Politică

articolul anterior articolul urmator

Surse: Cum arată lista PNL pentru europarlamentare. Pe ce loc va fi Crin Antonescu

38
25 Jan 2019 18:04:40
Autor: Radu Eremia
Crin Antonescu, fost lider PNL
Crin Antonescu, fost lider PNL

Lista PNL pentru alegerile din mai e aproape gata, pe locurile eligibile urmând să fie câţiva grei ai formaţiunii, dar şi actuali europarlamentari, au precizat surse politice pentru „Adevărul“.

În primul rând, conducerea formaţiunii se aşteaptă să ia cel puţin 8 mandate de europarlamentar, ceea ce înseamnă un rezultat de aproape 25%, au declarat surse politice pentru „Adevărul“. Din acest motiv, negocierile s-au purtat mai ales pentru aceste locuri, cu toate că dacă votanţii liberali se mobilizează, cei din PNL ar putea ajunge la 9-10 mandate.

Împărţirea locurilor s-a făcut ţinând cont de provenienţa candidaţilor, adică foşti PDL-işti sau vechi liberali. Locurile pare vor fi date PDL, în timp ce locurile impare vor fi ocupate de reprezentanţi ai liberalilor. „PDL întotdeauna a fost întotdeauna mai bine organizat şi şi-a luat deciziile destul de repede. Aşa s-a întâmplat şi acum, lista primelor 4 foşti PDL-işti fiind gata“, au declarat surse politice.

Hava şi Blaga, fruntaşii PDL
Primul fost PDL-ist, care va primi locul doi pe lista de europarlamentare, ar urma să fie primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, unul dintre cei mai performanţi edili ai formaţiunii şi care deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte naţional.

Al doilea fost PDL-ist, care potrivit discuţiilor ar urma să fie pe locul 4, e Vasile Blaga, fost copreşedinte al PNL. Blaga ar reveni în politica mare, la trei ani de când a făcut un pas în spate, după ce a fost acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă. Revenirea lui Blaga nu a fost privită cu ochi buni de toţi liberalii din conducere, însă faptul că fostul lider al PDL are încă influenţă asupra unei părţi din partid, schimbă datele problemei.

Locurile 6 şi 8 de pe listă vor fi ocupate europarlamentarul Daniel Buda, preşedinte al PNL Cluj, şi de Gheorghe Falcă, primar al Aradului, care a început să fie din ce în ce mai contestat pe plan local. Falcă a reuşit să revină în atenţia publică prin interviurile date despre Alianţa Vestului, proiect din care face parte.

„Premierul“ lui Băsescu, primit în Top 3
De partea cealaltă, în rândul vechilor liberali, problemele sunt mai mari. În primul rând, încă nu se ştie cine va deschide lista. În schimb, se pare că locul 3 e bătut în cuie pentru Siegfried Mureşan, europarlamentar provenit din PMP-ul lui Traian Băsescu, dar care se bucură de o imagine foarte bună în rândul PPE şi Bruxelles, acesta fiind purtător de cuvânt al popularilor europeni, iar anul trecut a fost cel care a negociat bugetul UE.

Negocieri se poartă şi pentru locurile 5 şi 7, acestea urmând a fi ocupate de Cristian Buşoi şi Dan Motreanu, au precizat surse politice. Apoi, urmează lupta pentru celelalte locuri care ar putea asigura un mandat la Bruxelles. Undeva după poziţia 8 ar urma să primească un loc fostul preşedinte al formaţiunii, Crin Antonescu, cu  toate că s-a vehiculat faptul că acesta ar putea fi cap de lista. „Pe Crin îl pui cap de listă sau nu îl pui deloc. Acum, să  fim serioşi, Crin nu mai are combustibil“, a declarat un vicepreşedinte al PNL, punctând că lipsa lui Antonescu ar duce la pierderea de voturi.

De asemenea, printre cei care ar putea să mai primească un loc unde în jurul poziţiilor 9-12 pe listă ar fi Vlad Nistor (un apropiat al lui Orban), Alina Gorghiu şi Marie Jean Marinescu. Nu în ultimul rând, mai rămâne şi de văzut şi cât de tare va vrea să joace liderul CJ Ilfov Marian Petrache, intrat în cursă pentru europarlamentare, dar care nu e încă decis 100% dacă să lase administraţia locală pentru cea la Bruxelles, după au subliniat surse PNL pentru „Adevărul“. În cazul va vrea cu adevărat să fie europarlamentar, acesta va negocia în aşa fel încât să fie în primii şapte sau nu va mai fi deloc pe listă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

38 Comentarii

Sorin Barbul
25.01.2019, 18:20:25

Crin nu are e căuta pe liste. Dar dacă îl pun după locul 10, e ca și cum nu l-ar pune,

+9 (9 voturi)
Iulian Arion
25.01.2019, 19:06:03

Nici Buldogul. E clar. Nu voi vota lista PNL.

+11 (11 voturi)
Contra Gigi
25.01.2019, 19:24:22

Niste fosile ,niste gogosari incapabili sa gandeasca si sa actioneze in PE,un fel de Mircea pascu & grapini din partea liberalilor...vorbaraia nu ajuta in PE,trebuie trimisi oameni pregatiti.

+9 (9 voturi)
Codruta=Tepes
25.01.2019, 19:50:38

@Iulian Arion Subscriu, e clar si pentru mine. Dar in cazul meu nu pierd nimic, oricum inclinam dinainte inspre USR si PLUS.

+11 (11 voturi)
Vanatorul/d.c.
25.01.2019, 20:15:01

Daca cineva isi inchipuie ca Sica Mandolinu a facut lista, atunci acel cineva e printre cei mai naivi oameni..! Lista e facuta deatre sereistii sfatuitori ai lui Iohannis..! Blaga, pentru e ca ”baiat gigea” si a vandut PDL-ul mafiei PNL, si pentru ca i-a ”domolit” si pe pedelostii care..cam comentau si la adresa conducerii PNL si la adresa lui Iohannis, ca rasplata a fost ajutat sa scape de puscarie iar acum e pus pe un loc eligibil si trimis departe de ochii lumii..! Crin Antonescu, ”recalcitrant” din cale afara si critic la adresa prestatiei acualei conduceri a PNL si a lui Iohannis, a fost pus pe un loc..perdant din start..! Cam asa se fac listele cu candidati in organizatia mafiota care-si zice PNL..! Exact ca la cealalta organizatie mafiota, PSD..!

0 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (38)

Modifică Setările