SONDAJ Ce fel de lider vor românii: de la preşedinte atotputernic la preşedinte decorativ sau monarhie constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Peste o treime dintre români consideră că actuala formă de guvernământ, adică republica semiprezidenţială, e cea mai bună variantă pentru România. În schimb, aproape un sfert ar vrea un regim prezidenţial, adică un şef de stat mai puternic, potrivit unui sondaj realizat de către Institutul de Studii Sociale.

„Cea mai mare parte din populaţia României (40%) optează pentru forma de acum, republica semi-prezidenţială, şi consideră că ar trebui menţinută în continuare“, se arată în explicaţiile unui sondaj realizat de Institutul de studii sociale ISOGEP. 

De asemenea, 26% dintre repondenţi îşi doresc ca statul român să devină o republică prezidenţială pe modelul Statelelor Unite, formă de guvernământ în care şeful statului poate controla şi echipa de miniştri/secretari de stat. 

Monarhia constituţională are o susţinere relativ slabă, în condiţiile în care doar 11% dintre respondenţi ar opta pentru ea. Pe de altă parte, republica parlamentară are un sprijin de doar 10%. 

Imagine indisponibilă

Metodologie

Cercetarea a fost efectuată la nivel naţional pe un eşantion probabilistic aleator, multistratificat, de 1065 de respondenţi. Interviurile s-au realizat în perioada 15 noiembrie - 6 decembrie 2018 la domiciliul subiecţilor, selectaţi aleator prin pas statistic. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia în vârstă de peste 18 ani din România, cu o eroare maximă de +/-3 %, la un nivel de încredere de 95%

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite