STENOGRAME Cum sunt angajaţi experţi în Parlament: "Sunt politici, vin cu noi şi pleacă cu noi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Anastase are grijă de imaginea lui Traian Băsescu şi de cea a guvernului condus de Emil Boc
Roberta Anastase are grijă de imaginea lui Traian Băsescu şi de cea a guvernului condus de Emil Boc

O discuţie privind staff-ul grupului parlamentar al UNPR a adus în lumină o realitate din Camera Deputaţilor: angajaţii grupurilor parlamentare, plătiţi din bani publici, sunt numiţi pe criterii politice şi pleacă odată cu "ocrotitorul" lor.

Totul a pornit de la o discuţie din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Liderul grupului UNPR, deputatul Eugen Nicolicea, a cerut pentru grupul progresist un "staff cum au şi ceilalţi, celelalte grupuri", adică opt consilieri parlamentari. Nicolicea era extrem de supărat că, deşi grupul său are 17 deputaţi, el face şi munca de secretară şi tot el lucrează şi pentru 7 consilieri pe care nu i-a primit încă.

În timp ce se discuta depre posibilitatea mutării unor angajaţi de la alte grupuri la grupul UNPR, liderul minorităţilor, Varujan Pambuccian face o remarcă interesantă: "foarte multe" din angajările de experţi la grupurile parlamentare se fac pe perioadă determinată.

"(...) de exemplu, vă spun un caz pe care-l ştiu bine de tot, şeful de cabinet al grupului este pe durată determinată, ceea ce este ciudat", spune el.

Ba nu este ciudat, îi răspunde şeful Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase, care-i explică armeanului cum stau lucrurile de fapt:

"Nu, nu este deloc ciudat. Cu toţii am stabilit la începutul mandatului şi cred că nu trebuie să mai revenim la acel subiect în care oamenii care sunt la grupuri sunt pe durată determinată, pentru că ei sunt politici, vin cu noi şi pleacă cu noi", a declarat Roberta Anastase.

Ca să nu fie vreo urmă de îndoială, şeful Camerei a insistat pe numirile politice, spunând că în afara acestora, sunt şi angajaţi ai Camerei care "vin prin concurs ca experţi parlamentari sau mă rog, diverse funcţii pe care dumnealor le ocupă, deci, sunt situaţii total şi total diferite".

Năstase ştie şi el

Intră în discuţie şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, care explică faptul că "noi am avut un principiu pe care l-am respectat de-a lungul anilor şi anume o stabilitate pe timp de 4 ani pe ideea că grupurile sunt cele care sunt definite prin votul de la alegeri şi grupurile ca atare sunt cele care bineînţeles şi-au şi numit personalul respectiv".

Jumătate din experţii PSD, politici

Deputatul PSD Mircea Duşa spune şi el că jumătate din experţii angajaţi la grupul PSD sunt angajaţi "pe mandatul liderului", adică pleacă liderul, pleacă şi ei. Şi că aceşti oameni ar trebui negociaţi între grupuri, nu funcţionarii publici parlamentari ai fiecărui grup.

"(...) vă spun eu, din cei 33 câţi sunt în momentul de faţă la Grupul PSD, jumătate sunt funcţionari parlamentari, nu-i băgăm în aceeaşi oală", a spus Duşa.

"Este normal ca şi Grupul progresist, sigur, în algoritmul pe care-l reprezintă în Cameră în momentul de faţă, să aibă un anumit număr de salariaţi. Nu este nici o problemă din punctul acesta de vedere. Dar, pentru a rezolva acest lucru, trebuie să discutăm puţin, ştiţi că nu sunt aici numai persoane angajate pe perioadă determinată, pentru că peste jumătate din oamenii aceştia sunt funcţionari parlamentari care sunt detaşaţi la grupuri", a adăugat Duşa.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, 17 octombrie, un proiect de hotărâre prin care grupul PSD va pierde opt posturi de consilier parlamentar în favoarea grupului progresist. În Camera Deputaţilor sunt angajaţi, în total, 105 de consilieri parlamentari. Ei sunt împărţiţi la grupurile PDL, PSD, PNL, UDMR. UNPR şi Grupul Minorităţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite