Studenta Elena Udrea a ajuns la Facultate:  Am început cursurile cu Psihologia Religiei. Parcă m-am întors în timp, la 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputata Elena Udrea a început cursurile de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă cu Psihologia religiei, arătând că retrăieşte perioada studenţiei şi se simte ca la 20 de ani.

„Sunt la Cluj. Am început cursurile de masterat de la Facultatea de Teologie cu Psihologia religiei. Parcă m-am întors în timp, 20 de ani.:))) la vremea studenţiei, ceea ce evident mă face să zâmbesc, astăzi de Ziua Internaţională a Zâmbetului. Atmosferă universitară sobră se completează perfect cu deschiderea profesorilor către dialog şi dezbatere, pe măsură prestigiului Universităţii clujene şi a celor ce predau aici. Prima zi de cursuri îmi confirmă că am ales cel mai potrivit loc pentru a studia ceea ce mi-am dorit“, a scris Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook. 

Deputatul Elena Udrea a declarat, vineri, la Cluj, că se roagă pentru deputatul Adrian Gurzău, finul său, pentru care DNA a cerut arestarea preventivă, şi că nu oamenii trebuie să judece păcatele sau greşelile cuiva, ci Dumnezeu, adăugând că se roagă pentru toţi cei care sunt ”în dificultate”. ”Nu noi suntem cei care trebuie să judecăm, ci Dumnezeu. Nu vorbesc de judecata pe care o are în faţa instanţelor de judecată, nici într-un caz. Nu suntem noi cei care trebuie să judecăm păcatele cuiva sau greşelile cuiva. Mă rog pentru toţi cei care sunt în dificultate. Astăzi este şi zi de vineri, zi de post, ar fi bine să ne găsim fiecare o persoană, un motiv pentru care să ne rugăm. Se spune că rugăciunea pentru altcineva este mult mai puternică decât cea pentru tine însuţi”, a afirmat Elena Udrea.

Elena Udrea a fost admisă cu media 8,20, pe ultimul din cele patru locuri bugetate, la masterul de ”Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai, printre cursurile pe care le va urma numărându-se ”Metafizica şi Teologia” sau ”Elemente de Terapeutică religioasă”.

Conform instituţiei, programul masteral ales de Elena Udrea ”este unul interdisciplinar şi are ca scop dezvoltarea de competenţe din domeniile Teologie şi Psihologie. Acesta urmăreşte aducerea împreună a metodelor clinice de psihologie şi psihoterapie seculară cu metoda şi practica teologică pastorală. În acelaşi timp, oferă o abordare holistică a psihoterapiei şi integrează terapeutica afecţiunilor psihice într-un cadru spiritual, ceea ce conferă un plus de confort pacienţilor religioşi şi o abordare duhovnicească a procesului terapeutic”.

În timpul masterului, deputatul Elena Udrea va studia materii ca Relativismul religiozităţii postmoderne, Propedeutică teologică, Perspectiva creştină asupra Bioeticii, Metafizica şi Teologia sau Elemente de Terapeutică religioasă.

„Am dat examenul de înscriere la masterat la Babeş-Bolyai, la Cluj, şi am intrat la Consiliere pastorală şi Asistenţă psiho-socială. (...) Este un master de un an de zile, în urma căruia, pregătindu-mă în acest domeniu, îmi doresc să pot să consiliez persoanele care au credinţă religioasă în rezolvarea problemelor emoţionale pe care le au, dar de orice natură, în aşa fel încât tratarea acestor probleme să se facă şi prin practicarea credinţei, rugăciuni, prezenţă la biserică", a spus deputatul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite