Statul de drept sau statul drepţi?

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004, aceste formule de organizare şi funcţionare a justiţiei, neafectând, şi nesubminând, statul de drept, independenţa justiţiei sau lupta împotriva corupţiei.

La câteva ore, preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat uşor iritat, prin intermediul unui comunicat de presă, acuzând „atacul asupra statului de drept”, fără explicaţii extinse, fără dorinţa de a dezbate propunerile, considerându-le eronate din oficiu, încălcând un principiu comun jurisprudenţei, audiatur et altera pars, dar şi din prisma dialogului civic, pentru că, binenţeles, doar opiniile dumnealui sunt valide şi democrate.

Ce-l nemulţumeşte pe dl. Klaus Iohannis?

1. „O parte din măsurile anunţate încearcă inducerea unei false probleme şi acreditarea ideii că Preşedintele României ar fi factorul politic care trebuie eliminat din procedura de numire în funcţii de conducere din cadrul sistemului judiciar (...) Propunerile de astăzi urmăresc întărirea rolului ministrului Justiţiei şi diminuarea rolului CSM în privinţa gestionării carierei magistraţilor, de fapt, slăbirea justiţiei” - Klaus Iohannis.

Istoria recentă a României a demonstrat că o parte a foştilor preşedinţi nu au respectat ad litteram Constituţia României şi legile ţării, ba mai mult decât atât, unii au fost de-a dreptul jucători în spectrul justiţiei.

Din păcate, chiar dacă teoretic nu se putea implica politicul în aceste numiri, practic,  Procurorul General şi Procurorii şefi de Direcţii, DNA şi DIICOT au fost numiţi pe capricii politice: Traian Băsescu a numit-o pe Laura Codruţa Kovesi (la reinvestire) în funcţia de Procuror General în ciuda avizului negativ dat de CSM. 

Klaus Iohannis a numit-o pe Codruţa Kovesi în funcţia de Procuror Şef al DNA şi o susţine public în ciuda scandalurilor în care este implicată: dosarele fratelui şi fostului soţ, înregistrările din şedinţele DNA, prezenţa în casa lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009. De asemenea, încălcarea Constituţiei în cazul anchetei împotriva membrilor guvernului, dar şi dezvăluirile preşedintelui Traian Băsescu despre discuţiile din cabinetul preşedintelui, sunt alte motive care nu justifică capriciul preşedintelui Klaus Iohannis în cazul Codruţei Kovesi.

În acest moment, doar o persoană - Preşedintele (fost membru de partid, cu o doctrină asumată şi cu o relaţionare politică evidentă), la propunerea ministrului Justiţiei, numeşte conducerea marilor parchete. În contrapondere, ministrul Tudorel Toader propune ca Secţia de Procurori ai CSM, respectiv 19 persoane cu expertiză în domeniu, la propunerea ministrului Justiţiei, să numească conducerea tuturor marilor parchete ale României.

Concret, scoaterea preşedintelui din numirea procurorilor înseamnă depolitizarea numirii procurorilor şefi, având în vedere că decizia va aparţine corpului reprezentativ al magistraţilor-procurori.

Dar mă întreb, ce ar fi spus cei care contestă astăzi propunerea ministrului Tudorel Toader, dacă alegerile din 2014 ar fi fost câştigate de Victor Ponta? 

2. „Preşedintele României este implicat şi în desemnarea procurorilor şefi în virtutea faptului că veghează la respectarea Constituţiei şi exercită funcţia de mediere, având rolul unui arbitru între puterile statului. În schimb, ministrul Justiţiei este numit politic, prin votul unei majorităţi parlamentare, cu scopul punerii în aplicare a unui program de guvernare asumat politic” - Klaus Iohannis.

Preşedintele României este ales prin vot democratic, aşa cum un Ministru al Justiţiei este numit, este adevărat, de un guvern rezultat din alegeri parlamentare la fel de legitime, democratice, precum alegerea preşedintelui.

Dar să revenim la numirea procurorilor şefi de către Preşedinte, în special Procurolul General, pentru că înţelegem cu toţii că această speţă îl nemulţumeşte profund pe dl. Klaus Iohannis: În alte democraţii europene avem următoarele practici: în Suedia, de exemplu, Procurorul General este numit de Guvern şi este inamovibil, în Germania, procurorii din parchetul federal sunt propuşi de ministrul federal al justiţiei, confirmaţi de Parlament şi apoi (onorific) numiţi de către Preşedintele federal, în Danemarca, Procurorul General este numit şi poate fi eliberat din funcţie doar de ministrul Justiţiei, în Italia procurorii sunt magistraţi de carieră, iar şefii lor nu sunt numiţi politic de Preşedinte, în Cehia, Procurorul General este numit şi demis de către Guvern, la cererea ministrului Justiţiei, în Portugalia, Guvernul propune Procurorul General, iar preşedintele (onorific) îl numeşte, o situaţie similară avem şi în Spania, unde Guvernul propune după consultarea Consiliului General al Puterii Juridice, iar Regele, onorific, îi numeşte. În Ţările Baltice, numirea şi destituirea procurorilor este strict legată de Parlament şi Guvern. 

Poate garanta cineva, poate garanta ceva, medierea ca o caracteristică fundamnetală a preşedintelui, oricine ar fi? A unui preşedinte jucător, precum Traian Băsescu, sau a unui preşedinte protestatar, precum Klaus Iohannis ?!

3. „Articolul 132 din Constituţie prevede că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea, şi nu în subordinea ministrului Justiţiei. Autoritatea însă nu se confundă cu subordonarea, iar un jurist onest, indiferent de interesele unor oameni politici vremelnici, nu ar trebui să inducă diferenţe artificiale între statutul judecătorilor şi cel al procurorilor” - Klaus Iohannis.

Rolul Ministrul Justiţiei nu este întărit, dimpotrivă este întărit rolul magistraţilor. Ministrul Justiţiei doar propune candidaţii pentru funcţiile de conducere ale parchetelor, numirea în sine a şefilor Parchetelor – Parchetul General, DNA, DIICOT, revine SECŢIEI de PROCURORI A CSM, ale cărei expertiză profesională şi statut depolitizat, sunt greu de contestat, adică perfect invers faţă de cum apreciază dl. Klaus Iohannis.

Separarea celor două secţii ale CSM (judecători şi procurori) este, de asemenea, cât se poate de benefică şi normală, inclusiv dreptul acestora de a-şi alege structurile de conducere.

4. „Preluarea instrumentelor de control asupra activităţii magistraţilor de către factorul politic, ameninţarea judecătorilor cu răspunderea patrimonială în caz de erori judiciare şi subordonarea procurorilor faţă de ministrul Justiţiei, precum şi ingerinţa procurorilor ierarhic superiori în dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei, vor avea ca rezultat timorarea magistraţilor şi reducerea independenţei lor. La acestea se adaugă şi propunerea de înfiinţare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmărirea penală a magistraţilor cu consecinţe asupra competenţelor celorlalte parchete specializate, în particular a DNA. În absenţa unor garanţii legislative şi instituţionale cu privire la independenţa acestei noi structuri, riscul afectării luptei împotriva corupţiei este evident” - Klaus Iohannis.

Plecând de la butada fostului Ministrul al Justiţiei, Cătălin Predoiu, „în România, profesia de magistrat este printre puţinele care nu răspunde pentru ce face”...

În primul rând, răspunderea patriomonială a magistraţilor pentru erori judiciare este normală şi legală. Nu pot exista categorii de români mai presus de lege şi Constituţie. Nu pot exista români cu drepturi şi obligaţii diferite în faţa legii.

În al doilea rând, dincolo de prejudiciile aduse statului român, obligat să plătească amenzi la CEDO,  erorile judiciare afectează vieţi, familii, iar pentru aceasta trebuie să existe răspundere.

Prin urmare, poziţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, privind propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004, nu vine în consolidarea statului de drept, ci în apărarea statului drepţi în faţa domniei sale, în contextul alegerilor prezidenţiale din 2019.