Stop şi de la capăt.2

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Această expresie a lui Klaus Iohannis, deşi necitată, pare să inspire diverşi actori politici încurajaţi de „coabitarea“ dintre Preşedinte şi Premier. Sensul înnoitor al formulei, de care vorbeam săptămâna trecută, nu duce însă astfel neapărat la regenerare politică, cum speram, ci şi la noi aranjamente dubioase.

Ea inspiră la bine dar îşi dezvăluie şi o neaşteptată fragilitate. Sensul pozitiv depinde în fapt de onestitatea vorbitorului; în lipsa acesteia, simularea ei poate uşor înşela ascultătorul. Acum, brusc, toată lumea vorbeşte de schimbare atât de surâzător încât s-ar zice că ea a devenit idealul oricărui politician. Ponta, de exemplu, în interviul din 18 ianuarie 2015 la B1, compară votarea sa de către 5 milioane cu a lui Iohannis de către 6 milioane de alegători, ca un minunat exemplu de armonie românească. Elimină însă astfel din discuţie atât faptul că a pierdut, cât şi, ori mai ales, că a fost huiduit violent pe străzile din România şi din străinătate de către alegătorii înşelaţi fără scrupule de guvernul lui. Schimbarea profundă cerută de alegători devine astfel la Ponta o chestie minoră de care noi toţi, nu-i aşa, suntem gata să vorbim cu o aceeaşi deplină inocenţă.

Ponta, dar şi Geoană, în apelurile la crearea unui nou PSD, ori Cristian Popescu Piedone în recente declaraţii, afirmă pe un ton fără voie caragialesc că ´ceva’ trebuie schimbat, ici şi colo, şi anume în părţile esenţiale. Cum de apare însă această urgenţă, domnilor, tocmai acum, după victoria lui Iohannis şi, mai ales, buna lui primire în Uniunea Europeană şi în opinia publică occidentală? Înduioşătoarea căinţă a lui Ponta în legătură cu doctoratul a aşteptat vreo doi ani până la luarea unei decizii, şi tot aşa remarcile lui cu privire la baronii corupţi din teritoriu, vânaţi totuşi de Justiţie de câţiva ani. Ca să nu mai zic nimic de conservatorii ´buni´ care observă cât de răi sunt ceilalţi – de pildă Daniel Constantin - abia după definitiva închidere a lui Dan Voiculescu.

Cinismul, intrigile, câinii care deobicei se gudură dar te muşcă când te simt slab, accelerează de regulă schimbări în partidele care pierd alegerile. Totuşi faptul că perdanţii vorbesc brusc exact în stilul învingătorului, fără incriminarea vinovaţilor, mă face să suspectez mimarea atitudinii elegante de tip ´stop şi de la capăt´ tocmai spre a bloca schimbările politice reale. Aţi înoit, domnilor liberali, conducerea în partidul dvs, fără a ataca pe ´şefii ăi vechi´ compromişi prin USL, ci numai ignorându-i? Foarte bine, aşa procedăm şi noi în PSD. Toţi ştim, evident, despre plagiatul lui Ponta şi despre corupţia baronilor! Ce să-i mai atacăm? Punem faptele între paranteze, ignorăm conflictele vechi, o luăm ´de la capăt´, ca şi dvs, fără inflamarea greşelilor la televiziune, nici pedepsirea lor şi ...ne vedem de treabă.

Nu trebuie să acceptăm astfel de scamatorii politicianiste. Iohannis nu are nimic blamabil de revelat în trecutul recent, Ponta, da, Piedone, poate (vezi diverse afaceri de la Ministerul Agriculturii păstorit de Daniel Constantin). Ponta are multe bombe de dezamorsat dacă ´o ia de la capăt´ fără să recunoască direct nici blocarea alegerilor în străinătate în noiembrie, nici plagiatul, nici urmările acestuia (pierderea calităţii de avocat) şi fără să explice de ce tocmai acum revine asupra vechii chestiuni recurgând la aceleaşi glume proaste şi zâmbete şmechereşti din totdeauna, în plus, uitând să mai ceară demisia vreunui baron corupt. Da, el are ceva de ascuns. Altfel decât Iohannis, pretinzând că ´o ia de la capăt´, Ponta nu opune un ´stop´ decis ilegalităţilor din PSD şi nici nu garantează absenţa lor în viitor.  

Atitudinea pe faţă a lui Iohannis devine la PSD masca unui cabotin, o minciună, sau un gest slugarnic, tot un soi de ´pisiceală´, ca să-l citez pe Băsescu, un bun cunoscător de-al lui. Nu înnoire vedem aici, ca la Iohannis, ci doar vechea gudurare subalternă prea cunoscută din politichia valahă din totdeauna faţă de orice învingător de moment de peste munţi, sau de dincolo de Dunăre, ori de Prut: capul plecat sabia nu-l taie; pupă-l în bot şi papă-l tot, tot noi venim la putere mai târziu. Iohannis, Băsescu, Constantinescu la începutul mandatului său, au reprezentat, dimpotrivă, alte tradiţii politice din România.

Dar mai este o variantă, a treia. Stop şi de la capăt spune şi Mircea Geoană. Nici el nu atacă PSD-ul, nici el nu răspunde atacurilor acestuia, ci vrea să construiască un ´nou´ PSD. Cu cine? Cu pesedişti curaţi. Nu neg existenţa lor. Intervine însă aici o problemă majoră. Unde pe eşichierul politic românesc actual se află, încă neocupat, un spaţiu politic de stânga credibil? Şi a existat el, vreodată, în România? Ne trebuie deci mai întâi o discuţie despre întrebarea dacă în România este posibil un partid de stânga cu adevărat democratic, de tip occidental. Mai vedem. Pe săptămâna viitoare!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite