Solidaritatea românilor

Duminică s-a petrecut un lucru pe care îl credeam de mult pierdut: români din toată lumea s-au adunat pentru un scop comun, pentru un principiu, pentru viitor. Am fost impresionată, ba chiar emoţionată, de tenacitatea celor din diaspora, care au stat ore în şir în ploaie şi vreme rea doar ca să-şi exercite votul.

Spun „doar”, pentru că astfel a fost până acum, când votul părea să-şi fi pierdut cu totul miza şi nu merita să-ţi strici ziua, „doar” ca să votezi. De duminică, lucrurile nu mai sunt la fel. Românii plecaţi din ţară, ei, care văd lumea dintr-o altă perspectivă şi, spre binele lor şi al nostru, prin comparaţie cu democraţii mai vechi şi mai rodate, ne-au demonstrat cu prisosinţă cât de important este să rămâi om al cetăţii până la capăt. Ei au vrut să ne arate ce forţă are voinţa noastră încăpăţânată, strânsă strop cu strop. Din cozile lungi de zeci de metri, nimeni n-a plecat speriat de ploaie sau de aşteptare, nimeni n-a cedat, nimeni n-a spus că n-are rost. Pentru că are, şi pentru asta vreau să le mulţumesc:

Vă mulţumesc, românilor, şi vă rog să faceţi încă o dată, pe 16 noiembrie, ce aţi făcut ieri. Să ne susţineţi şi să ne ajutaţi. Să echilibraţi, prin votul vostru, găleţile, tricourile, calendarele, şepcile, uleiul, făina şi sufletele morţilor trecuţi pe listă fără teama acelui Dumnezeu invocat cu neruşinare la pupatul electoral al moaştelor. Vă mulţumesc pentru că, deşi aţi plecat de ani de zile din ţară, nu aţi uitat că noi încă trăim aici, luptându-ne cu vremurile, pentru că, deşi aveţi vieţile voastre deja plecate pe un alt făgaş, nu ne ignoraţi pe noi, cei rămaşi să tragem ţara asta înainte.

Vreau să vă rog să nu ne lăsaţi. Poate că aveţi treabă sau v-aţi planificat deja timpul liber, dar avem nevoie de votul vostru încă o dată, peste două săptămâni. Am şi eu, ca toată lumea, rude, prieteni, colegi de şcoală plecaţi „afară”. Aşa că îi rog şi pe ei: Vali, Monica, Ionuţ, Livia, Mădălina, Alina, Mitică, Violeta, votaţi! Chiar dacă v-a fost greu să petreceţi ore în şir în picioare, în ploaie şi frig, în mod sigur n-a fost nici a zecea parte din cât aţi suferit plecând, lăsându-vă în urmă casele, rosturile şi familiile, încercând să fugiţi dintr-o ţară sângerând miliarde de euro în conturi off-shore de te miri unde, pierzând bucată cu bucată păduri întinse pe munţi întregi şi date pe ochi frumoşi sau defrişate fără milă, oraşe luate în stăpânire de o mână de oameni, uzine şi fabrici tăiate şi vândute la fier vechi, şcoli cu pereţi căzuţi şi spitale uneori mai murdare ca puşcăriile. Aţi fugit dintr-o o ţară în care se cheltuie mai mult pentru un puşcăriaş decât pentru un copil sau un bătrân, o ţară în care performanţa este răsplătită cu dispreţ şi bătaie de joc, în care un medic sau un profesor câştigă mai puţin decât o menajeră.

Nu renunţaţi, oameni buni! Mai luaţi cozile de la capăt încă o dată, cu umbrelele deasupra capului şi cu hainele groase pe voi, ore întregi în picioare, umiliţi în aşteptarea celor trei ştampile pe care vi le-au pus, cu meschinărie, la dispoziţie. Oricum veţi vota, ştim că o veţi face cu propriile conştiinţe, nu la sfatul primarului sau al preotului, pentru că nu vă pricepeţi altfel.

O să vă mulţumim pentru asta şi o să ne gândim la voi cu acea căldură pe care o dă speranţa. Poate nu vă va ţine de frig, dar va lumina un viitor la care avem cu toţii dreptul să sperăm, oricât de aproape sau de departe am fi de conturul ăsta de ţară.