Surse: Bogdan Oprea, cooptat în echipa ministrului Vlad Voiculescu. Fostul jurnalist a fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea, va face parte din echipa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au declarat surse politice pentru „Adevărul”. Fostul jurnalist a lucrat în trecut şi în echipa eurodeputatului Siegfried Mureşan.

Surse politice au declarat pentru „Adevărul” că una din persoanele care s-au alăturat recent echipei ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este Bogdan Oprea, fost jurnalist care a lucrat în ulimul deceniu cu mai multe persoane din politică, printre aceştia fiind Traian Băsescu şi Elena Udrea. Potrivit surselor citate, Oprea a participat inclusiv la unele şedinţe ale echipei Voiculescu. 

În acest moment, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, Bogdan Oprea nu figurează în echipa de la Cabinetul lui Vlad Voiculescu.

Contactat de ziarul „Adevărul” pentru a confirma sau infirma numirea sa în echipa ministrului Voiculescu, Bogdan Oprea a avut un răspuns scurt: „Nu am nimic de comunicat pentru moment”. 

Bogdan Oprea a fost redactor-şef adjunct al reţelei de cotidiene „Adevărul de seară”, în perioada august 2008 - aprilie 2011. În periada aprilie 2011 - mai 2012, a fost purtător de cuvânt al Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, apoi al lui Cristian Petrescu, deţinător al aceluiaşi portofoliu în perioada februarie - aprilie. 

După demiterea Guvernului Ungureanu, Bogdan Oprea a fost numit purtător de cuvânt al preşedintelui României, adică Traian Băsescu, fiind şi şeful Departamentului de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale. 

Fostul jurnalist a rămas pe această funcţie până spre finalul mandatului de către Traian Băsescu. În ianuarie 2016, Bogdan Oprea a fost angajat pe funcţia de coordonator al Departamentului Strategie şi Comunicare al Biroului membrului Parlamentului European Siegfried Mureşan, la acea vreme în PMP, în prezent eurodeputat PNL. După plecarea din echipa eurodeputatului Siegfried Mureşan, în aprilie 2018, Bogdan Oprea a ocupat funcţia de consilier de rang înalt al Uniunii Europene pe comunicare şi vizibilitate a asistenţei UE şi impactului reformelor, până în decembrie 2018. 

Fostul jurnalist este din februarie 2020 asistent universitar al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, anterior fiind profesor asociat al acesteia, recent terminând un doctorat pe tema dezinformării şi fake news-ului în timpul alegerilor prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite