Surse: Dăncilă a trimis demisia lui Toader la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Premierul Viroica Dăncilă a trimis demisia ministrului Justiţiei Tudorel Toader la Cotroceni, susţin surse politice pentru Adevărul. Potrivit deciziei CCR, Klaus Iohannis nu poate bloca demisia sau revocarea unui ministru, însă preşedintele nu are o limită de timp în care trebuie să semneze decretul de vacantare a postului. Deci Iohannis ar putea amâna decizia până după referendumul pe Justiţie din 26 mai.

Tudorel Toader a anunţat joi că va demisiona din funcţia de ministru al Justiţiei, dar va rămâne în minister până la numirea succesorului său. Ulterior, Toader şi-a publicat demisia pe Facebook.

Liviu Dragnea ia în calcul să treacă Guvernul din nou prin votul Parlamentului, cu scopul de a-l obliga pe Klaus Iohannis să-l numească pe Eugen Nicolicea la Justiţie, susţin surse social-democrate. Însă coaliţia PSD-ALDE are o majoritate pe muchie de cuţit. Voturile UDMR ar fi din nou decisive.

Kelemen Hunor a declarat, la RFI, că UDMR nu va vota în Parlament schimbarea structurii Guvernului, plan prin care Liviu Dragnea încearcă să-l impună pe Egen Nicolicea la Ministerul Justiţiei, în pofida opoziţiei lui Klaus Iohannis. „Să ocoleşti preşedintele prin restructurare şi printr-un vot în Parlament, din punctul meu de vedere, nu se poate“, a spus Kelemen.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite