Strategia vadimistă a lui Băsescu: de la hăhăială la şovinism

Traian Băsescu promovează intoleranţa patriotică folosindu-se de criza refugiaţilor

Vadim Tudor, după ce s-a apucat de mondenităţi, a lăsat o nişă politică neocupată în România - şovinismul. Ca să ocupe acest loc, se bat doi politicieni marginali: Bogdan Diaconu şi Traian Băsescu.

Diaconu este irelevant politic, manager al unui partid fără biografie şi fără vreo resursă umană vizibilă, un oportunist care, încântat de contactul cu rasiştii europeni (ca parlamentar fost PSD), şi-a formulat propria strategie de ascensiune, speculând homofobia, rasismul, xenofobia, intoleranţa etnică şi religioasă, sexismul etc. Campaniile sale anti-romi, anti-maghiari şi anti-homosexuali au avut impact relativ doar în spaţiul virtual, provocând doar exprimarea publică a unor frustrări personale, departe de vreun crez politic.

În schimb, maestrul hăhăielii politice, marinarul eşuat la Cotroceni timp de un deceniu, fără loc în politica contemporană – nu neapărat mai raţională ca pe “vremea lui”, ci din oportunism pragmatic -, i-a luat faţa şovinului Diaconu, preluând din mers făclia intoleranţei patriotice, purtată până nu demult cu făloasă inutilitate, de tribunul Vadim. Era oricum singurul loc pe care istoria contemporană îl mai poate oferi epavei în retragere, căci politica serioasă, fără demagogie şi populisme ieftine, este dificilă, presupune muncă intensă, cărţi citite, analiză aplicată. Nu-i stilul d-lui Băsescu, iar hăhăiala sa cu subînţeles şi-a pierdut credibilatea, astfel că intoleranţa şi xenofobia sunt singurele instrumente ce i-au rămas pentru a produce un oarecare impact emoţional.

Băsescu nu este singur; în spatele său se înregimentează vechea gaşcă de “intelectuali” băsişti, alcătuită din Neamţu şi Baconschi (”mîndră corabia, meşter cîrmaciul”), care, ce să vezi, au sărit repede cu texte în care intoleranţa, sexismul şi xenofobia sunt ridicate la rang de religie şi crez politic.

Doar că, paradoxal, nu la refugiaţi se referă acest mod de abordare a problemei refugiaţilor, ci taman la poziţia pe care dl. Băsescu urmăreşte s-o reactiveze în spaţiul public şi-n politica românească. Băsescu se condamnă singur să devină un nou Vadim, ridicând pe culmi şi mai înalte emoţiile naţionaliste cu scop electoral.

Aştept să văd cum pe chipul d-lui Băsescu i se preling spumele patriotice vadimiste de grija “ţărişoarei” şi poporului său; chiar dacă ştiu că n-are resursa intelectuală a lui Vadim Tudor, ci doar frustrarea şi încrâncenarea omului decăzut.

Din păcate, pentru România, asta reprezintă adevărata provocare la adresa democraţiei şi a valorilor europene – manipularea unor emoţii naţionaliste şi instigarea la ură şi intoleranţă în scopuri electorale.