Summit aniversar la Londra. 70 de ani de NATO. 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier. Iohannis, la recepţia oferită de Regina Elisabeta a II-a, la Buckingham

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi şi miercuri, la Reuniunea NATO, care se desfăşoară la Londra. Nu este un Summit propriu-zis, întrucât are doar o sesiune de discuţii, miza principală fiind marcarea la cel mai înalt nivel politic a 70 de ani de la înfiinţarea NATO. Londra a fost aleasă ca locaţie pentru că a găzduit primul sediu al Alianţei. Reuniunea marchează şi 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier.

Contextul internaţional în care se desfăşoară această Reuniune NATO este complicat: Rusia continuă acţiunile agresive la adresa Alianţei, îşi consolidează activităţile militare în proximitatea NATO, la Marea Neagră, vizând partenerii NATO din Est (Ucraina, Georgia şi Republica Moldova). În plus, Rusia este din ce în ce mai activă în războiul hibrid generând disoluţia Tratatului privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară de acţiune (INF Treaty), ceea ce impulsionează lansarea unei noi curse a înarmării. În acelaşi timp, China are un profil tot mai bine conturat  în plan economic şi tehnologic - evoluţiile din domeniul tehnologiei 5G. 

Conform Raportului Secretarului General NATO, realizat pe baza Planurilor Naţionale ale aliaţilor, 9 state au alocat minim 2% Apărării: Bulgaria, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Marea Britanie şi SUA. 

România se află într-o poziţie favorabilă: este al treilea an consecutiv în care ţara noastră alocă 2% din PIB pentru sectorul apărării, cu menţinerea alocărilor pentru înzestrare la peste 20%, conform recomandării 2/20 (2% din PIB pentru Apărare şi minim 20% din bugetul Apărării pentru achiziţii de echipamente).

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, marţi seară, de la ora 20.00, ora României, preşedintele Klaus Iohannis va participa la recepţia oferită de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a în onoarea şefilor de stat şi de guvern participanţi la Reuniunea NATO. Evenimentul are loc la Palatul Buckingham.  De la ora 21.30, şeful statului va participa la recepţia oferită de premierul Boris Johnson

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite