Supa reîncălzită a „Interesului Naţional“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea FOTO Mediafax
Gabriel Oprea FOTO Mediafax

Până de curând, UNPR era o supă călduţă prin care scotoceai cu lingura, în speranţa că mai găseşti o bucăţică mai macră de carne căzută de la partidele tradiţionale. Încordarea generalului a transformat partidul într-o piftie nervoasă care face şi desface jocurile politice atât de bine, încât membrii săi au început deja să se gândească la posibila transformare în fasole şi ciolan.

Există un soi de uimire atunci când se vorbeşte de UNPR şi generalul Oprea. De unde au apărut? Cine sunt? Au vreun viitor politic? Sunt întrebări pe care şi le pune lumea de la noi de parcă subiectul în discuţie abia a fost teleportat pe planeta dintre Carpaţi şi Dunăre-Marea Neagră. Performanţa acestui grup politic cu pretenţie de partid este că Gabriel Oprea pare abia scos din dulap. Proaspăt şi imaculat. Sigur că mai există câte unii care nu şi-au şters din memorie nominalizarea lui în mafia personală a lui Adrian Năstase, alături de legendarii Bitner şi Petrache. Dar cum nu mai ştim nici cine e Adrian Năstase, despre Bitner şi Petrache habar nu avem, e foarte posibil să ni se fi părut că am auzit aşa ceva acum mai bine de zece ani. Pentru istoricii şi arheologii pasionaţi de politica românească post ‘89, trebuie spus că autorul nominalizării este reevaluatorul Traian Băsescu, cunoscut şi drept fost preşedinte.

Partidul în sine are siglă, sedii şi chiar membri. Un fel de tinere speranţe luate la preţ de Mini Prix de la celelalte partide. Diferenţa între ceva ce ai cumpărat second-hand şi membrii UNPR este dată de faptul că odată cumpărate, hainele îţi aparţin. Senzaţia care vine dinspre uneperişti e că au fost strânşi prin interviuri directe, realizate la ieşirea din Parlament sau alte instituţii publice, când li s-a pus întrebarea: „Cu ce vă ocupaţi dumneavoastră aici?“. Cei care au dat răspunsul corect „Slujesc Patria“ au primit imediat un carnet de partid, posibil de culoare roşie, informaţie ce-i drept neconfirmată, pentru că nimeni nu a văzut în realitate acest carnet de partid. Şi uite aşa s-a construit, om cu om, gradat cu gradat, partidul doctrinei „Interesului Naţional“.

Să fim sinceri, tot ce-i simplu e frumos şi funcţional, mai ales dacă restul partidelor şi-au închis departamentele naţionaliste. UNPR a umplut un gol pe care lumea politică îşi imagina că şi-l doreşte cu ardoare Traian Băsescu după dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor. Procesul de confiscare a temei naţionale a decurs de la sine, dat fiind contextul general. Vechile accese şi abcese delirante ale anilor trecuţi, cu accent pe clovneriile unor Vadim Tudor sau Funar nu au mai fost prizate, aşa că s-a trecut la un discurs mai puţin inflamant caraghios, în care cuvintele „Interesul Naţional“ – spuse apăsat milităreşte – au înlocuit sute de pagini delirante din „România Mare“ sau „Tricolorul“. Dar să admitem că între „Interesul Naţional” şi formula „Sus Patria, Jos Mafia” distanţa e de câteva zecimale. Aşa că, dacă Traian Băsescu ar dori să joace şi cu mantinela, o soluţie ar fi fuziunea cu UNPR. Zvonistica a confirmat-o doar ca realitatea să o infirme. Sau să o amâne.

Nici cariera la limita clar-obscurului pe care o are Gabriel Oprea nu duce în altă parte. Primele imagini ale generalului îl arată prin preajma lui Miron Cozma, care a trecut şi el pe la PRM-ul lui Vadim, care la rândul lui s-a aliat cu UNPR la braţ cu primarul Onţanu, om de încredere astăzi al celui care este Vicepremierul Oprea. Lume mică la noi, imposibil să nu închizi cercurile la un moment dat. Dacă toate acestea sunt doar simple coincidenţe, înseamnă că Universul combină pe metrul pătrat, cu mai mult succes decât echipa lui Nea Puiu Iordănescu, general şi el, legendă vie şi prieten bun cu acelaşi general de mai sus.

Ajuns partid-balama, ca PRM-ul în decada lui ‘90 şi UDMR-ul în anii 2000, UNPR pare un produs al entropiei sistemului care are nevoie mereu de cineva care să plimbe mesajul dintr-o parte în alta suficient cât să se asigure echilibrul în mod natural. Când vrei să devii mai mult decât o balama care produce locuri în Guvern şi voturi în Parlament, atunci se cheamă că ori ai evoluat politic, ori tulburi inadmisibil apele adânci din care te-ai născut.

Dacă îl priveşti de departe, generalul pare genul de personaj înclinat către manierism, uşor mecanic şi artificial în ieşirile publice. Departe de a fi un îndrăgostit al retoricii, se refugiază rapid în formula „interesului naţional“, indiferent de subiect. Dar joacă tare şi delicat în acelaşi timp. A ţinut PSD în echilibru şi în stres continuu în perioada Ponta. A dat să se înţeleagă că ori prinde conducerea unei eventuale fuziuni, ori primeşte un număr enorm de locuri eligibile la parlamentarele de anul viitor. Apare şi se retrage după cum bate vântul şi cum se mişcă apele. Acum vreo două luni era dat ca sigur viitor premier, astăzi nu mai e pe nicăieri, dar îl bagă pe Arşinel în partid. Altfel spus, Gabriel Oprea vrea mult mai mult decât a primit până acum, dar evită lovituri decisive şi afişări ostentative. Scenariul perfect ar fi să ajungă prim-ministru peste noapte şi să aflăm noi dimineaţă la cafea că au trecut deja 12 ore de la momentul în care a intrat în Palatul Victoria şi s-a adresat funţionarilor: „Spuneţi-mi simplu, domnule General!“.

E posibil ca Liviu Dragnea să se fi săturat să tot treacă prin curtea mare din spatele sediului din Kiseleff, doar ca să bată la geamul generalului şi să îl întrebe dacă totul e bine. 

În condiţiile descrise mai sus, orice calcul politic despre viitorul UNPR şi al generalului este inutil dacă folosim şablonul obişnuit al numărării eventualelor voturi băgate în urnă. Ca să câştige un scrutin în acest fel, primarii UNPR ar trebui să stea la uşa secţiilor de votare şi să le explice alegătorilor că ei sunt de la „U-N-P-R, nu P-S-D”, lucru complicat şi interzis de lege. Aşa că vor face ce ştiu mai bine, vor balansa între alianţe până când se înşurubează într-una care le garantează existenţa de balama. Cea mai probabilă e tot una cu PSD-ul, dar e posibil ca Liviu Dragnea să se fi săturat să tot treacă prin curtea mare din spatele sediului din Kiseleff, doar ca să bată la geamul generalului şi să îl întrebe dacă totul e bine. La PNL, care are nevoie să pară curat şi reformat, şansele sunt relativ scăzute, aşa că dacă două săbii pot încăpea într-o singură teacă, poate merge la PMP. Oricum, destinul generalului care vrea să fie premier ţine de teoria sistemelor care cred mai degrabă în echilibrul relativ, definit de necesitatea unor alianţe şi nicidecum de conglomerate întâmplătoare.

Cert e că aşa cum ne-am obişnuit deja, atunci când România strănută, i se oferă de urgenţă o porţie reîncălzită din supa „interesului naţional“, deşi între timp au apărut multe alte medicamente mai performante, dar de care nu a auzit nimeni încă.


Acest articol face parte dintr-o serie de analize despre partidele politice din România actuală: PNL, PSD, UNPR, PMP şi M10, iar finalul este rezervat concluziei: „De ce nu avem o clasă politică nouă în România“ 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite