă de la startul campaniei electorale.

Singurul care ar fi putut să devină un jucător important în jocul de echilibrare a forţelor politice din Parlament ar fi putut fi domnul Dacian Cioloş. Îmbătat de propria sa imagine şi prost sfătuit de cei din jur, domnia sa a ales să valseze atunci când trebuia să danseze „bătuta”. Fiind pe afişele PNL, fostul prim-ministru a ales să dea un semnal prin care se dezicea de cei ce îl susţineau, chiar cu două săptămâni înaintea alegerilor, în loc să încerce să-i pună în cea mai bună lumină cu putinţă;  chiar dacă participa la evenimentele electorale ale mai sus amintitului partid, ne sfătuia, iniţiind o premieră nefericită în politica românească, să votăm şi cu un alt competitor politic; în cele 13 luni de mandat nu a reuşit, şi nici nu a încercat cu adevărat, să coaguleze diverse forţe politice şi civice pentru a susţine o viziune serioasă de dezvoltare pentru România, planul anti-sărăcie promovat de guvernul său fiind, în majoritatea sa, o sumă de măsuri deja existente în diverse planuri de acţiune; nu în ultimul rând, lipsa de curaj în a-şi asuma făţiş rolul de „locomotivă” electorală, dublată de incapacitatea sa de a dezvolta o viziune care să fie dezbătută şi asumată de societatea românească, a contribuit la ascensiunea celor care au câştigat alegerile generale.

Odată ajunşi la putere, cei de la PSD nu au făcut decât ceea ce se ştia că vor face. Promovează ceea ce au zis ca vor promova, legiferează ceea ce au zis ca vor legifera si guvernează cum au zis ca o vor face. Cei la PNL fac ceea ce făceau şi înainte de alegeri, şi anume se caută. Nu ştiu ce caută însă cert este că ei încă o fac. Poate caută nimicul pe care-l fac în calitate de „principal partid de opoziţie” sau poate doar atât sunt capabili să facă. Dacian Cioloş este, încă, sfătuit de aceeaşi oameni care l-au sfătuit şi înainte de alegeri şi pare să confirme zicala cu cel ce se naşte talent şi dispare în neant fără sa lase vreo urmă. Poate îi transmite cineva că pentru a confirma talentul nu este suficient, şi că un lider trebuie să ştie să se murdărească, să joace fair şi să îşi asume rolul. Mai ales atunci când ştie că inacţiunea şi indecizia sa poate aduce restauraţia a ceea ce el consideră a fi „răul suprem”!

Eu nu (mai) am aşteptări de la jucătorii politici actuali. Fără o societate civilă capabilă să îşi asume rolul, să pună osul la treaba şi să contrabalanseze acţiunilor lor, fără însă a dori să le ia locul, ei nu vor face decât să menţină modul consacrat de a face lucrurile fapt care îi ajuta să-şi conserve puterea. Şi da, această realitate poate aduce cu sine ceea ce, unii dintre noi, numim acum „restauraţia răului”!

PS 1. Azi, Johannis i-a oprit. Ce facem săptămâna viitoare?

PS 2. Unele surse îmi spun că dna Cristina Anghel va fi numită secretar de stat la Ministerul Educaţiei. Pe criteriu de competenţă, bineînţeles!

LATER EDIT: Surse din interiorul PSD mi-au spus azi ca ALDE nu are niciun loc la Ministerul Educaţiei, asa ca expertiza doamnei Anghel nu intra în discuţie de a fi folosita...