Surprizele istoriei politice recente

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Cine l-a ascultat pe Ludovic Orban perorând împotriva lui Klaus Iohannis – că e de nerecunoscut, că a luat-o razna complet, că a pierdut orice legătură cu realitatea etc. – trebuie să se fi întrebat dacă nu cumva şi liderul liberal plecat în băjenie îşi are partea sa de responsabilitate.

Nu cumva trebuia să fi cunoscut mai bine un candidat înainte de a-l recomanda românilor pentru cea mai înaltă funcţie în stat? Nu cumva, când îl numea „generalul pentru care merită să ne sacrificăm fiecare minut, fiecare picătură de energie şi fiecare stop de sudoare”, ar fi trebuit să fie mult mai reţinut? Nu cumva şi el, în calitate de căpetenie în oastea dreptaculilor iohannişti (să mă ierte Sebastian Lăzăroiu pentru „împrumutul” războinicilor lui cu un singur braţ, din romanul „Când Dumnezeu nu mai iubeşte”!), putea să sesizeze că marele conducător are porniri trufaş-autoritariste? Ei bine, Ludovic Orban nu se consideră răspunzător, dând de înţeles că onestul prezidenţiabil pe care l-a susţinut el cu încredere naivă s-a metamorfozat într-un ciclop politic, în stare să-şi devoreze şi aliaţii, şi guvernul, şi partidul.

De aici şi credinţa (sau mai corect spus, speranţa) fostului lider PNL, că preşedintele Iohannis va sfârşi suspendat. Dacă nu chiar adus în faţa legii. Motive s-ar găsi şi au şi fost avansate câteva – atât de către Ludovic Orban, cât şi de către Stelian Ion, acest mitologic Paris al Justiţiei, care a învrăjbit cu mărul de aur al SSJ zeităţile coaliţiei PNL-USR-UDMR, până la declanşarea unui război în toată regula. Iar chestiunea numirii procurorilor şefi la la DIICOT şi DNA apare insistent în discursul de reproş atât al lui Orban, cât şi al useriştilor. Doar că, dacă la USR era de aşteptat o victimizare pe această temă, ţinând cont că, prin demiterea ministrului Ion, i s-a arătat clar uşa guvernării, Ludovic Orban ar fi trebuit, din nou, să se abţină. Mai ales că, în februarie 2020, el însuşi îi lua apărarea lui Iohannis în privinţa numirii unor procurori controversaţi, avizaţi negativ de CSM. Atunci i se părea firească implicarea prezidenţială, acum, ce să vezi?, şi-a schimbat optica. „Ambiţia bolnavă de a controla numirea procurorilor şi ambiţia de neînţeles de a impune cu forţa la conducerea PNL un om care nu beneficiază de încredere (...) sunt cauzele care au dus la această criză”, spunea Ludovic Orban la divorţul de tabăra sa.

Cunoscătorii culiselor Justiţiei sunt aproape uimiţi de agilitatea cu care altminteri bolovănosul Klaus Iohannis a evitat in extremis capcana pregătită de Stelian Ion & Co: să-l pună în faţa faptului împlinit şi să-l oblige să semneze (iar) ca primarul nişte numiri cu cântec, venite din te-miri-ce străfunduri pucioase şi... paralele. În analiza acestor lucrături pe care vede urma cleştilor lui Hefaistos-Coldea şi suflarea Afroditei lui, Mirel Curea scrie în „Evenimenul Zilei” că prin alungarea USR s-a împiedicat chiar „renaşterea Poliţiei Politice de tip Coldea-Kovesi”, cu alaiul ei de consecinţe politice, economice şi sociale: abuzuri, teroare, liste cu indezirabili, prăpăd. Din complicata intrigă descrisă pe larg, nu lipsesc manipulările, trădările, ameninţările, răzbunările, interceptările şi decapitările, într-o succesiune de personaje şi întâmplări între care cu greu s-ar bănui conexiuni. Şi totuşi, nici măcar din atelierul slutului zeu-vulcan pomenit nu iese fum fără foc...

Iar dacă preşedintele Iohannis a scăpat de-o uneltire, asta nu-i garantează decât cel mult liniştea de sărbători. Coabitarea cu PSD nu-i va fi confortabilă, pe măsură ce timpul va trece şi alegerile se vor apropia, maşinaţiunile adversarilor săi neîmpăcaţi nu se vor opri, iar Orban şi USR vor încerca, fiecare în felul lui, să monopolizeze mesajul dreptei şi să zugrăvească insistent un PNL de centru-stânga, sufocat doctrinar de noul partener dominant de coaliţie. Şi oricât s-ar zbate încă liderul Cîţu să respingă eticheta social-liberalismului, nu pare prea convingător. De altfel, o scurtă incursiune în istoria recentă a PNL – în anii ’90, nu mai mult – l-ar face să descopere cu uimire o fuziune prin absorbţie a propriei formaţiuni cu... Partidul Socialist (sic!) Liberal, condus de avocatul Niculae Cerveni. Iar cine nu-şi cunoaşte istoria riscă s-o repete, nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite