Stăpâne, stăpâne mai cheamă-ţi şi-un câine!

Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a semnat pe 1 iulie, o serie de decrete privind promulgarea unor legi. Nu ştiu câţi urmăresc procesul legislativ dar eu „am n-am treabă, la douăsprezece trecute fix“ mă duc la calculator să văd ce legi s-au mai emis. Desigur, azi interesul meu a fost trezit de cele două legi care au legătură cu domeniul sanitar, însă concluziile şi consecinţele depăşesc cu mult acest domeniu.

Cele doua decrete promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015.

Citind însă raportul comisiilor de specialitate care au prezentat plenului Camerei Deputaţilor cele două legi de aprobare a unor ordonanţe de urgenţă putem constata un element comun, de certă neconstituţionalitate: ambele conţin modificări ample, de esenţă şi chiar discutabile, făcute exclusiv prin amendamente depuse de deputaţi şi înaintate plenului fără ca acestea să fi fost discutate şi de prima cameră sesizată, respectiv de către Senat.

A fost încălcat astfel principiul bicameralismului, iar pentru cine are răbdare şi pasiunea de a vedea argumentaţia juridică o poate face citind decizia CCR  472 din 22 aprilie  2008 sau alt exemplu - Decizia 1575 din 7 decembrie 2011.

„Bine, bine, dar care este problema ta?”, s-ar putea întreba orice om de bun-simţ.

Societatea civilă a făcut eforturi mari pentru a asigura transparenţa în decizii şi mai ales în legiferare. Ordonanţele, fie ele chiar şi de urgenţă, pot fi citite şi comentate de către oricine, nu pentru a cenzura Guvernul, ci pentru a înlătura diverse erori, abuzuri sau efecte neavute în vedere de funcţionarii care au redactat textele în discuţie. La fel şi iniţiativele legislative şi amendamentele pot şi trebuie supuse avizării (consultative) a Consiliului Legislativ, astfel încât legile finale să fie coerente, neconflictuale cu alte reglementări, să asigure o funcţionare normală şi îmbunătăţită a societăţii noastre.

Raţiunea de a exista a două camere parlamentare are în vedere tocmai posibilitatea de a îmbunătăţi o eventuală scăpare şi nu a da toată puterea de legiferare camerei decizionale. Mai mult, procesul ar trebui să fie transparent însă între întocmirea unui raport al unei camere decizionale până în momentul în care se supune la votul final poate să treacă şi mai puţin de 24 de ore! Cine mai are timpul fizic de a sesiza vreo hoţie, enormitate, sau simplă eroare? Oare crede cineva că este întâmplător faptul că un proiect a fost discutat în comisiile de muncă şi protecţie socială şi în comisia pentru sănătate şi familie în aceiaşi zi - 9 iunie şi promovate în plen pe 10 iunie? (PL-x 21/2015), iar raportul suplimentar pentru PL-x 653/2011 a fost înaintat de comisii pe 10 iunie şi votat în plen ...tot pe 10 iunie!

Mai există însă o ultimă buclă de control, extrem de importantă – promulgarea legii de către preşedintele României.

Dacă astfel de legiferări neconstituţionale ar fi întoarse sistematic de către preşedintele României ele nu  s-ar mai produce.

În cazul de faţă, într-o singură zi (9 iunie) au fost aduse 54 (cincizeci şi patru) de modificări de esenţă la legea 95/2006 privind reforma în sănătate, prin amendamente la o Ordonanţa care nu era nici măcar o ordonanţă de modificare a acestei Legi!!!

Preşedintele Iohannis a devenit părtaş la această ilegalitate crasă. Nu este posibil ca niciunul din consilierii prezidenţiali, mă refer în special la cei din Departamentul Constitutional Legislativ, dar nu numai, să nu fi sesizat ceea ce societatea civilă descoperă la o simplă lecturare. Doar dacă nu şi-au făcut datoria, ceea ce mă îndoiesc. Aş fi putut spune, precum mioriţa, „Stăpâne, stăpâne mai cheamă-ţi şi-un câine!”.

Mă tem însă că cei cei care ar trebui să asculte de acest sfat suntem noi, de vreme ce toate buclele de control ale unui proces legislativ şi Constituţia însăşi sunt încălcate cu atâta lejeritate.

Opoziţia a votat împotrivă însă nu a catadicsit să sesizeze Curtea Constituţională! Presedintele putea să sesizeze Curtea sau să retrimită proiectul în Parlament. Nu a făcut-o!

Probabil că toţi stiu că poate o să le vină şi lor rândul să procedeze în mod similar! Nu ai cum să te gândeşti că nu este vorba de o înţelegere ocultă, de ocolire a cursului legislativ normal.

Noi, cetăţenii de rând ai acestei ţări, pe cine să mai chemăm să ne păzească?!

Sunt mai puţin preocupat de maşinaţiunile strecurate în aceste legi legate de sănătate, deşi vizează aspecte fierbinţi precum taxa de claw-back, salarizarea personalului medical în general, ridicarea veniturilor personalului din Ministerul Sănătăţii la cel practicat în Casa Naţională de Asigurări şi mult prea multe altele pentru a le dezvolta aici. Pe acestea le pot vedea, semnala şi chiar face demersuri pentru a fi sancţionate, înlăturate.

Mă îngrozeşte însă faptul că aceasta derogare de la rolul de cenzor pe care-l are Preşedintele se poate manifesta şi în multiple alte legi, cu efecte pe care le vom resimţi dureros sau le vom plăti cu vârf şi îndesat cu toţii!