Stelian Ion cere urgentarea adoptării proiectului prin care are loc salvarea probelor obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stelian Ion, ministrul Justiţiei. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Stelian Ion, ministrul Justiţiei. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că a solicitat partidelor din majoritatea parlamentară să grabească procedura de adoptare a proiectului legislativ privind salvarea probelor din dosarele penale obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională.

„Avem un proiect, a trecut de Camera Deputaţilor, se află la Senat, le-am solicitat colegilor să grăbească analiza acelui proiect, pentru a da un vot. În situaţia în care vom vedea că proiectul nu trece şi se găsesc motive astfel încât să nu treacă acel proiect cu siguranţă într-o procedură de urgenţă, nu prin ordonanţă de urgenţă, da, printr-o procedură de urgenţă da, trebuie venit cu un proiect în sensul în care aţi spus, pentru că sunt în joc dosare importante, nu puţine, care au la bază astfel de probe, şi este obligatoriu să venim rapid cu o soluţie. Dar trebuie să ne coordonăm cu Parlamentul”, a declarat Stelian Ion în interviul acordat G4Media.ro. 

Întrebat dacă ar fi o problemă şi în ceea ce privelşte cooperarea cu partenerii strategici, ministrul Justiţiei a precizat:  „Dacă nu rezolvăm problema, va putea deveni o astfel de problemă şi cu partenerii strategici, bineînţeles că vorbim de infracţiuni foarte grave. Poate fi vorba de terorism, poate fi vorba de crimă organizată, poate fi vorba de multe fapte de acest gen”.

Proiectul despre care vorbeşte Stelian Ion a fost iniţiat de Cătălin Predoiu şi de deputata Cristina Trăilă, fiind deja trecut de Camera Deputaţilor. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite