Sunt mizerabil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de oameni au lăsat flori şi candele în faţa Clubului Colectiv FOTO David Muntean/Adevărul
Mii de oameni au lăsat flori şi candele în faţa Clubului Colectiv FOTO David Muntean/Adevărul

Am eşuat, cu toţii suntem vinovaţi pentru asta! Suntem cea mai slabă generaţie politică după 1918 şi suntem autorii morali ai acestei drame naţionale: #Colectiv

Ne ascundem după degete, ne este frică de responsabilitate, suntem neputincioşi în a ne asuma durerea şi chinul focului. Suntem profund compromişi moral prin tăcere, ochi plecaţi şi slugărnicie în faţa generalului izmenar, Gabriel Oprea, şi a arogantului primar Piedone.

Sunt membru al PSD de opt ani. Nu sunt ales local, parlamentar, nu sunt directorul unei instituţii, însă lipsa curajului de a spune lucrurilor pe nume, mă face la fel mizerabil precum Oprea, Mazăre, Hrebenciuc & Co.

Sunt mizerabil, pentru că în 2013 am ieşit în stradă să protestez împotriva proiectului RMGC, dar apoi am uitat de Certej, de Rovina.

Sunt mizerabil, pentru că nu am susţinut suficient în interiorul PSD, adoptarea Punctului 8 de la Timişoara.

Sunt mizerabil, pentru că am acceptat hora nepotismelor şi colegi compromişi moral.

Sunt mizerabil, pentru că în cazul unor colegi dovediţi angrenaţi în hora corupţiei, am cerut doar suspendarea din partid, nu demisia de îndată. Am trăit într-o frică plăcută şi mi-a fost mizerabil de confortabilă „siguranţa” şefuţului de partid.

„Somnul raţiunii naşte monştri”...câtă dreptate avea Goya...

Astăzi, unora le e frică de furia legitimă a românilor faţă de aroganţa politicienilor, pentru că fără Oprea pierd majoritatea. Alţii, la fel de penibili, îl vor scăpat pe generalul izmenar, ca să facă o altă majoritate. Ne întoarcem în mizerabilul mic orizont politic, atât de rupt de cetăţeni, atât de îndepărtat de contractul social.

Astăzi nu voi ieşi în stradă alături de români, pentru că îmi este ruşine de mizerabila mea complicitate, dar am să le spun colegilor mei mai tineri, din TSD, că doar prin ruperea totală de sistemul corupt, de baronizare, de moştenitorii fostei Securităţi putem salva democraţia.

Ernu scria, pentru Adevărul, că de ieri, „de la lumânare la cocktail Molotov e doar un mic pas”. Asta trebuie să se întâmple în partide... Altfel, vom rămâne la fel de mizerabili şi vom ucide democraţia. Pentru că, din păcate, democraţia înseamnă şi partide...

image

FOTO Laurenţiu Ridichie

Peste o lună comemorăm 11 ani, de când o altă mare „chitară” a trecut în eternitate: Teo Peter. Vă amintiţi cum a functionat statul de drept în cazul lui Teo Peter? Christopher Van Goethem este şi azi liber.

#Colectiv este începutul crâncen de dureros al unor transformări sociale şi politice care schimbă România.

Memoria tinerilor morţi în „Colectiv” nu are nevoie de monumente, ci de asumări de responsabilitate! Demisia Oprea, demisia Piedone, de îndată!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite