Summit PPE la Sibiu. Manfred Weber: Oamenii vor să trăiască într-o Europă în care este o prioritate lupta anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manfred Weber. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Manfred Weber. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Manfred Weber, candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene, a declarat joi, la Sibiu, că este prioritară apărarea statului de drept şi este convins că cetăţenii europeni vor să trăiască în state în care este puternică lupta anticorupţie.

„Părinţii fondatori au UE ar fi mândri să ne vadă azi la Sibiu, sprijinind unitatea continentului nostru. Am 46 de ani. Fac parte din prima generaţie de pe acest continent care poate spune că a trăit în libertate şi pace. E un rezultat istoric care ne face să fim mândri azi de Ziua Europei. Noi suntem unii dintre părinţii fondatori ai UE, iar Europa înseamna Europa noastră. Avem tot ce ne trebuie. S-au întors nişte voci egoiste, însă noi suntem viitorul Europei. Noi trebuie să construim viitorul acestei UE. În calitate de reprezentant al PPE trebuie să ştiţi că avem o ofertă foarte clară pentru cei care vor merge la vot", a declarat Manfred Weber la Summitul PPE.

Candidatul la preşedinţia Comisiei Europene din partea PPE a făcut referire şi la statul de drept şi lupta împotriva corupţiei. „Comparativ cu celelalte două partide de guvernământ din România, PPE e un partid puternic.Românii sunt asiguraţi că votând pentru PNL votează pentru România. În final vreau să vă spun că viitorul CE sub leadershipul meu va insista asupra principiilor statului de drept. Reprezint întregul mecanism care uneşte UE pentru că sunt sigur că oamenii vor să trăiască într-o Europă în care este o prioritate lupta anticorupţiei, apărarea statului de drept. Aşa credem că trebuie să arate societatea. Comisia viitoare va face tot ce îi stă în putere pentru a garanta aceste valori peste tot în UE", a mai declarat Weber.

Citeşte şi:

Ludovic Orban: PPE va arăta că este pregătit să continue programul de dezvoltare a Europei

Iohannis, atac la Dragnea, înainte de summit: Românii trebuie să suporte pe unii politicieni care au pus în dificultate Justiţia pentru a-şi curăţa dosarele

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite